Schimbări în managementul Euroweb România - Revista presei economice

Presa economică de astăzi scrie despre schimbările din managementul Euroweb România, vânzările Albacher la nivelul întregului an sau facturile emise de casele de avocatură. Printre alte subiecte, Colliers a închis uşa rezidenţialului, iar piaţa de capital creşte în volum.
Schimbări în managementul Euroweb România. Furnizorul de servicii de telecomunicaţii Euroweb România anunţă o serie de schimbări în formula de conducere a companiei, ca urmare a adaptării strategiei companiei la climatul economic actual. Astfel, începând cu luna martie a acestui an, managementul companiei se structurează pe trei mari arii operaţionale: operaţiuni comerciale şi de marketing, operaţiuni financiare şi de suport şi operaţiuni tehnice şi de dezvoltare. Cătălin Scarlat ocupă funcţia de director comercial al Euroweb România, fiind responsabil de coordonarea activitătţlor comerciale şi de marketing. Cătălin Scarlat s-a alăturat echipei de management a Euroweb România în anul 2004, ocupând funcţia de director de marketing şi Dezvoltare, scrie Wall Street.
Albacher, vânzări de aproximativ 23 mil. euro. Albacher, primul brand de bere din portofoliul Romaqua, lansat pe piaţă la jumătatea lui 2008, a avut anul trecut vânzări de aproximativ 23 mil. euro şi o cotă în volum de 2-3% la nivelul întregului an. Grupul controlat de Octavian Creţu a devenit astfel al doilea mare producător independent de bere din România, dupa European Food & Drinks, businessul fraţilor Ioan şi Viorel Micula. Romaqua a devansat astfel producători precum Albrau Grup (brandurile Coroana, Zimbru), Bermas Suceava (Bermas, Caliman şi Suceava) sau Robema Teleorman (Robema şi Barley), pe o piaţă cu un volum total de vânzări de 20,2 de milioane de hectolitri estimată la 1,7 miliarde de euro, scrie Ziarul Financiar.
Big4 din avocatură au facturat 68 mil. € în 2008. Primele 15 case de avocatură de business din punct de vedere al cifrei de afaceri au emis anul trecut facturi cumulate de 481,1 mil. lei (130,7 mil. euro), acesta fiind cel mai bun an pentru firmele locale de profil, conform informaţiilor furnizate Business Standard de surse din piaţa de profil. La nivel de Top 3, anul acesta, cu o ierarhie inversată în favoarea mai noului jucător Tucă Zbârcea&Asociaţii (TZA), facturile au totalizat 197,3 mil. lei (53,6 mil. euro). Careul Big 4 în avocatura românească este completat de Muşat&Asociatii, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) şi CMS Cameron McKenna.
Colliers a închis uşa rezidenţialului. Tranzacţiile inexistente, reducerea drastică a cererii, imobilizarea unei pieţe care era cea mai profitabilă în anii trecuţi, toate acestea sunt motivele pentru care Colliers a decis să închidă uşa în nas sectorului rezidenţial şi să nu mai intermedieze vânzările de locuinţe, ci doar să se ocupe de evaluări şi consultanţă în acest domeniu. "Acum câteva săptămâni am decis să închidem divizia de rezidenţial, nu mai vrem să activăm în această piaţă decât pe evaluări şi consultanţă. Practic fiind o piaţă blocată, unde nu se mai întâmplă nimic, am decis să închidem acest departament. Este puţin probabil să revenim la sectorul de rezidenţial", a declarat ieri Bogdan Georgescu, managing partner al companiei de consultanţă Colliers International, anunţă Curierul Naţional.
Volum în creştere, pe fondul orientării către scadenţa iunie. După o perioadă de creşteri ale cotaţiilor derivatelor pe acţiuni care s-a extins pe parcursul a cinci şedinţe, cea de-a doua sesiune a săptămânii curente s-a caracterizat printr-o volatilitate foarte ridicată, schimbările de direcţie dese punându-şi amprenta în mod favorabil asupra volumului de transfer care a urcat la 14.137 contracte (14.161 futures şi 161 optiuni), fiind egalat maximul de pe luna în curs. Culoarele de preţ în care cele mai lichide derivate pe acţiuni au evoluat au depăşit pe scadenţele martie şi iunie 3 bani, asigurând un potenţial de profit ridicat pentru speculatori. La închidere imaginea preţurilor era una mixtă scăderile impunându-se pentru "vedeta" DESIF 5, aprecierile continuând pentru secondanta acesteia, DESIF 2, scrie Bursa.




















































