Sindicaliştii din învăţământ ameninţă cu greva generală
0Sindicaliştii de la Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) cer guvernului şi Ministerului Educaţiei să demareze negocierile privind creşterea salariilor personalului didactic pentru anul 2008,
Sindicaliştii de la Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) cer guvernului şi Ministerului Educaţiei să demareze negocierile privind creşterea salariilor personalului didactic pentru anul 2008, în caz contrar ameninţând cu proteste şi chiar cu grevă generală.
"Federaţia Educaţiei Naţionale somează Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Guvernul României să înceapă de urgenţă negocierile privind salarizarea pentru anul 2008. FEN consideră că tergiversarea discuţiilor creează deja foarte multe nemulţumiri în sistem care pot conduce la acţiuni de protest spontane.", se afirmă într-un comunicat remis azi.
Potrivit sindicaliştilor, este cea de-a treia solicitare pe care Federaţia Educaţiei Naţionale o face pentru demararea discuţiilor. "În fiecare an, câteva mii de cadre didactice părăsesc sistemul din cauza salariilor mici.. Avem pretenţii de ţară europeană însă avem salarii din lumea a III-a", a declarat Cătălin Croitoru, preşedintele FEN.
FEN somează guvernul ca în cel mult o săptămână să înceapă negocierile, altfel ameninţă cu proteste şi chiar o grevă generală. Din cauza Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului la ora actuală nu există nici măcar contract colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură. Este o situaţie fără precedent care denotă totalul dispreţ al guvernării liberale faţă de principiile europene ale parteneriatului social, se plâng sindicaliştii.























































