STUDIU Peste 60.000 de persoane au murit din cauza valului de căldură accentuat

0
Publicat:

Un număr de 62.000 de persoane au murit în Europa în 2022 din cauza valului de căldură accentuat, arată un studiu al  publicației Nature Medicine.

Foto: Profimedia
Foto: Profimedia

Cercetătorii arată că cea mai afectată țară de valul de căldură a fost Italia, însă și România a înregistrat 110 decese în rândul femeilor și 135 în rândul bărbaților.

Dintre cele aproape 62.000 de decese analizate, rata mortalității cauzate de căldură a fost cu 63% mai mare la femei decât la bărbați. Vârsta a fost, de asemenea, un factor important, numărul deceselor crescând semnificativ în rândul persoanele cu vârsta de 65 de ani și peste. 

Concluziile studiului arată că planurile actuale de prevenție ale Europei încă nu sunt suficiente pentru a ține pasul cu ritmul vertiginos în care au loc valurile de căldură periculoase și pun și mai multe vieți în pericol.

Aerul condiționat poate fi o problemă

Mai multe statistici arată că 32% dintre români dețin un aparat de aer condiționat în locuințe. Cu toate că oamenii urmăresc să se răcorească, doctorii avertizează că persoanele sănătoase, expuse la aparatele de aer condiționat cu aer foarte rece pot suferi modificări ale căilor respiratorii care, în contextul unor afecțiuni preexistente precum astmul, pot crește riscul de a dezvolta o boală respiratorie. Mai mult decât atât, aerul condiționat poate răspândi bacterii patogene, mai ales dacă acestea nu dețin un sistem de filtrare eficient. În plus, riscul de infecții cauzate de aer condiționat crește atunci când dimensiunea încăperii ventilate crește (în locuri publice cum ar fi magazine universale, avioane, nave și spitale). 

În aceste condiții, medicii recomandă curățarea filtrelor. „Dacă nu curățăm aparatele, riscul este să se dezvolte germeni, pe care noi îi numim oportuniști și care pot facilita infecții de căi respiratorii superioare și inferioare și acutizarea bolilor cronice… Trebuie să aveți grijă cum orientați aparatele de aer condiționat, să nu vină direct peste bebeluși sau peste vârstnici“, a declarat medicul Valeria Herdea pentru Digi24. 

În același timp, medicul recomandă ca temperatura să nu fie setată la o diferență mai mare de 10 grade, comparativ cu cea resimțită afară. „Trebuie să existe un raport corect între ce înseamnă temperatură optimă, pentru că ar trebui să avem în casă cam 24 de grade ca să ne simțim bine. Trebuie să ne orientăm în așa fel încât să nu fie nici foarte rece, nici foarte cald“, a mai precizat Valeria Herdea.  

Cercetătorii avertizează că valul de caniculă va fi din ce în ce mai puternic de la an la an, iar  fără măsuri eficiente de adaptare, Europa s-ar putea confrunta cu peste 68.000 de decese premature în fiecare vară până în 2030 și peste 94.000 până în 2040. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite