Raspunderea angajatorilor pentru asigurarea contributiilor la bugetul pentru somaj
0- Celor care ne-au solicitat lamuriri in legatura cu unele prevederi ale Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca (publicata in Mon. Of. nr.
- Celor care ne-au solicitat lamuriri in legatura cu unele prevederi ale Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca (publicata in Mon. Of. nr. 103 din 6 februarie 2002 si intrata in vigoare la 1 martie 2002), referitoare la retinerea si virarea contributiilor la bugetul asigurarilor pentru somaj le raspundem cele ce urmeaza. - Noua reglementare privind asigurarile pentru somaj prevede stimulente si facilitati pentru someri si pentru agentii economici, in vederea ocuparii fortei de munca, precum si o serie de sanctiuni disciplinare, materiale, civile, contraventionale sau penale, dupa caz, pentru incalcarea prevederilor acesteia. Asa cum prevede legea (art. 26), angajatorii au obligatia sa plateasca lunar o contributie la bugetul asigurarilor pentru somaj, in cota de 5 la suta din fondul total de salarii brute lunare realizate de salariatii asigurati obligatoriu prin efectul legii. Totodata, angajatorii au obligatia (art. 27) sa retina si sa vireze lunar contributia individuala la bugetul asigurarilor pentru somaj, in cota de unu la suta din salariul de baza lunar brut. In conformitate cu prevederile art. 111 din lege, nerespectarea de catre angajatori a acestor obligatii, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la un an sau cu amenda. De asemenea, constituie infractiune, pedepsita cu inchisoare de la 3 luni la 6 luni sau cu amenda, si nevirarea de catre angajator, in termen de 15 zile, in conturile stabilite potrivit reglementarilor in vigoare a contributiilor datorate bugetului asigurarilor pentru somaj retinute de la salariati. In acelasi timp, legea instituie pentru anumite fapte si un sistem de sanctiuni contraventionale. Astfel, necomunicarea lunara a locurilor de munca vacante in termen de 5 zile de la vacantarea lor, neutilizarea clasificarii ocupatiilor din Romania, obligatorie la completarea documentelor oficiale, neacordarea preavizului in cazul unor restructurari si necomunicarea datelor si informatiilor solicitate de ANOFM constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 15.000.000 lei la 25.000.000 lei. Nedepunerea, in termen de 20 de zile calendaristice, a declaratiei lunare privind obligatiile de plata catre bugetul asigurarilor pentru somaj si dovada efectuarii acestei plati, neachitarea majorarilor de intarziere si a penalitatilor, in termen de 60 de zile calendaristice de la constatare, neanuntarea, in termen de 3 zile, de catre angajatorii care au incadrat in munca persoane din randul beneficiarilor de indemnizatii de somaj a agentiilor pentru ocuparea fortei de munca la care acestia erau inregistrati constituie, de asemenea, contraventii, daca nu sunt savarsite in astfel de conditii incat, potrivit legii penale, sa constituie infractiuni, si se sanctioneaza cu amenda de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei.























































