Sărbătoare în maşini, pe drumul către casă
0Încă de la orele amiezii de ieri, punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria au fost luate cu asalt de zecile de români care au ales să-şi petreacă minivacanţa de
Încă de la orele amiezii de ieri, punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria au fost luate cu asalt de zecile de români care au ales să-şi petreacă minivacanţa de 1 Mai în străinătate. Doar câteva ore a durat distracţia acestora de Ziua Internaţională a Muncii.
Şeful punctului Poliţiei de Frontieră Vama Veche, comisar Florin Turturică, ne-a declarat că "a început să fie aglomerat de la ora 11.00, dar nu a fost coadă, poliţiştii de frontieră asigurând fluenţa traficului". Prin acest punct de frontieră au trecut, în numai o oră, peste 1.000 de maşini. "Eram pregătiţi pentru o suplimentare de personal în cazul în care ar fi fost aglomeraţie, dar n-a fost cazul, asta şi din cauza timpului scăzut de procesare a unui automobil, de sub un minut", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor, Mircea Chiorean.
Pe litoralul românesc, tinerii care au venit aici încă de sâmbătă îşi epuizaseră ieri resursele de distracţie, dar şi pe cele financiare, iar la orele prânzului începuseră deja să-şi facă bagajele. Şi drumurile naţionale au fost aglomerate, după ce turiştii care şi-au petrecut minivacanţa de 1 mai pe litoral s-au întors acasă. Traficul rutier pe Drumul Naţional 3 Constanţa - Basarabi şi DN22C Constanţa - Cernavodă s-a aglomerat ieri încă de la orele amiezii. Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, peste 400.000 de persoane au traficat graniţele ţării în minivacanţa de 1 Mai, cu 25 la sută mai mult faţă de perioada similară a anului trecut.