Suvenire si impresii

Ce harababură! Parcă-i la Taica Lazăr! Expresia, frecventă cândva, nu mai are astăzi niciun sens. Reacţia firească ar fi: “Care Taica Lazăr?” Şi totuşi, în vechiul Bucureşti, Taica

Ce harababură! Parcă-i la Taica Lazăr! Expresia, frecventă cândva, nu mai are astăzi niciun sens. Reacţia firească ar fi: “Care Taica Lazăr?” Şi totuşi, în vechiul Bucureşti, Taica Lazăr era o firmă cunoscută populaţiei sărace, care o frecventa, sau oricui mergea în Piaţa Mare.

Era de fapt un second-hand avant la lettre, doar că găseai acolo nu numai haine şi pantofi, ci... orice. Se putea cumpăra sau se putea face troc. Aici îşi vindeau mărfurile obţinute pe mai nimic sau căpătate ţiganii spoitori, cei care reparau burlane sau cumpărau, contra unei sume infime sau vase, haine vechi. Şi tot aici veneau săracii oraşului pentru a cumpăra haine, ghivece de flori, unelte, farfurii, crătiţi sau chiar... mâncare.

Tocmeala se făcea verbal, dar era însoţită, evident de gesturi largi, menite să susţină “discursul. “Dai haina pe un salam?” pare a întreba personajul din imagine.

Cele trei degete ridicate ale posesorului hainei indică ultimul preţ. Din memoriile unui bucureştean din acea vreme aflăm, de exemplu, că, în timpul războiului, nu se găseau piese de schimb pentru ceasurile elveţiene. Salvarea era tot Taica Lazăr, unde ceasornicarii cumpărau pentru piese ceasuri vechi. Dar ce nu se găsea la Taica Lazăr!