România, sub zodia caniculei. Temperaturile vor depăşi 40 de grade în weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Temperaturile vor depăşi 40 de grade Celsius
Temperaturile vor depăşi 40 de grade Celsius

Valul de căldură loveşte iar România. Meteorologii au decretat Cod portocaliu de caniculă în aproape jumătate din ţară, în timp ce cealaltă se află sub Cod galben. Temperaturile caniculare, care vor ajunge până la 40 de grade Celsius, vor persista şi la sfârşitul săptămânii.

Valul de caniculă vine după o perioadă de instabilitate termică, marcată de ploi torenţiale, descărcări electrice şi căderi de grindină în aproape toată ţara.
Alternarea fenomenelor meteo extreme se produce din cauza schimbărilor climatice care au loc la nivel mondial şi a încălzirii globale, spun specialiştii.
Probleme sunt nu numai în România. Din cauza căldurii excesive a fost declarată stare de alertă în mai multe ţări din Europa şi cod roşu de caniculă.

Temperaturile caniculare, care vor ajunge până la 39 de grade Celsius şi chair mai mult, vor persista până la sfârşitul săptămânii, avertizează meteorologii.

Cel mai cald este în cele 15 judeţe aflate sub avertizare de Cod Portocaliu: Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara, Alba, Sibiu, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Mureş şi Bistriţa Năsăud.

Potrivit meteorologilor, în aceste zone disconfortul termic va fi deosebit de accentuat şi se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 36 şi 39 de grade Celsius.

Codul galben de caniculă a fost decretat în Capitală şi alte 25 de judeţe - Gorj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Constanţa, Vâlcea, Argeş, Dâmbioviţa, Ialomiţa, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Braşov, Harghita, Covasna, Vrancea, Galaţi, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi, Suceava şi Botoşani. În aceste zone, maximele termice se situează în general între 35 şi 37 de grade Celsius.

”Vor fi temperaturi foarte ridicate până sâmbătă inclusiv, când, cel mai probabil, în părţile de vest se vor depăşi 40 de grade Celsius. În restul regiunilor vor fi temperaturi de 36-37 de grade, mai puţin Litoralul şi zona de munte, unde aerul va fi ceva mai respirabil”, a declarat, pentru ”Adevărul”, meteorologul Meda Andrei.

De ce se schimbă vremea atât de brusc

Specialiştii spun că schimbările climatice sunt de vină pentru fenomenele meteo extreme.

”Schimbările bruşte de vreme sunt legate de circulaţia atmosferică care, faţă de anii trecuţi, este mai activă. În luna iulie am avut altenanţe. La contactul dintre două mase de aer cu caracteristici diferite se produc fenomene meteo severe, precum averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, vijelie, grindină. Aceste fenomene sunt mai frecvente şi mai intense în ultimii ani şi sunt cauzate de schimbările climatice. Studiile au relevat că, din cauza încălzirii globale, sunt mult mai frecvente fenomele severe – de la secetă, la precipitaţii masive”, a explicat meteorologul Meda Andrei.

Restricţii pe şosele şi pe calea ferată

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că, din cauza caniculei, a impus, miercuri, restricţii de circulaţie în intervalul orar 12:00 – 20:00, pentru camioanele de peste 7,5 tone, pe drumurile naţionale şi autostrăzile care tranzitează 15 judeţe din vestul ţării.

”Pe drumurile naţionale şi autostrăzile care tranzitează 15 de judeţe din vestul ţării au fost instituite restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu o masă autorizată mai mare de 7,5 tone”, precizează CNAIR.

Canicula a afectat şi calea ferată. CFR a anunţat că în zilele în care temperatura şinei va depăşi 50 de grade, pe tronsoanele unde situaţia o impune, se reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală.

Pe de altă parte, CFR le recomandă călătorilor să aibă o sticlă cu apă şi medicaţia necesară în caz de nevoie, iar dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă că o persoană are nevoie de ajutor, să anunţe imediat personalul de tren.

Creşte numărul de solicitări la Ambulanţă

Doar în ultimele 24 de ore au fost primite peste 1.358 de solicitări la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov. Potrivit medcului Alis Grasu, din acestea, 675 au fost urgenţe. „Dintre ele, 129 au fost cazuri în locuri publice, din care 27 de lipotimii şi 14 sincope”, a explicat managerul SABIF.

„Important pentru aceste zile cu temperaturi ridicate este ca populaţia să nu se expună voluntar la soare în intervalul 11 - 18, să consume minimum doi litri de lichide pe zi, neîndulcite, să consume fructe şi legume proaspete şi să aibă grijă la termenul de valabilitate al cărnurilor, mezelurilor sau brânzeturilor”, a declarat, pentru „Adevărul”, medicul Alis Grasu.

De asemenea, în perioada caniculară medicul recomandă îmbrăcămintea vaporoasă, în culori deschise. „În cazul celor care lucrează în soare, ei trebuie să alterneze statul la soare cu statul într-o încăpere ventilată şi evident, cu hidratarea. Nu trebuie să apară senzaţia de sete”, a conchis Alis Grasu.

Sfaturile IGSU: Evitaţi alcoolul şi cafeaua

Pentru a preveni neplăcerile cauzate de caniculă, populaţia trebuie să evite locurile aglomerate, expunerea la soare, consumarea băuturilor alcoolice sau a celor care conţin cofeină, fiind indicată purtarea hainelor lejere şi deschise la culoare, potrivit reprezentanţilor IGSU.

Ar trebui eliminat efortul fizic intens la orele de vârf. De asemenea, este important ca populaţia să poarte haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare.

Totodată, în această perioadă este indicat consumul cât mai multor lichide, fructe şi legume proaspete. Pentru a preveni deshidratarea, trebuie evitate băuturile ce conţin cofeină şi zahăr în cantităţi mari sau băuturile alcoolice.

Containere anticaniculă în Capitală

Primăria Capitalei a amplasat zece containere de prim ajutor în zonele importante al metropolei, unde oamenii afectaţi de caniculă se pot refugia pentru a se răcori sau a fi ajutaţi de personal medical.

Acestea au fost montate în Piaţa Romană (rond ASE), Piaţa Universităţii (spital Colţea), Piaţa Moghioroş, Şoseaua Ştefan cel Mare (intersecţia cu strada Barbu Văcărescu), Piaţa Iancului, Piaţa Muncii, Piaţa Crângaşi, Gara de Nord, Piaţa Roma şi Strada 11 Iunie (intersecţie cu Bd. Regina Maria), potrivit Mediafax.

Într-un container se găsesc o canapea medicală, o masă, două scaune, un dozator de apă, o trusă medicală de prim-ajutor, un tensiometru, un stetoscop, dezinfectanţi, mănuşi de unică folosinţă, cearceafuri de unică folosinţă şi un aparat de aer condiţionat.

Temperaturi record

La începutul lunii iulie, România a înregistrat un record de temperaturi în aproape jumătate de ţară. Meteorologii au instituit atunci Cod roşu de caniculă, fiind înregistrate temparaturi de peste 44 de grade Celsius. În ultimii 10 ani, nu au mai fost înregistrate temperaturi aşa de mari pe o suprafaţă atât de extinsă. A fost pentru a treia oară în istorie când ANM a emis cod roşu de căldură.

Europa, sub cod roşu de caniculă

Probleme sunt şi în Europa. Din cauza căldurii excesive a fost declarată stare de alertă în mai multe ţări din Europa. Temperaturile au urcat până la 40 de grade Celsius în mai multe regiuni din Italia şi Franţa. Autorităţile din alte state europene au decretat chiar cod roşu de caniculă.

Din acest motiv, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a avertizat cetăţenii români care doresc să călătorească în Serbia, Ungaria şi Italia de temperaturile ”extreme” înregistrate în aceste ţări la începutul lunii august.

În privinţa Ungariei, Inspectoratul de Meteorologie local a emis o atenţionare de cod roşu de temperaturi extreme pentru judeţele Bács-Kiskun, Csongrád, Jász-Nagykun-Szolnok şi Békés. Pentru celelalte judeţe, mai puţin  Nógrád şi Borsod-Abaúj-Zemplén, este în vigoare un cod portocaliu.

În Italia, prognozele meteorologice indică o creştere semnificativă a temperaturilor, peste media caracteristică acestei perioade, îndeosebi în prima săptămână a lunii august 2017. Astfel, temperaturile vor depăşi 40 de grade în următoarele zile, în regiunile Lazio, Emilia Romagna, Sardinia, Basilicata şi Puglia.

Temperaturi foarte ridicate se vor înregistra, de asemenea, în Toscana, Umbria, Marche, Campania, Friuli Venezia Giulia şi Veneto. În aceste condiţii, regiunile din centrul şi sudul Italiei se confruntă cu un risc sporit de incendii de vegetaţie şi cu secetă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite