Tinerii legumicultori, interes scăzut pentru finanțarea de 70.000 euro. „Munca este grea și aproape fără pauză”
0O măsură prin intermediul căreia tinerii fermieri pot primi finanțare nerambursabilă de 70.000 euro este accesată sub așteptări chiar de categoria de beneficiari favorizată: legumicultorii care cultivă în spații protejate.

Măsura DR 30 „Instalarea tinerilor fermieri”, deschisă la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) în 2 noiembrie 2023, permite finanțarea cu 70.000 euro per fermă (față de maximum 50.000 în exercițiul financiar 2014-2020), iar legumicultorii care cultivă în solarii au un avantaj net în fața competitorilor din alte sectoare agricole.
Dacă au sub 41 ani, au un solar de cel puțin 1.000 m.p. și în ultimele 24 luni anterioare depunerii proiectului nu au beneficiat de subvenții de la APIA, legumicultorii pot fi finanțați chiar dacă ferma lor nu atinge numărul de SO-uri (un coeficient de calcul folosit în evaluarea proiectelor din agricultură) impus altor categorii. Mai mult, primesc cu 20 puncte peste alte categorii de beneficiari, ceea ce le conferă un avantaj enorm.
Legumicultorii se obligă în schimb, prin proiect, ca în 33 luni să crească suprafața protejată la cel puțin 3.100 m.p., primind cei 70.000 euro în două tranșe: 75% în prima tranșă și 25% după cel puțin 24 luni, dacă toate obiectivele din proiect au fost atinse. Suma nu poate fi cheltuită oricum, investițiile în tehnologii și echipamente noi reprezentând minimum 40% din finanțarea nerambursabilă. Se poate cumpăra și teren, de cel mult 7.000 euro (10%).
Câștig mic, muncă grea
Finanțarea este una destul de generoasă și permite atât dezvoltarea, cât și modernizarea fermelor, iar interesul ar fi trebuit să fie enorm, se așteptau consultanții. Programul DR 30 are două componente - Componenta zona montană și Componenta națională – cu fonduri alocate distinct.
Dacă pentru zona montană plafonul alocat s-a epuizat încă din 6 decembrie, pentru componenta națională încă se pot depune proiecte (joi, 4 ianuarie, erau depuse peste 2.100 proiecte, în valoare de 148,82 milioane euro), standardul de punctaj scăzând între timp.
Munca în legumicultură este grea și aproape fără pauză, domeniul necesită experiență, nefiind o afacere pe care să o poți începe mâine dacă nu ai făcut niciodată asta, iar lipsa forței de muncă a devenit o problemă extremă, spune Ion Păunel, consultant accesare fonduri europene. Peste toate, veniturile obținute nu sunt deloc motivante, din prețul de la tarabă sau de la raft doar foarte puțin ajungând în buzunarul producătorilor.
Pentru a construi un solar de minimum 1.000 m.p., existența acestuia fiind una dintre condiții pentru accesarea programului, costul minim este de 20.000 euro, apreciază Ion Păunel. Costul crește dacă se dotează și cu echipamente de încălzire. Pentru o seră costurile sunt mult mai mari.
„Din experiență spun, cei care accesează programul provin din mediul rural și din familii de fermieri, prea puțini sunt cei din afara domeniului care se încumetă”, a declarat Păunel.