Şeful AIG a cerut conducerii companiei să înapoieze cel puţin jumătate din primele încasate | adevarul.ro

Şeful AIG a cerut conducerii companiei să înapoieze cel puţin jumătate din primele încasate

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Preşedintele American International Group (AIG), Edward Liddy, a declarat astăzi în faţa unei comisii a Congresului american că a cerut conducerii companiei să înapoieze "cel puţin jumătate" din primele percepute după salvarea firmei de către stat, relatează AFP, citată de NewsIn.

"Am cerut angajaţilor de la AIG Financial să facă un pas înainte şi să adopte atitudinea corectă. Am cerut celor care au primit plăţi de 100.000 de dolari sau mai mult să înapoieze cel puţin jumătate din banii primiţi", a declarat şeful AIG, în faţa comisiei parlamentare, adăugând că "unii dintre ei au făcut deja un gest în acest sens, propunând să înapoieze integral primele".

Anterior, preşedintele AIG, Edward Liddy, a spus că unele dintre plăţile compensatorii de la compania de asigurări au fost "dezgustătoare", admiţând o plângere publică despre plata unor prime de peste 165 milioane dolari, după salvarea companiei de către contribuabili.

"Nimeni nu ştie mai bine decât mine că AIG a primit ajutoare guvernamentale generoase", a spus Liddy, în vârstă de 63 de ani, potrivit textului declaraţiei pregătite pentru o audiere de la Congresul SUA.

Top articole

Partenerii noștri