Şeful USLA către Militaru: „Mi-aţi omorât oamenii!“

Două mărturii şocante încheagă portretul celui înscăunat în decembrie 1989 în fruntea Armatei Române: răzbunător, crud, ucigaş cu sânge rece. După săvârşirea crimelor, Nicolae Militaru a lăsat cadavrele celor ucişi în stradă, motivând că nu el era „cel responsabil de imaginea Ministerului Apărării Naţionale“.

Citeşte:

EXCLUSIV Brutele securităţii i-au furat nevasta şi l-au urmărit 40 de ani

În noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, blocat într-un ABI în care se trăgea din toate direcţiile, colonelul Gheorghe Trosca îşi trăia ultimele clipe din viaţă, urlând speriat spre o staţie de emisie-recepţie: „Trag în noi! Trag în noi!". Fusese chemat la sediul Ministerului Apărării Naţionale din cartierul Drumul Taberei pentru a-şi arăta loialitatea faţă de noua putere, prin anihilarea „teroriştilor ascunşi în tufişuri".

La câteva zeci de metri distanţă de locul execuţiei lui Trosca, generalul Nicolae Militaru, numit deja, informal, ministru al Apărării de către Ion Iliescu, savura din biroul său măcelul din stradă. Absorbea răcnetele unui muribund, transmise prin staţie, şi se foia prin încăpere, repetând sec: „N-avea cum...".

Trecuseră 11 ani de la momentul în care colonelul atacat în ABI contribuia decisiv, prin informările operative oferite lui Nicolae Ceauşescu, la trecerea în rezervă şi dezonorarea generalului Nicolae Militaru. Acum venise momentul răzbunării. Învestit în funcţia de comandă a Armatei şi beneficiind de neabolirea pedepsei cu moartea (ce avea să se întâmple abia în 12 ianuarie 1990), fostul spion GRU începea să-şi plătească poliţele. Toţi cei care-i dovediseră trecutul de agent sovietic trebuiau să dispară definitiv.

Cele două mărturii

Teribila crimă din faţa sediului MApN a fost tăinuită ani buni. Miza era enormă: noul regim, autoproclamat „democratic", ar fi trebuit să ofere explicaţii serioase privind legitimarea şi învestirea unui criminal în fruntea celei mai sensibile instituţii din zilele Revoluţiei: Armata.

Mărturii succinte, care construiau doar bucăţi din adevărul acelui moment, au fost oferite, disipat, în presa primilor ani de democraţie, dar şi în cadrul audierilor Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989. Efectul acestora a fost însă aproape nul. Astfel se explică cum, în decembrie 1996, generalul Nicolae Militaru, pozând într-o personalitate extrem de respectabilă, candida pentru funcţia de preşedinte al României. Şi cum instituţiile statului român i-au acceptat candidatura ca oricărui om onorabil. De la crimele din 1989 trecuseră şapte ani.

În mormanul de mărturii colectate din 1989 până astăzi există însă două declaraţii zguduitoare, care demonstrează indubitabil că generalul Nicolae Militaru este adevăratul autor al măcelului din 23 decembrie 1989, ora 22.00. Ambele au fost consemnate de către istoricul Alex Mihai Stoenescu, ambele aparţin unor persoane care se aflau, la momentul execuţiei, în preajma lui Militaru.

Militaru: „Să dovedească că e de partea noastră!"

Prima mărturie aparţine celui care, la momentul crimei din Drumul Taberei, era, cel puţin în acte, adevăratul ministru al Apărării. Victor Atanasie Stănculescu fusese martorul direct al întregii operaţiuni ucigaşe, regizată de către Nicolae Militaru. În acele moment, cei doi se aflau faţă în faţă, ca într-un veritabil film de acţiune, despărţiţi de Ion Iliescu.

Se întâmpla chiar în biroul ministrului Apărării, care ar fi trebuit să fie încăperea de comandă a lui Stănculescu. Din acest loc, infiltrat cu ajutorul şi cu susţinerea lui Ion Iliescu, Nicolae Militaru dădea unul dintre primele sale ordine ca ministru al Apărării: uciderea colonelului Gheorghe Trosca.

„Militaru a fost un tip răzbunător. Mă refer la discuţia din noaptea când a cerut să vină grupul de la USLA, în care Ion Iliescu era pe scaunul ministrului, iar eu şi cu Militaru în faţa biroului, pe fotolii. Eu am spus atunci: «Lăsaţi-i să se oprească la calea ferată!». Militaru s-a opus: «Nu, să vină încoa', să dovedească că e de partea noastră!». Când au raportat că au ajuns la linia de tramvai, le-am spus celor din birou: «Să nu vină!». Este noapte deja, n-aveam legături, eram vai de capul nostru.

În acel moment - şi asta mi-a spus şeful Direcţiei Operaţii -, Militaru a dat ordin să se maseze foarte multe trupe în dreptul ministerului. Era acolo capacitatea pentru apărare a unei unităţi de tip regiment, pentru frontul de atac al unei divizii! O enormitate! Militaru a insistat pentru această concentrare de foc nemaipomenită într-un oraş, într-o curte, că totul se petrecea la clădirile de la Orizont.

Când am auzit lovitura de tanc de nimicire a maşinilor USLA, i-am spus: «Domne, v-am spus că nu trebuie să vină până aici, că e noapte şi se poate întâmpla o nenorocire...» Iar el a răspuns: «Lasă, domne, că la război e ca la război!»", a mărturisit Victor Atanasie Stănculescu.

Colonelul Gheorghe Ardeleanu, cel pomenit de generalul Stănculescu, era şeful trupelor USLA şi se afla, în acea seară teribilă de 23 decembrie 1989, alături de Militaru, Stănculescu şi Iliescu, în biroul ministrului Apărării.

„Pe front, lumea mai şi moare"

Luată sub forma unui interviu de către istoricul Alex Mihai Stoenescu, a doua mărturie îi aparţine generalului Romeo Câmpeanu, cel care în decembrie 1989 era locţiitor al şefului Inspectoratului General al Miliţiei. Altfel spus, adjunctul generalului Nuţă.

În noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, generalul Câmpeanu se afla, ca şi colonelul Ardeleanu, în biroul ministrului Apărării, alături de trioul Iliescu - Militaru - Stănculescu. Aşadar, el a fost martor ocular al acelor grozăvii. Declaraţia sa, redată sub forma unei povestiri emoţionante despre ură şi cruzime, întregeşte portretul de criminal feroce al generalului Nicolae Militaru.

„Ardeleanu vorbea cu Trosca la telefon şi avea şi staţia deschisă, în acelaşi timp. Şi îi spune: «Ia trimite tu trei ABI-uri încoace!». Nu ştiam exact câţi sunt, dar erau foarte mulţi. Tancuri, TAB-uri, artilerie, trupe de infanterie. A intervenit Militaru: «Să vină Trosca!». Erau tot timpul în legătură pe staţie, când au intrat pe Drumul Taberei şi tancurile au început să tragă în ei.

«Uslaşii» urlau în ABI-uri, urlau ca în iad. Tot asasinatul s-a auzit în staţie, în biroul lui Militaru. L-am auzit pe Trosca urlând: «Tovarăşe ministru, daţi ordin să nu mai tragă!». Şi atunci Militaru s-a ridicat şi i-a spus: «Băi Ardelene, tu ştii că noi suntem pe front, şi pe front lumea mai şi moare!?». Ardeleanu se ruga de el, îl implora. Militaru se plimba prin birou şi spunea: «Tancurile noastre sunt vechi, nu avem condiţii de transmisiuni, şi chiar dacă vreau să iau legătura, nu pot. L-au găsit pe atacator şi au tras!». Ardeleanu a început să plângă: «Mi-aţi omorât oamenii...». Şi a murit staţia. Ardeleanu plângea şi se tăvălea pe jos: «Ce-aţi făcut» Militaru se foia prin birou şi îi spunea: «Băi Ardelene, n-aveam cum...»".

„Toţi răspundeau de cadavre!"

După uciderea colonelului Gheorghe Trosca şi a celor şapte „uslaşi" din echipa sa, trupurile acestora au rămas în stradă, vreme de câteva zile. Cadavrul lui Trosca a fost decapitat şi profanat, iar pe cele trei autovehicule ABI în care se aflau „uslaşii" a fost scris, cu litere mari, „TERORIŞTI".

Din acea seară de 22 decembrie 1989 şi până în 27 decembrie 1996, când a fost răpus de cancer, generalul Militaru a fost pus o singură dată să explice de ce cadavrele au fost abandonate în stradă. Se întâmpla la 23 septembrie 1993, când Nicolae Militaru a fost audiat de către senatorii Comisiei „Decembrie 1989". În acel moment, preşedintele comisiei era Valentin Gabrielescu (PNŢCD), iar vicepreşedinte - Sergiu Nicolaescu (PDSR).

La finalul unui dialog scurt cu Sergiu Nicolaescu, Militaru îşi desăvârşea crima comisă în 1989, într-o dublă notă de cinism feroce şi de nepăsare.

Sergiu Nicolaescu: În dimineaţa de 24 decembrie ştiaţi că ABI-urile şi corpurile zac încă în stradă şi populaţia urinează pe ele?

Nicolae Militaru: Eu nu am ieşit din sediul Ministerului Apărării Naţionale decât în 26 decembrie, pe la ora prânzului. (...) Atunci am ieşit şi am văzut spectacolul care era acolo.

Nicolaescu: Cine credeţi că răspundea de ceea ce se întâmpla acolo în acel moment şi de imaginea Ministerului Apărării Naţionale?

Militaru: De această chestiune trebuia să se ocupe însuşi comandantul unităţii, colonelul Ardeleanu.

Nicolaescu: Vorbesc din partea ministerului, că eram pe teritoriul şi împrejurimile MApN. Cine răspundea în acel moment?

Militaru: Păi, de asta răspundea toată lumea!

Militaru, renegat de restul Armatei

Uciderea lui Gheorghe Trosca şi imaginea de spion sovietic pe care restul Armatei Române şi-o formase despre generalul Nicolae Militaru au contribuit decisiv la demiterea acestuia din funcţia de ministru al Apărării. Se întâmpla la 16 februarie 1990, la finalul unor săptămâni de protest a cadrelor active din Armată, susţinute mai ales de nou-înfiinţatul Comitet de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA).

Mai mulţi ofiţeri ai acestui Comitet i-au trimis o scrisoare deschisă generalului Militaru, învinuin­du-l direct, pentru prima dată, de uciderea colonelului Gheorghe Trosca şi a „uslaşilor" conduşi de către acesta.

Prin câteva întrebări bine ţintite, scrisoarea viza călcâiul lui Ahile al generalului-spion:

-„Care este motivul pentru care a fost cercetat contrainformativ generalul Nicolae Militaru de către colonelul Trosca - fostul Şef de Stat Major al USLA - pe timpul cât acesta din urmă era maior la contrainformaţii militare?"

-„De ce Militaru l-a cerut pe Trosca să vină în fruntea unei formaţiuni de luptă antiteroristă să ajute MApN şi, fără a înştiinţa despre sosirea acestei grupări, a lăsat să fie distrus cu armamentul greu de TAB-uri şi de tancurile din curtea ministerului?"

-„Cine a transmis ordinul din sediul MApN, către forţele care apărau ministerul, în clipa când se apropiau ABI-urile solicitate pentru a veni în sprijinul armatei: «Vor veni două echipaje uşoare. Trageţi fără somaţie!»?"

Ministrul doborât de ofiţeri

La 12 februarie 1990, membrii CADA redactau celebrul "Apel către preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN)". Aşadar, apelul îi era adresat lui Ion Iliescu. Cu acel prilej, succesorul lui Ceauşescu la cârma statului a aflat despre toate reproşurile pe care militarii i le aduceau lui Militaru. Inclusiv crimele de la Revoluţie şi colaborarea cu sovieticii. Păcate despre care, cu siguranţă, ştia de multă vreme, dar pe care le neagă şi astăzi.

Apelul CADA solicita, printre altele, aflarea rolului Armatei în evenimentele din decembrie 1989 şi înlăturarea cadrelor militare care "s-au compromis, fiind părtaşe directe ale dictaturii ceauşiste". La punctul 3, apelul prevedea "trecerea în rezervă a ministrului Apărării Naţionale care, prin ordinele date, a dus la o stare de tensiune în Armată".

La numai patru zile de la acest moment, generalul Nicolae Militaru avea să fie demis din funcţia de ministru al Apărării Naţionale. Succesorul său era chiar cel de la care preluase funcţia, cu ajutorul lui Ion Iliescu, în decembrie 1989: generalul Victor Atanasie Stănculescu. ;

În ediţia de mâine a ziarului "Adevărul", citiţi -  Tancuri pentru aducerea Ceauşeştilor la Bucureşti:

Speriat de ordinele pe care le primeşte, colonelul Andrei Kemenici a fost la un pas de a scăpa situaţia de sub control

În jurnalul de luptă al UM 01417, reprodus de Viorel Domenico în cartea „Ceauşescu la Târgovişte” a apărut o însemnare care te face să crezi că unitatea lui Kemenici pleca la luptă. Un ordin de pregătire în cel mai mic amănunt a tehnicii, a muniţiei, dar şi a hranei destinate trupelor. Puţin după miezul nopţii de 24/25 decembrie în „Jurnalul acţiunilor de luptă” a fost consemnat:

„Începând cu ora 00.15 s-a executat completarea plinurilor cu combustibil lichid la întreaga tehnică de auto şi tractoare, tancuri şi autotunuri aflată în dispozitivul de apărare al cazărmii. S-a alimentat cu aproximativ 7,5 tone de carburanţi. De asemenea, a fost ridicată din depozit şi îmbarcată în autocamioane, hrana rece pentru o zi de luptă”. 

Ordinul dat de Kemenici pentru toată această mobilizare era de deplasare în coloană, cu blindate, către Bucureşti.