Sania cu zurgălăi, sursă de câştig pentru zeci de familii din Bran

În sezonul de iarnă, localnicii din comuna braşoveană fac taximetrie cu săniile pentru 15 euro pe oră Un bărbat la vreo 60 de ani, ciolănos, cu ochii mici şi mustaţă ca a lui Hitler,

În sezonul de iarnă, localnicii din comuna braşoveană fac taximetrie cu săniile pentru 15 euro pe oră

Un bărbat la vreo 60 de ani, ciolănos, cu ochii mici şi mustaţă ca a lui Hitler, doar că puţin strâmbă şi împărţită inegal. Are o căciulă înghesuită pe vârful capului, pe care o poartă puţin într-o parte, cizme din piele groasă, lustruite, şi o vestă din lână de culoarea frunzelor uscate.

E Gheorghe a lu' Misică, unul dintre cei mai cunoscuţi cărăuşi din Bran. A făcut bani cu carul cu boi, cu căruţa, iar acum s-a adaptat economiei de piaţă. Plimbă turiştii iarna cu sania trasă de cai, iar vara cu o şaretă. "Nu te-mbogăţeşti, da' e un venit în plus", zice Misică.


Cină tradiţională, ţuică fiartă, foc de tabără şi plimbare cu sania trasă de cai. Asta oferă aproape toate agenţiile de turism în pachetul de sărbători. De unde şi până unde dorinţa asta acerbă a turistului de a se plimba cu sania cu zurgălăi? Cărăuşii spun că în preajma sărbătorilor abia mai fac faţă. În Bran, de exemplu, să tot fie vreo 50 de sănii care plimbă turiştii.

Gheorghe Hermeneanu, primarul Branului, se gândeşte la cine să ne trimită să ne povestească despre cărăuşie. "Ah, ştiu! La Misică", spune primarul. "Nu cred că are telefon, aşa că vă dau eu un băiat să vă ducă la el". Şi dăi, cu cauciucurile de vară prin zăpadă, la deal, până la marginea pârtiei. Ne-am împotmolit de câteva ori, însă brănenii sunt săritori şi ne-au ajutat să împingem maşina înapoi pe drum. Oamenii din aceste locuri ne poreclesc pe noi, inconştienţii de la Bucureşti, care venim la munte în geacă subţire şi pantofi în picioare, şoşonari. M-am resemnat...

La poalele unei păduri, peste un pârâu limpede ca cristalul, locuieşte Gheorghe Misică. Face cărăuşie de foarte mulţi ani. Mai întâi boii, apoi caii i-au adus bani suficienţi cât să îşi întreţină familia. A lucrat şi într-o fabrică, de unde are şi pensie de 300 de lei. "Nu se mai fac bani acum cu căruţa, pentru că fiecare s-a gospodărit şi şi-a cumpărat cal sau tractor.

Mai prind câte două-trei zile de muncă pe săptămână, însă e muncă multă şi prost plătită", spune cu năduf Misică, sucindu-şi cuşma pe-o parte. Nevastă-sa strânge gunoiul din grajd, bodogăninu-l pe bărbat că nu a făcut el treaba asta şi adăugând, fireşte, că dacă n-ar fi ea... s-ar alege praful. Misică găseşte scuza imediat: "A fost frig afară şi am lăsat gunoiul în grajd să-i ţină iepei de cald". Sania şi şareta sunt aşezate frumos în curte sub un acoperiş, să nu le ningă. Misică se bagă în grajd, înoadă coada iepei, îi pune zurgălăi la gât şi o înhamă la sanie.

Au o curte mare, o vilă cu etaj şi şapte camere, proprietatea fetei celei mari care intenţionează să transforme vila în pensiune, şi un grajd cât o casă. Ei stau pe deal, la vreo sută de metri, într-o căsuţă ţărănească care păstrează arhitectura zonei.

Iapa îşi întoarce urechile spre Misică care îşi ţuguiase buzele şi pupa aerul pentru a scoate sunetul care să pună iapa în mişcare. Cu un zvâc demn de un bolid cu foarte mulţi cai putere, iapa o luă spre poartă, la trap.

Într-adevăr, senzaţia pe care o ai într-o sanie trasă de "un cal putere" este mult diferită faţă de cea pe care o ai în căruţă. Scârţâitul zăpezii sub tălpicii saniei, covorul ţesut pe care stai şi zdrăngănitul clopoţeilor te fac să te simţi într-adevăr foarte bine.

Cărăuşii din Bran iubesc drumurile proaste

Când un grup de şase turişti îţi plătesc 50-70 de lei ca să îi plimbi o oră cu sania, parcă ai vrea să te ocupi numai cu asta toată viaţa. Localnicii spun că, acum patru-cinci ani, din taximetria cu sania se făceau bani foarte mulţi, asta pentru că aveai pe unde să-i plimbi. Drumurile din comună erau proaste, stricate, iar când ningea se transformau în trasee pentru drumeţii. Astăzi, majoritatea drumurilor au fost asfaltate, iar traseele s-au împuţinat foarte mult. Comuna Bran e prima în care îi aud pe localnici că urăsc asfaltul.

Complexul turistic Cheile Grădiştei din Moeciu are 300 de locuri de cazare şi e ful tot timpul anului. Ovidiu Gârbacea, proprietarul acestui complex, apelează la localnici pentru plimbările cu sania cerute de turişti. Şi acum apelează la unul dintre ei pentru a ne povesti despre activitatea de cărăuşie. Ion Duicu e un tânăr de 31 de ani care trăieşte numai de pe urma cailor din grajd. Când nu plimbă turişti, cară lemne, gunoi sau fân şi ia pentru o zi de muncă aproximativ 120 de lei.

Acum era peste drum la un gater unde făcea scânduri de brad. Lângă căsuţa socrilor lui unde locuieşte în prezent a ridocat o vilă cu etaj pe care vrea să o închirieze. De fapt, majoritatea localnicilor şi-au construit în curte câte o mică pensiune. Aşa cum spunea şi primarul Hermeneanu, principala sursă de venit a comunei este agroturismul. Doar că Ion Duicu şi-a ridicat vila numai din banii câştigaţi din cărăuşie. "Acum patru-cinci ani câştigam şi 7 milioane de lei într-o zi", povesteşte Ion.

"Atunci însă nu era drumurile asfaltate şi aveam pe unde să merg cu sania. Astăzi, nici trasee nu mai avem şi nici zăpadă. Iernile nu mai sunt bogate în zăpadă, ca odinioară", mai spune bărbatul. Caii trebuie hrăniţi, iar asta îl costă pe Ion destul de mult. Se mai ceartă cu nevasta atunci când face curse pe bani mai puţini, însă vorba lui: pierzi, câştigi, negustor te numeşti.

Cei mai încântaţi de aceste plimbări sunt turiştii străini, care nu sunt puţini. Pe lângă preţul perceput de cărăuş, aceştia lasă şi un bacşiş foarte consistent, care poate ajunge până la 50 de euro la o cursă de două ore. Una peste alta, localnicii din staţiunile de munte se descurcă bine cu banii. Din crescători de animale au devenit operatori de turism.

Le pune turiştilor la dispoziţie produse tradiţionale, ecologice, îi plimbă cu sania, cu şareta, le cântă, le dă de băut şi câştigă suficient cât să îşi transforme casa bătrânească într-o pensiune de câteva camere. Dacă mergeţi la Bran şi vedeţi o sanie roşcată trasă de o iapă pe care o cheamă Dana, iar bărbatul care ţine hamurile are căciula într-o parte şi mustaţa ca a lui Hitler, să ştiţi că e Gheorghe a lui Misică şi că plimbă turişti cu 50 de lei pe oră.

De la sanie la snow-mobil şi viceversa

Meseriaşi care să facă sănii sunt din ce în ce mai puţini. Îi mai găseşti în satele de munte, însă nu mai fac tălpicii de lemn. Construiesc doar coşul din lemn, pentru 4, 6 sau chiar 8 persoane şi cer aproape 1.000 de lei pentru treaba asta. Apoi, pentru a-ţi pune sania la punct, trebuie să mergi la fierar, care îţi construieşte tălpicii. Astfel, o sanie zdravănă poate ajunge până la 1.700 de lei. Însă cărăuşul câştigă. O cursă de o oră costă între 50 şi 100 de lei, în funcţie de numărul de persoane transportate, iar în sezon, un cărăuş poate câştiga până la 500 de lei pe zi.

Majoritatea tinerilor care îşi petrec vacanţa de iarnă într-o staţiune de munte cheltuiesc mii de lei pe pârtie. Fie că închiriază un bob, un snow-mobil, schiuri sau sanie cu volan, preţurile sunt destul de mari la centrele de închirieri. Îndrăgostiţii, familiştii şi mai ales turiştii străini aleg să îşi cheltuiască banii plimbându-se cu sania trasă de cai, cu lăutari în urma lor şi ţuică fiartă.