Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si "victimele sale uitate"

Procesul de asumare a trecutului si vinei pentru Holocaust de catre Germania secolului XXI este un fapt de necontestat, ce se apropie cu pasi siguri de sfarsit. Astazi, la 11 ani de la caderea

Procesul de asumare a trecutului si vinei pentru Holocaust de catre Germania secolului XXI este un fapt de necontestat, ce se apropie cu pasi siguri de sfarsit. Astazi, la 11 ani de la caderea cortinei de fier, un nou proces, acela de "normalizare a Germaniei" si a mentalitatilor poporului german - si el una dintre victimele aberatiilor istoriei carora i-a fost martor secolul trecut -, incepe sa se contureze si sa fie salutat de un numar din ce in ce mai mare de istorici occidentali si chiar de reprezentanti ai comunitatii evreiesti berlineze. O dovada in acest sens poate fi considerata si un recent articol publicat saptamana trecuta de cotidianul britanic "The Guardian", care, sub titlul "Victimele uitate", infatiseaza o imagine realista asupra istoriei ultimei conflagratii mondiale. "Multe s-au scris despre suferintele provocate de nazisti in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Dar cine isi aminteste de cele doua milioane de germani care au murit dupa incheierea ostilitatilor?". Asa prezinta ziarul britanic, intr-un scurt sapou, textul redactat din Berlin de corespondentul sau special Jason Cowley, pe care il redam selectiv in randurile de mai jos. "Razboiul anihilarii totalitare" "In fiecare an, in numar din ce in ce mai mic, oameni din fosta Uniune Sovietica, in majoritate batrani, fac o calatorie lunga pentru a ajunge in Parcul Treptow, situat in estul Berlinului. Aici se ridica un monument inchinat sovieticilor cazuti in al doilea razboi mondial si in special celor aproximativ 300.000 de soldati sovietici cazuti in batalia pentru Berlin din primavara lui 1945(...) Monumentul este o fantezie eroica in stilul realismului socialist: un "soldat necunoscut", suit pe un piedestal de 10 metri, vegheaza peisajul plat si monoton din fata lui. Intr-o mana tine un copil speriat, iar in cealalta, amenintator, o sabie, in timp ce la picioarele sale zace o zvastica franta. Cripta memoriala din interiorul piedestalului este confectionata din marmura Cancelariei Reich-ului lui Hitler. Intr-o dimineata friguroasa de iarna, recent, am intalnit o batrana, continua Cowley. Mi-a spus ca fratele ei fusese ucis in ultimele saptamani ale razboiului, in timp ce apara ceea ce ea numea "orasul pierdut" Konigsberg, vechea capitala a Prusiei Estice, care astazi, sub numele de Kaliningrad, este problematica enclava ruseasca de la Marea Baltica. Avea denumirea ei pentru statuia din parc: "Monumentul violatorului necunoscut", il numea ea, ca o rememorare a atrocitatilor suferite de femeile germane in ultimele luni a ceea ce devenise, asa cum Hitler anticipase, un "razboi al anihilarii totale". "Normalizarea Germaniei" In randurile care urmeaza, Cowley, recenzand pe scurt ultima aparitie a scriitorului german Gunter Grass, "Mersul crabului", aminteste pe scurt de cea mai mare tragedie navala din istoria lumii - scufundarea, in ianuarie 1945, la vest de Danzig (astazi portul polonez Gdansk), a vasului german "Wilhelm Gustloff" de catre un submarin sovietic, drama in care si-au pierdut viata circa 6.000 de civili germani (cifra de patru ori mai mare decat numarul victimelor mult mai mediatizatei tragedii a "Titanicului"), refugiati din fata grozaviilor frontului de est. "Faptul ca Grass, un simbol al stangii si critic de-o viata al revizionismului german, s-a reintors in acest moment cu un subiect atat de sensibil a provocat o animata dezbatere in Germania. In cele din urma, Grass este cel care, in timpul sarbatorilor reunificarii din 1990, a spus: "Cine se gandeste la Germania in acest moment nu trebuie sa uite Auschwitz-ul". De aceea, "Mersul crabului" nu este perceputa numai ca o elegie pentru cei 6.000 de morti ai "Titanicului german", ci si ca un semn a ceea ce "Die Welt" numeste "normalizarea Germaniei". Aceasta asa-numita normalizare este un proces complex si anevoios, dar, in esenta, inseamna ca nici o intelegere a perioadei naziste si a urmarilor ei nu poate fi completa fara acceptarea suferintelor la care a fost supusa Germania. Similar, fara normalizare, nu este posibila o contextualizare a nazismului si compararea cu, sa spunem, comunismul sovietic si alte regimuri tiranice. Pana acum, cel putin dupa rebeliunile de stanga ale anilor 1960, accentul a fost pus pe crimele si raul unic al celui de-al Treilea Reich, pe Holocaust si pe culpabilizarea Germaniei. "Normalizarea inseamna redeschiderea capitolelor intregii istorii a acelui timp, si asta include si ceea ce s-a intamplat in fosta RDG, unde germanii au ucis germani, si ceea ce s-a intamplat in Dresda, Prusia Estica, si asa mai departe", spune Walter Rotschild, rabin nascut in Marea Britanie, care acum este unul dintre personalitatile proeminente ale comunitatii evreiesti berlineze. "Evreii s-au aflat mult timp in postura de victime; dar cred ca este timpul sa recunoastem ca si germanii au fost victime; de asemenea, este timpul ca evreii sa spuna: "Da, va simtim durerea, intelegem". Cea mai mare deplasare de persoane din istoria Europei "Una din marile tragedii nescrise ale celui de-al doilea razboi mondial este expulzarea imediat dupa conflict a unui numar de 13-14 milioane de germani de pe pamanturile natale din Pomerania, Prusia Estica si Silezia, pe masura ce granitele Poloniei si ale Uniunii Sovietice erau mutate spre vest. "Epurarea etnica" la care au fost supusi acesti germani, precum si cei din Regiunea Sudeta, s-a soldat cu moartea a doua milioane de persoane si ceea ce reprezinta inca cea mai mare miscare de refugiati din istoria Europei. Cu toate acestea, ramane putin cunoscuta in afara Germaniei", scrie Cowley, facand in continuare un apel catre normalizarea perceptiei asupra tragediilor razboiului in propria sa tara - Regatul Unit.