Schimbări majore la cârma Ministerului Sănătăţii. Miniştrii din ultimii cinci ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Buşoi ar putea prelua şefia la Ministerul Sănătăţii FOTO Adevărul
Cristian Buşoi ar putea prelua şefia la Ministerul Sănătăţii FOTO Adevărul

România a avut nu mai puţin de şase miniştri ai Sănătăţii în ultimii cinci ani de zile. Al şaptelea ar putea fi actualul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, medicul Cristian Buşoi, propunerea făcută de PNL pentru fotoliul de la Sănătate, lăsat liber de Eugen Nicolăescu, cel care ar putea prelua şefia Finanţelor.

Concret, Cristian Buşoi, licenţiat în medicină şi în drept, a fost ales europarlamentar în 2009, iar din iunie 2013 a preluat funcţia de preşedinte al CNAS, după ce medicul Doru Bădescu a demisionat din fruntea instituţiei. Demisia lui Bădescu a venit ca urmare a unor discuţii generate de o posibilă nominalizare a fostului şef CNAS, Lucian Duţă, în consiliul de administrare al instituţiei. 

Buşoi a fost deputat PNL de Timiş în Parlamentul României între 2004 şi 2007, anterior fiind consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu. 

„În calitate de preşedinte al CNAS, am reuşit să aduc la zi plăţile din Sănătate, am reactivat proiectul cardului naţional de sănătate care va face curăţenie în sistem. Am demarat o amplă acţiune de controale în spitale. Cred că vom reuşi să creştem încrederea cetăţenilor, a pacienţilor, în sistem”, a spus Buşoi după nominalizare. Acesta susţine că va continua reforma sistemului de sănătate în direcţia propusă deja de Eugen Nicolăescu

Mai exact, în luna aprilie 2014 ar trebui să intre în vigoare pachetul de servicii medicale de bază, urmând ca pachetul de programe naţionale să fie implementat abia în august, iar cel minim să devină funcţional începând cu luna ianuarie 2015. Anunţul a fost făcut de Nicolăescu, care în momentul în care a preluat mandatul de şef la Sănătate, pentru a doua oară după perioada 2005 - 2008, a început să lucreze la mai multe legi importante pentru buna funcţionare a sistemului de sănătate, printre care şi legea malpraxisului. 

Termenele auto-impuse de Nicolăescu nu au fost respectate 

O direcţie esenţială a reformei sanitare, în opinia lui Nicolăescu, o constituie mutarea centrului de greutate de pe spital pe medicina de familie, respectiv pe ambulatoriul de spital, astfel încât costurile din sistem să scadă substanţial. În timpul celui de-al doilea mandat, Eugen Nicolăescu a schimbat statutul Institutului Cantacuzino, acesta devenind instituţie cu rol strategic. Ulterior, ANM a decretat ca cele 400.000 de doze de vaccin antigripal care zac în depozitele de la Cantacuzino sunt neconforme şi nu au primit aviz de punere pe piaţă. 

De altfel, o discuţie constantă în mandatul ministrului Nicolăescu a fost legată de actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite pe care bolnavii o aşteaptă cu sufletul la gură. Termenele lansate de demnitar în 2013 nu au fost respectate, astfel că nici în acest an, pacienţii români nu sunt siguri dacă vor beneficia sau nu de tratamente mai eficiente, care să fie decontate de CNAS. 

Vasile Cepoi a demisionat după ce a fost acuzat de conflict de interese

Actualul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a preluat fotoliul de ministru de la Raed Arafat, care a fost ministru interimar al Sănătăţii timp de câteva luni în decursul anului 2012. Asta după ce medicul Vasile Cepoi şi-a dat demisia pe 1 octombrie în urma unor acuzaţii lansate de Agenţia Naţională de Integritate. Concret, Cepoi a fost acuzat de conflict de interese, însă la scurt timp acesta a fost informat că nu va fi urmărit penal de procurori. 

Vasile Cepoi a încercat, pe durata scurtului său mandat, să facă o reformă a sănătăţii. Acesta a adus în discuţie necesitatea unui pachet de servicii medicale de bază, a asigurărilor facultative dar şi a pachetului social de servicii medicale, acesta din urmă fiind accesibil persoanelor cu venituri reduse. De asemenea, Cepoi milita pentru reforma asigurărilor de sănătate şi transformarea sistemului din instituţie publică în structuri mutuale. În ceea ce priveşte spitalele, proiectul de lege arăta că acestea pot fi publice, private sau publice cu structuri în care se desfăşoară activitate privată. La ora actuală, Vasile Cepoi este consilier de stat pe probleme de sănătate la cabinetul premierului Victor Ponta. 

Înaintea sa la cârma ministerului Sănătăţii s-a aflat Ladislau Ritli, care a preluat şefia instituţiei în luna august 2011. În timpul mandatului său, a fost extinsă reţeaua centrelor de permanenţă, în 2012 ajungându-se la 195 de astfel de centre. Ritli a predat portofoliul de la Sănătate pe 6 februarie 2012, odată cu demisia Guvernului Boc. 

Descentralizarea sistemului sanitar, în mandatul lui Cseke 

Fostul ministru Attila Cseke, predecesorul lui Ritli, a adus o serie de modificări importante sistemului sanitar românesc. Bihoreanul este recunoscut pentru faptul că în perioada mandatului său a fost făcută clasificarea spitalelor româneşti pe categorii, în funcţie de performanţe, proces în care au intrat 461 de unităţi sanitare. Dacă prima clasă de clasificare o reprezintă cea de competenţă foarte înaltă, a cincea clasă o reprezintă cea de competenţă limitată, respectiv unităţile medicale pentru boli cronice, sau spitalele de monospecialitate. 

Tot Cseke a fost cel care a descentralizat sănătatea, trecând o parte din spitale în subordinea autorităţilor locale. La momentul respectiv au fost şi închise multe spitale, în locul acestora urmând a fi înfiinţate cămine de bătrâni, lucru nerealizat până în momentul de faţă. Măsura a fost contestată de unele voci din sistem, dar şi de pacienţi. De asemenea, Cseke a fost cel care a alocat bani pentru programele de fertilizare in vitro şi cel de infarct miocardic. Dintre acestea, cel de-al doilea funcţionează şi la ora actuală cu bani de la Ministerul Sănătăţii. 

Cseke a fost numit ministru al Sănătăţii după ce Ion Bazac a demisionat din funcţie, în anul 2009. În acelaşi an, medicii rezidenţi i-au cerut demisia în repetate rânduri, motivând că salariile lor sunt foarte mici. 

Pe aceeaşi temă:

Temele lui Antonescu pentru Nicolăescu, propus la Finanţe: scutirea de impozit pe profitul reinvestit şi reducerea CAS

Crin Antonescu, preşedintele PNL, a declarat că aşteaptă de la Eugen Nicolăescu, propus pentru funcţia de ministru de Finanţe, ca obiectivele pe termen scurt ale PNL, între care a enumerat scutirea de impozit pe profitul reinvestit şi reducerea CAS, să devină rapid realitate.

Guvernul Ponta, tras pe dreapta - PNL a schimbat astăzi patru miniştri. Iohannis: Nu renunţ la Primărie

Conducerea PNL a stabilit astăzi echipa guvernamentală care va prelua portofoliile Internelor, Economiei, Finanţelor şi Sănătăţii. În fruntea lor a fost desemnat Klaus Iohannis, drept vicepremier, care va prelua şi mandatul de la Interne.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite