Ţăranii din comuna Turcineşti îşi petrec vara cocoţaţi în cireş

Pomicultorii din localitatea gorjeană reuşesc să îşi întreţină familiile din vânzarea fructelor O comună de cireşari, la numai câţiva kilometri de Târgu Jiu. Zeci de ţărani şi-au

Pomicultorii din localitatea gorjeană reuşesc să îşi întreţină familiile din vânzarea fructelor

O comună de cireşari, la numai câţiva kilometri de Târgu Jiu. Zeci de ţărani şi-au cumpărat case şi maşini din banii câştigaţi din vânzarea cireşelor.

Până a-i vedea pe "cireşari" cocoţaţi în pomi la peste 10 metri înălţime, pentru a culege un coş de fructe, mă gândeam că preţul de pe tarabe este nejustificat. 15 lei un kilogram de cireşe? Dar ce le face, frate, le aduce cu avionul?

Nu, însă e o muncă extrem de grea şi foarte periculoasă. Pe cât de migăloasă, pe atât de profitabilă, însă dacă ai marfă suficientă. Un kilogram de cireşe pleacă de la producător cu un preţ de 3,8-4,5 lei şi ajunge să coste în pieţe până la 12 lei kilogramul. Astfel, din vârful copacului şi până pe taraba pieţarului, cireşele îşi triplează preţul. Bişniţarii sunt cei care câştigă exact cât producătorul, fără bătăi de cap şi fără să depună niciun efort.

Ca în toate satele româneşti, renumite pentru producţia de legume sau fructe, ţăranii sunt cei care câştigă cel mai puţin. Producătorii din comunele care au fost colectivizate nu vor să mai audă de vreo altă formă asociativă, fie ea şi capitalistă, iar cei din localităţile pe unde n-a ajuns colectivizarea, cum e comuna Turcineşti, sunt individualişti. Deviza cireşarilor din comuna gorjeană este "mă mulţumesc cu cât am şi cu cât pot munci".

Vorbim de zeci de hectare cultivate cu cireşi, o mină de aur, care, dacă ar fi exploatată inteligent, ar putea aduce mult mai mulţi bani producătorilor. Ei se mulţumesc însă că îşi vând marfa angro direct din faţa porţii sau de pe plantaţie şi acceptă un preţ de aproape 4 lei pe kilogram. Cireşele din Turcineşti sunt ecologice 100%, cei mai mulţi dintre producători nestropind pomii niciodată. "Solul pe care au crescut aceste soiuri este mai mult decât ideal, depăşind optimismul specificaţiilor tehnice din cărţile de profil", spune primarul comunei, Vasile Gogălniceanu.

Satul Rugi, cireşarul ţării

Comuna Turcineşti este foarte aproape de Târgu Jiu, motiv pentru care mulţi orăşeni cu posibilităţi financiare mari şi-au construit aici vile sau case de vacanţă.

O comună cu doar 2.300 de locuitori, formată din trei sate. Rugi, Cartiu şi Turcineşti. Diferenţele dintre cele trei comunităţi sunt evidente, din toate punctele de vedere. Ţăranii din Cartiu şi Rugi sunt mai muncitori, ei se ocupă de cultivarea cireşului, de creşterea animalelor şi cu puţină agricultură.

Aceste două sate sunt situate la o distanţă mai mare de şosea, într-un cadru sălbatic, înconjurate de pădure şi traversate de un pârâu. Aici mai poţi vedea câte o femeie care îşi spală ţoalele la râu, alta care duce un sac de cereale pe cap sau câte un bărbat cu căruţa după lemne. Tot în Cartiu există şi "Casa Cartianu", monument naţional de arhitectură, care a devenit muzeu de folclor şi artă populară din Gorj.

În Turcineşti, satul de la şosea, ţăranii şi-au vândut terenurile orăşenilor cu bani şi au renunţat la agricultură. Au maşini, transportă marfă, fac bişniţă, şi-au modificat bordeiele transformându-le în viluţe, deci duc o altă viaţă. Cea mai mare parte a lor sunt salariaţi la întreprinderile din oraş.

La 80 de ani, se caţără 10 metri în cireş

Primarul Gogălniceanu ne-a însoţit în Rugi, unde localnicii erau pe plantaţie, la cules. Un drum proaspăt asfaltat care urcă un deal, şi dintr-odată ţi se întinde în faţa ochilor o pădure de cireşi. Din loc în loc se poate distinge printre copaci o Dacie sau un ARO sau câte o scară lipită de trunchiul copacului. Intrăm în livadă şi ne luăm după foşnet.

Pe un cireş bătrân, de cel puţin 15 ani, după spusele primarului specialist, se vede o mogâldeaţă mai în vârf, care tremură crengile. Primarul strigă la el şi mogâldeaţa coboară. E un bătrânel simpatic, cu pălărie şi cămaşă albastră, cu o mână pansată şi cu un coş de nuiele în cealaltă.

Tot satul îl ştie de Hortopan Ion Visu, pentru că de-al de Hortopan mai sunt o grămadă. Are 80 de ani şi nu se dă în lături de la escaladări de cireşi. Cu o scară lungă cât o zi de post, dintr-un lemn de esenţă tare, dar vechi, pune pariu că ajunge şi acum în cei mai înalţi cireşi.

"Mă duceam cu ţuică la Petroşani, cu vin, nici nu era tren pe Valea Jiului. Mergeam pe urmele lui Mihai Viteazul", povesteşte Ion Visu, amintindu-şi de tinereţe. A vândut cireşe, prune şi ţuică de la 15 ani. Nu a făcut altceva şi, fireşte, spune că înainte era mai bine.

Îl întreb dacă are copii şi îmi spune că are două fete: "Una e în vârful cireşului, e asistentă la spital, iar alta nu-i aici. Am şi nepoţi. În perioada asta, când se coc cireşele, vine toată familia şi mă ajută la muncă", spune bărbatul.

Vinde câteva tone, într-un an, nu ştie câte, nu le ţine socoteala, habar n-are nici câţi cireşi are în total. La întrebarea câţi cireşi aveţi, Ion Visu răspunde sec: "Cred că am mulţi..."

Solul pe care au crescut aceste soiuri este mai mult decât ideal, depăşind optimismul specificaţiilor tehnice din cărţile de profil
Vasile Gogălniceanu,
primar Turcineşti

Bani de maşină din cireşe

"Bişniţarul ia două părţi, iar omu' ia o parte, pentru că a muncit, a plantat copacii şi a cules", spune Ion Visu. Cu toate acestea, nu se plânge. E bucuros că poate munci şi că nu rămâne cu marfa nevândută. Pomicultorul spune că, pentru a culege 100 de kilograme de cireşe, este nevoie de trei oameni care să muncească o zi întreagă. Apoi, le vinde în faţa porţii cu 3-4 lei pe kilogram.

Ion Dijmărescu, unul dintre cei mai gospodari ţărani din Rugi are o grădină de câteva hectare. Nici el nu ştie câţi cireşi are. "Mă plimb în fiecare zi preţ de câţiva kilometri prin grădină. Am vie, pădurice şi pomi fructiferi", spune bărbatul. L-am găsit în vârful cireşului. Nu prea s-ar fi dat jos din copac, pentru că "urcatul şi coborâtul sunt mai grele. Nu a fost sărac niciodată, pentru că a muncit. Nu că spune el, dar îl laudă şi ceilalţi consăteni.

Cu toate că are cei mai mulţi cireşi din comună, nu angajează oameni la cules. L-am găsit la muncă numai pe el şi pe feciorul lui. "Cireşele se coc în tranşe. Dacă munceşţi de dimineaţă până seara, dovedeşti, spune Dijmărescu. Spre deosebire de ceilalţi cireşari care vând angro bişniţarilor, nea Ion are tarabă la piaţă. Soţia sa, care nu are curaj să se caţere prin copaci, merge în fiecare zi la târg şi le vinde.

Astfel, preţul pe kilogramul de cireşe este mai mare. Are un garaj în care stau la umbră două maşini. O Dacie şi un BMW. "Nu le-am luat numai cu banii de pe cireşe, dar da, se câştigă bine din vânzarea lor, spune feciorul lui nea Dijmărescu. Primarul ne dă însă şi o statistică neagră. "În fiecare an avem câteva cazuri de picioare rupte, fracturi de bazin, chiar şi de coloană. Este foarte riscant să culegi cireşe."

Un cireşar câştigă 500 de lei pe zi

Pe raza comunei Turcineşti există cel mai mare bazin de cultură a cireşului din ţară

În cele trei sate componente, Cartiu, Rugi şi Turcineşti, se produc zeci de tone de cireşe anual, care sunt vândute angro diferiţilor comercianţi. Nu există. Ţăranii nu şi-au înfiinţat AF-uri sau SRL-uri, marea lor majoritate având certificate de producător.

În acest an, un kilogram de cireşe se vinde de la producător cu 3,5-4 lei, iar în piaţă ajunge să coste de trei ori mai mult.

O familie din Rugi câştigă, în medie, într-o zi, aproximativ 500 de lei din vânzarea cireşelor.