Tigrii sunt în pragul dispariţiei totale | adevarul.ro

Tigrii sunt în pragul dispariţiei totale

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Vânătoarea ilegală şi distrugerea habitatului natural au exterminat trei specii şi au redus cu peste 96,5% populaţia de feline "dungate". Peste 100.000 de tigri trăiau în sălbăticie, la

Vânătoarea ilegală şi distrugerea habitatului natural au exterminat trei specii şi au redus cu peste 96,5% populaţia de feline "dungate".

Peste 100.000 de tigri trăiau în sălbăticie, la începutul secolului al XX-lea. Astăzi însă efectivul lor e sub 3.500 de exemplare. Din cele opt rase existente în secolul trecut, trei deja au dispărut definitiv. Reuniţi la Stockholm, în cadrul unui seminar, experţi de pe mai multe continente şi-au manifestat îngrijorarea faţă de soarta tigrului din sudul Chinei şi a celui de Sumatra, a căror efectiv mondial mai numără, la un loc, doar 500 de capete.


Braconajul, distrugerea habitatului natural şi lipsa hranei sunt cauzele care stau la baza dispariţiei celor mai mari feline de pe glob. Populaţia mondială de tigri se află într-o stare critică, fără precedent, după cum avertizează experţii de la World Wide Fund for Nature (Fondul Mondial pentru Natură - WWF). Biologul Bivash Pandav, prezent la întrunirea care a avut loc în Suedia la începutul acestei luni, a estimat că au mai rămas numai 3.500 de tigri pe suprafaţa globului, în sălbăticie. Cu doar cinci ani în urmă, mai existau aproximativ 6.000 de capete.


S-a înregistrat deci un declin general cu 96,5% faţa de secolul trecut şi cu 60% în ultimii cinci ani. În acest moment, populaţia cea mai numeroasă, de 1.400 exemplare, se află în India.


Cod roşu pentru tigrii de Sumatra


Dar, în ceea ce priveşte tigrul din sudul Chinei, reprezentanţii WWF au avertizat că acesta este pe punctul de a dispărea definitiv. De asemenea, soarta tigrilor de Sumatra atârnă de un fir de aţă.


Experţii WWF din Africa, Asia şi Europa au insistat asupra pericolului la care este expusă rasa de Sumatra şi au cerut guvernului indonezian să acţioneze cât mai repede pentru salvarea acestor animale, înainte de a nu fi prea târziu.
Din cauza braconajului, în insula indoneziană nu au mai rămas decât aproximativ 500 de tigri, după cum se arată într-un raport al Traffic, reţea de supraveghere a comerţului cu floră şi faună sălbatică la care participă WWF şi Uniunea mondială pentru natură (IUCN).

Populaţia de tigri de Sumatra atingea un număr foarte mare de indivizi în secolul al XIX-lea şi chiar în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Dar acest tigru indonezian va fi decimat printr-un intens braconaj. Animalele sunt vânate în număr mare pentru pielea, dinţii şi ghearele lor. Anchetatorii Traffic au descoperit o practică intensă de comercializare a acestor tipuri de produse în 17 din cele 24 de localităţi ale Sumatrei şi în 20 la sută din cele 453 de magazine pe care ei le-au controlat. În plus, pieile de tigru sunt vândute şi în alte ţări din Asia.

Pe de altă parte, vânătoarea ilegală este stimultă şi de cererea mare de oase şi organe de tigru folosite la producerea de medicamente tradiţionale chinezeşti.


Vânătoarea de tigri continuă


Pe lângă braconajul intensiv, distrugerea habitatului natural prin defrişări masive, dar şi vânătoarea animalelor cu care tigrii se hrănesc sunt alte câteva cauze care stau la baza declinului. Crescătorii de animale din India, care depind de carnea animalelor pe care le cresc pentru a supravieţui, sunt, de asemenea, o ameninţare pentru efectivul de tigri.

Indienii taie pădurile pe care le transformă în locuri bune de păşunat. Mai mult, sub presiunea creşterii demografice, suprafeţele sălbatice s-au diminuat în favoarea construcţiilor de locuinţe. "În cadrul unui conflict între om şi tigru, întotdeauna tigrul va fi cel care pierde", menţiona Sujoy Banerjee, directorul programului pentru specii al WWF India.

Mai mult decât atât, Bivash Pandav a estimat că, până în 2050, dacă tendinţele actuale continuă, peste 90 la sută din suprafeţele împădurite ale Indoneziei vor fi dispărut din cauza tăierilor ilegale, ceea ce va avea consecinţe fatale asupra tigrilor a căror supravieţuire depinde de existenţa pădurilor. Biologul Bivash Pandav spunea, în cadrul seminarului din Suedia, că există şanse ca aceste feline să fie salvate datorită capacităţii lor de reproducere.

Adoptarea unor măsuri corespunzătoare ar permite efectivului să crească, iar raselor ameninţate, să supravieţuiască. "Tigrii au o rezistenţă incredibilă şi sunt reproducători prolifici. Precum toate felinele, ei se reproduc repede şi aduc pe lume un număr mare de pui. Efectivul ar putea atinge 10.000 de exemplare, în numai zece ani, dacă totul s-ar petrece aşa cum ne-am dori noi", a spus Pandav.

Dar pentru a ajunge la acest rezultat, este necesară îndeplinirea mai multor condiţii: habitatul lor să nu mai fie perturbat, animalele să nu mai ducă lipsă de hrană, iar braconierii să înceteze acest "război" împotriva unor animale care nu le-au făcut nimic. Acestea sunt însă condiţii greu de îndeplinit fără sprijinul susţinut al guvernelor din mai multe ţări ale lumii.


Salvarea tigrilor, un test pentru omenire


Tigrii sunt un indicator al sănătăţii ecosistemelor, după cum susţine Sarah Christie, administratorul programului pentru Societatea zoologică din Londra. "Salvarea tigrilor este un test. Dacă vom reuşi să le asigurăm supravieţuirea, atunci vom putea face faţă tuturor provocărilor la care ne supun astăzi schimbările climatice", a spus aceasta. Mai mult decât atât, specialiştii atrag atenţia că, dacă această felină a intrat pe lista roşie a animalelor pe cale de dispariţie, atunci este clar că ne confruntăm cu un real pericol de extincţie a speciilor pe pământ.

Mai există doar cinci rase

Astăzi mai există cinci rase de tigru, unele dintre ele confruntându-se cu un pericol de extincţie fără precedent.

Tigrul bengalez trăieşte în India, Bangladesh şi Nepal. Datorită eforturilor depuse de guvernul indian şi de către reprezentanţii oraganizaţiei WWF au fost create mai multe rezervaţii în cadrul "Operaţiunii Tigrul".
n Tigrul de Indochina este răspândit în Malaysia, Thailanda, Laos, Vietnam şi Cambodgia. Efectivul acestei rase s-a diminuat mult în ultimii ani.


n Tigrul de Amur (siberian) atinge cele mai mari dimensiuni dintre toate subspeciile. Se caracterizează prin blana lor groasă care îi protejează de frigul din regiunile în care trăiesc: Rusia, China şi Coreea de Nord.
Un recensământ efectuat recent de către reprezentanţii WWF arată că nu au mai rămas decât vreo 400 de exemplare de tigri siberieni în sălbăticie.


Tigrul de Sumatra trăieşte în insula indoneziană cu acelaşi nume, efectivul lor fiind estimat la aproximativ 500 de indivizi.


Tigrul din sudul Chinei a făcut în urmă cu vreo câţiva ani obiectul unei vânători intensive pentru că guvernul declarase că aceste animale erau purtătoare de ciumă. Astăzi nu mai există nici măcar 100 de exemplare din această subspecie. Rasele care au dispărut definitiv între anii '40 - '80 sunt tigrul de Bali, de Java şi cel persan.

Templul tigrilor, sanctuarul animalelor

Templul tigrilor, situat în vestul Thailandei, adăposteşte numeroase animale, printre care şi câţiva tigri domesticiţi. Templul îngrijit de nişte călugări budişti a fost fondat în 1994. În 1999, templul a primit primul pui de tigru care fusese găsit de nişte ţărani de prin părţile locului. Cu timpul, sanctuarul a început să primească din ce în ce mai mulţi pui de tigru, rămaşi singuri după ce mamele lor fuseseră ucise de braconieri.

Cu câţiva ani în urmă, animalele puteau hoinări în voie în perimetrul sanctuarului, dar, odată cu creşterea numărului de turişti care vin mereu să-i viziteze, ei sunt acum închişi în cuşti. Templul tigrilor practică o filozofie de conservare diferită faţă de cea practicată în Vest, acolo unde grădinile zoologice şi parcurile trebuie să ofere un mediu cât mai natural animalelor sălbatice.

În templu, cel puţin înainte ca sanctuarul să se fi umplut, animalele erau tratate ca nişte membri ai familiei. Călugării sunt adesea criticaţi pe motiv că, în felul acesta, tigrii riscă să se domesticească. Călugării le răspund însă tuturor că aceasta este singura şansă ca tigrul să nu devină în curând doar o amintire.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite