Scânteia, mai tare decât M.A.I. la Serviciul de Cadre

Adevărul prezintă astăzi documente (note, informaţii, adrese), din perioada 1950-1989, toate purtând indicativul "strict secret" selectate fie din dosarele personale, fie din dosarele de

Adevărul prezintă astăzi documente (note, informaţii, adrese), din perioada 1950-1989, toate purtând indicativul "strict secret" selectate fie din dosarele personale, fie din dosarele de problemă (în special dosarele "Plecări în străinătate", "Relaţii cu străinii", "Păstrarea secretului de stat"). În afară de acestea, Adevărul prezintă, tot în ediţia de azi, cu lux de amănunte, toate secretele dosarului de cadre al lui Tudor Vornicu şi în special cum l-a turnat la cadre soţia sa, care lucra tot la ziarul Scânteia. Nu rataţi numerele următoare, din care veţi afla mai multe despre relaţia Securitate şi Serviciul de Cadre al Scânteii!

Securitatea sau Serviciul de Cadre al partidului, care dintre cele două au făcut mai multă poliţie politică în perioada 1944-1989? Lăsăm cititorii noştri şi opinia publică să se pronunţe în baza documentelor pe care, în cele ce urmează, le prezentăm în premieră absolută.

Noiembrie 1950
Poveste cu legionari
Miliţia şi Securitatea turnau la Serviciul Cadre. "Alăturat înaintăm una notă informativă privitor la numitul ştefănescu Constantin şi fratele acestuia. Sunt semnalaţi ca legionari pentru care se propune martori. Primul lucrează la editura partidului şi altul la CASA SCÂNTEI. Bine voiţi a cerceta şi dispune".
Aceste patru fraze scurte, cu ritm cadenţat, în care parcă se simte pasul de defilare, scrâşnetul de dinţi, bătaia din călcâie şi poziţia de drepţi, sunt singurele care compun una dintre cele mai vechi note informative găsite în arhiva de cadre. A fost emisă şi trimisă de Direcţia de Apărare a Politicii de Cadre din Direcţiunea Generală a Miliţiei, departament al Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Nota era adresată Direcţiei "Cadre de Partid" a ziarului Scânteia. Datează din noiembrie 1950. O pagină îngălbenită de vremuri. Este semnată de şeful Secţiei Cadre din Comandamentul Miliţiei Capitalei, cpt. P. Ionescu. Alăturat a fost trimisă şi nota informativă scrisă de mână şi semnată lct. M.N.Ctin, care, în delaţiunea sa, dădea şi sugestii: "Faţă de cele de mai sus menţionate pot fi audiaţi martorii mai sus arătaţi care poate comfirma amănunţit tot ce ştie despre aceşti doi fraţi care sunt membri de partid şi ocupă aceste posturi de răspundere în instituţii atât de importante".

Ianuarie 1953
Serviciile de Cadre ale Ministerului Securităţii statului şi ale Scânteii lucrau "la patru mâini"
Un al doilea caz de poliţie politică autentică pe care vi-l prezentăm azi este unul instrumentat, ca şi cel de mai sus, tot "la patru mâini" (Securitate şi Cadre). Documentul găsit de noi în arhivă are şi mai multă greutate decât cele din cazul anterior, întrucât poartă chiar însemnele Direcţiei de Cadre a Ministerului Securităţii Statului. Documentul datează din ianuarie 1953 şi conţine doar două fraze scurte, precise, prin care se cere redacţiei Scânteia dosarul unei ziariste, Georgeta Băncilă. "Dosarul este necesar pentru rezolvarea unor probleme care interesează Ministerul nostru", spunea, pe un ton misterios, dar spăşit, şeful Serviciului Cadre al Securităţii, din anul 1953, celor de la Scânteia.

Octombrie 1953
Bobocii MAI, încadraţi la Scânteia
Un alt document extrem de interesant, provenind din obsedantul deceniu. De data aceasta, o listă trimisă de Serviciul Cadre al MAI către şeful Cadrelor din Scânteia, renumitul şi temutul "Tov. Maxim". Sărac, mai degrabă zgârcit în cuvinte, dar bogat în informaţii, documentul MAI din arhiva Scânteia conţine două fraze şi un tabel. "Vă înaintăm alăturat următoarele dosare ale absolvenţilor din institutele de învăţământ superior, care nu au fost încadraţi la MAI din lipsă de locuri şi care urmează a fi încadraţi în cadrul instituţiei Dvs", se spunea în prima frază. Urmează 14 nume (vezi facsimil) şi fraza de final: "Rugăm confirmaţi primirea prezentelor dosare". Multe din aceste nume, într-adevăr, au fost "încadrate" la Scânteia, aşa cum arată şi însemnările de pe tabel, dar şi dosarele găsite de noi. Era în anii aceia MAI o pepinieră pentru ziarul partidului?

Decembrie 1953 - ianuarie 1954
Un "Birou Special" verifica ziariştii care manipulau corespondenţa strict secretă
Un alt document interesant, tot din anii "50, care de data aceasta poartă menţiunea "secret" şi provine de la "Biroul Special al CPCS I.V. Stalin". În document se cereau, de la Serviciul Cadre al Scânteii, numele persoanelor care au dreptul să mânuiască corespondenţa specială secretă şi strict secretă". Documentul nu este însoţit de numele ziariştilor top secret, însă poartă în stânga sus o menţiune cu roşu datată
6l-1954 care menţionează sec: "S-a răspuns cu adresa nr 445-C - dosar eşire". Ceea ceea ce înseamnă că misiunea a fost îndeplinită.

Aprilie 1955
Un document strict secret care arată "reţetarul Poliţiei politice a Serviciului Cadre
Un document cu menţiunea "strict secret" datând din 1955 este adresat de Serviciul Cadre al Colegiului regional de Avocaţi al Oraşului Stalin, regiunea Stalin (n.r. - Braşov), către Serviciul Cadre al Scânteia. Se cer nişte referinţe "pe linie de cadre" de la tov. ziarist Leonte Dtru pentru tov. Boureanu Aurel. Documentul este interesant pentru precizările pe care le conţine, precizări care demonstrează practica de cadre tip poliţie politică din acele timpuri.

Octombrie 1958
Corespondenţă a cadrelor din MAI şi Scânteia vizând un posibil viitor spion
În octombrie 1958 şeful Cadrelor din Scânteia, Victor Maxim, cerea, pe un ton imperativ, un referat de cadre privindu-l pe un ofiţer activ - Ion I. Mărgineanu -, fost lucrător politic în MAI, angajat la Scânteia şi devenit ulterior un important ziarist de politică externă şi corespondent la Roma, iar apoi şeful Agerpres. În dosarul de caz Mărgineanu, pe care-l vom prezenta în zilele următoare, vom spune mai multe despre "afacerea Mărgineanu". Deocamdată prezentăm în facsimil documentul unei unităţi foarte secrete din MAI trimis către Serviciul Cadre al Scânteia. Pentru a nu-i face curioşi pe cititorii noştri, precizăm că la dosarul de cadre Mărgineanu - destul de gros - există foarte multe documente top secret de la diverse unităţi speciale MAI şi chiar MApN privindu-l pe ziaristul ofiţer Mărgineanu (fost lucrător politic în MAI).

August 1960, Galaţi
Un ziarist colaborator al Securităţii îi toarnă la Cadre pe agenţii săi de legătură
Un alt fapt de râsu'-plânsu' al poliţiei politice cu dublu sens: un redactor al Scânteii dă o informare la Cadre prin care, pur şi simplu, îi toarnă pe nişte ofiţeri MAI care i-au dat bani, cu acte, în mod oficial, ca răsplată că a pus la dispoziţia lor subredacţia din Galaţi, în scopul folosirii ei ca şi "casă conspirativă". Redactorul Baltă, care se autodenunţa şi, totodată, îi denunţa pe agenţii săi de legătură, recunoaşte că este colaborator al Securităţii de mai mult timp. El mărturiseşte că-i pare rău că a luat banii, pentru că, dacă nu i-ar fi luat, poate "i-ar fi ajutat şi mai mult (...) pe tovarăşi să-şi facă misiunea".

Cazul Corbu
Un ziarist de externe legendat corespondent sportiv pentru a ajunge la o reuniune NATO
O notă găsită în arhiva de cadre scoate la iveală o interesantă procedură de "penetrare" a evenimentelor speciale din ţările neprietene ale blocului capitalist. Este vorba despre o adresă către Direcţia Consulară a MAE, prin care se atenţionează că "tov. Corbu pleacă pentru a trimite corespondenţe în legătură cu întrunirea la Paris a Consiliului NATO la care urmează să participe Eisenhover". Pentru a se evita dificultăţile în acordarea vizei de către autorităţile franceze, cei de la Scânteia cereau MAE ca "cererea oficială adresată lor (n.r.-francezilor) să solicite viza de intrare în calitate de ziarist sportiv, pe lângă echipa naţională de rugby a României care joacă în Franţa". Serviciul de Cadre al Scânteii s-a întrecut pe sine în inventivitate. şi chiar pe cei din Direcţia Externă a Securităţii (spionajul nostru care, prin reţeaua Caraman, a penetrat, e drept pentru Moscova, spionajul NATO).

Pe Tudor Vornicu îl turna, la Cadre, soţia
Aşa cum am arătat încă de ieri, la deschiderea serialului "Adevărul despre arhivele Scânteia", în documentele de la Serviciul Cadre descoperite de noi există aproape 1000 de dosare ale foştilor ziarişti de la Scâteia, printre care se află şi zeci de nume ale unor personalităţi din cultură, politică, diplomaţie şi chiar servicii secrete. Zi de zi, Adevărul va prezenta cel puţin câte unul dintre aceste dosare. Debutul serialului nostru l-a făcut dosarul "Sorescu". Marin Sorescu, poetul, dramaturgul şi fostul candidat la Nobel, pe care prietenii şi rudele l-au turnat la cadre. Azi, în cele ce urmează, prezentăm al doilea caz, la fel de interesant: culisele dosarului "Vornicu".
În arhiva noastră, am găsite două dosare de cadre cu numele Vornicu: unul mai subţire, am putea spune foarte subţire, al lui Tudor Vornicu (cunoscutul realizator de televiziune şi fost corespondent al Scânteii la Paris), şi altul, al Luciei Radu-Vornicu, una dintre soţiile sale. Subţirimea dosarului "Vornicu" se explică prin faptul că, probabil, grosul a plecat la Secţia de Cadre a Televiziunii, ultimul său loc de muncă. În schimb, dosarul său poate fi refăcut, cu multe detalii picante, chiar din dosarul de cadre al soţiei sale, Lucia Vornicu, corector la ziarul Scânteia. În dosarul "Vornicu" există câteva adrese şi adeverinţe prin care se atestă că a fost "corespondent al Scânteii la Paris" şi mai multe documente privind transferul său la Radioteleviziune. Cel mai important document este un "referat de cadre", în care se vorbeşte despre originea socială, studii, profesie, familie: soţie, părinţi, fraţi. În dosarul soţiei lui Tudor Vornicu, însă, găsim toate ingredientele unui dosar de cadre autentic, printre care o fişă de cadre din anii "60 şi un chestionar din anii "50, foarte interesant pentru aflarea adevărului despre politica/poliţia de cadre. De ce? Pentru că, în anii "50, erai chestionat la cadre chiar şi ce ziare şi cărţi ai citit, chiar şi "ce lucrări de bază marxist-leniniste ai studiat"

La Scânteia, afaceri şi turnătorii în familie, pe ruta Paris-Bucureşti
Cel mai important document al dosarului Lucia Vornicu este o notă prin care aceasta se confesa celor de la cadre despre nefericirea sa conjugală în relaţia cu Tudor Vornicu. Prezentăm mici fragmente din această scrisoare, urmând ca, într-unul din numerele viitore să o puteţi citi integral. "M-am căsătorit cu Tudor Vornicu în 1958, fiind a doua soţie, la baza acestei căsătorii stând înţelegerea, dragostea şi prietenia (...) În urma celor două călătorii făcute în ţară anul acesta (n.r. - de la Paris), de către T. Vornicu, lucrurile s-au schimbat între noi (...) În vară însă, T. Vornicu a început să mă convingă să renunţ la această căsătorie pentru că el vrea să-şi facă o altă viaţă, cu o altă femeie. Este bine cunoscut în redacţie faptul că Vornicu trimitea pachete prin avioane româneşti, pe adresa Scânteii, specificându-se, însă, la telefon, ca ele să ajungă în mâna tov. Corbu. Pe aceste pachete era scris material documentar, pentru a înşela vigilenţa tovarăşilor de la vamă. În realitate, în aceste pachete erau ţigări, materiale de rochii, pantofi, pulovere destinate familiei Corbu. Din când în când, printre aceste obiecte se mai afla câte un articol pentru secţia externă". Urmează foarte multe alte turnătorii marca "Lucia Vornicu" despre cei din redacţie şi mai ales despre familia Corbu care, împreună cu T. Vornicu, crease, potrivit "notei", o adevărată "reţea Corbu" pe ruta Paris-Bucureşti.

Reţeaua şi metoda Corbu: Mantu şi Vornicu, sateliţii lui tov. Corbu!
"De multă vreme cunosc planificarea făcută de tov. Corbu pentru postul de viitor corespondent la Paris - tov. Mantu, iar acum, cu viitoarea soţie, tov. Vornicu, la ONU, corespondent permanent. Metoda tov. Corbu de a-şi trimite peste hotare numai oamenii lui, adică sateliţii care vin întotdeauna încărcaţi cu cadouri, este o problemă veche, cunoscută de întregul colectiv al redacţiei Scânteii. Nimenea nu a avut curajul să arate aceste lucruri pentru că se tem ca tov. Corbu să nu-i persecute sau să-i dea afară din redacţie. Este şi normal atunci că tov. Corbu, netemându-se de nimeni, îşi aranjează toate problemele de muncă în funcţie de interesele personale. De asemenea, amestecul celor doi tovarăşi (n.r. - Mantu şi Corbu) a fost făcută tot pentru aranjarea problemelor lor personale. Lucrurile au mers până acolo încât, cu două zile înainte de sosirea mea la Bucureşti, tov. Mantu şi soţia lui i-au dat o mână de ajutor lui Vornicu să-mi golească locuinţa (n.r. - la această scrisoare este ataşată o listă de două pagini de obiecte, numai mărunţişuri dispărute din casa sa)", spune doamna Vornicu celor de la cadre despre reţeaua "Vornicu-Corbu-Mantu". Pentru o posibilă salvare a sa din eşecul căsniciei, soţia lui Vornicu face ultimele sale dezvăluiri despre ameninţările primite, invocând adevărul absolut: "Acum însă, când a ieşit la iveală adevărul, aceşti tovarăşi se tem. Socotelile lor nu au ieşit cum voiau, adică plecarea urgentă în Occident a lui Mantu şi Vornicu, refuzului meu la divorţ. Ei caută prin toate mijloacele să mă intimideze, să mă ameninţe personal şi la telefon. Atâta timp cât dreptatea este de partea mea, nici o ameninţare nu mă poate opri să nu spun adevărul".

Povara dosarului pătat
Stejărel Olaru

Serviciul de Cadre al partidului, o adevărată Securitate din interior, controla viaţa personală a membrilor săi de partid. Din punct de vedere organizatoric, acest serviciu a fost, probabil, cea mai eficientă structură.
În fiecare judeţ existau birouri centrale ale secţiilor de cadre care, pe lângă atribuţiile legate de colectarea cotizaţiilor sau constituirea listelor de evidenţe cu membrii de partid, cadrele aveau autorizaţia să efectueze verificarea candidaţilor, precum şi a membrilor de partid care se dovedeau că au un comportament "nesănătos". Dacă în urma controlului se dovedeau necorespunzători, aceştia erau "demascaţi". Autobiografia ce trebuia să fie scrisă în dosarul de la cadre era o modalitate prin care se manifesta intenţia Partidului Comunist de a controla biografia persoanelor care urmau să se integreze în activitatea partidului. Dar "Autobiografia" era doar un prim pas. În acelaşi context, membrii de partid, dar şi candidaţii, treceau prin alte ritualuri politice similare, precum povestirea publică a vieţii atunci când urmau să avanseze, dar şi atunci când erau supuşi demascărilor în cadrul şedinţelor de epurare a "elementelor duşmănoase".Aşadar, Secţia de Cadre acţiona acolo unde Securitatea nu putea interveni, adică în rândul membrilor de partid, în viaţa lor privată, drepturile lor fundamentale fiind grav încălcate. În aceste condiţii, un dosar care nu era curat îi limita drepturile membrului de partid chiar în interiorul partidului. El avea dreptul să voteze, dar nu putea candida la un post în structura de conducere a partidului.Restricţiile s-au amplificat odată cu trecerea anilor. În 1979, Elena Ceauşescu a devenit preşedintele Comisiei Comitetului Central pentru Cadre de Partid şi de Stat şi este uşor de imaginat tensiunea care exista în rândul membrilor de partid care aveau probleme de dosar. Dosarul pătat te punea într-o stare de incertitudine. Până şi copiii părinţilor care aveau un dosar pătat treceau prin filtrul declaraţiilor autobiografice atunci când îşi manifestau intenţia de a deveni membri de partid, declaraţiilor lor trebuind să corespundă cu cele ale părinţilor lor. Cum spunea Gabriela Adameşteanu la un moment dat, povara dosarului pătat se putea răscumpăra prin colaborarea cu Securitatea, în Serviciul de Cadre al partidului funcţionând cu predilecţie colaboratori apropiaţi ai Securităţii. Practic, între cadrişti şi securişti a existat o similitudine în ceea ce priveşte maniera lor de operare, amândouă categoriile profesionale urmărind acelaşi scop: să-şi controleze victimele.

Nu rataţi ziarul de mâine! Serialul "Adevărul deschide dosarele Scânteia" continuă cu dezvăluiri despre relaţia cadrelor cu preoţii. Nu rataţi numerele următoare ale ziarului nostru!