Romania sustine la ONU o rezolutie-avertisment

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presedintele Traian Basescu a declarat, ieri, dupa o intalnire cu consilierul presedintelui SUA pe probleme de securitate nationala, Stephen Hadley, ca Romania sustine adoptarea unei rezolutii a ONU

Presedintele Traian Basescu a declarat, ieri, dupa o intalnire cu consilierul presedintelui SUA pe probleme de securitate nationala, Stephen Hadley, ca Romania sustine adoptarea unei rezolutii a ONU care sa se refere la implicarea Siriei in asasinarea fostului premier libanez Rafik Hariri. "Punctul nostru de vedere este ca trebuie sa existe o rezolutie a Consiliului de Securitate care sa se desfasoare pe doua paliere. Unul vizeaza continuarea investigatiilor si, doi, un avertisment extrem de serios catre Siria sa inceteze in a mai fi un factor de instabilitate", a declarat Basescu. Potrivit sefului statului roman, Siria va avea sansa de a-si ,proba buna-credinta, in baza unei rezolutii ONU". El a mai spus ca raportul procurorului german Det-lev Mehlis - care arata ca oficiali din Siria si Liban au sprijinit asasinarea lui Hariri - se afla pe masa sa si va fi distribuit, luni, catre membrii Consiliului de Securitate al ONU. Stephen Hadley a spus ca SUA doreste ca raportul Mehlis sa fie discutat saptamana viitoare in Consiliul de Securitate, dupa care sa se decida masurile care trebuie luate. Hadley a mai afirmat ca autoritatile SUA sunt ,ingrijorate de ceea ce spune raportul despre implicarea autoritatilor siriene si libaneze".

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite