Principalele declaraţii ale lui Obama şi McCain în ultima lor dezbatere
Democratul Barack Obama pare să fi câştigat ultima dezbatere televizată cu adversarul său republican John McCain, transmite AFP, prezentând principalele declaraţii ale celor doi candidaţi, relatează NewsIn.
BUSH
"Domnule senator Obama, eu nu sunt preşedintele Bush. Dacă voiaţi să candidaţi împotriva preşedintelui Bush, trebuia să o faceţi cu patru ani în urmă", a spus senatorul de Arizona, când Obama a reamintit că acesta a votat de patru ori din cinci bugetele propuse de administraţia Bush.
ENERGIE
Obama: Formele de energie nepoluante "ar trebui să fie firul conducător al economiei americane în secolul viitor". "Cred că în zece ani ar trebui să ne putem reduce dependenţa" energetică faţă de alte ţări.
McCain: "Cred că putem în şapte, opt, zece ani, dacă vrem, să eliminăm dependenţa energetică faţă de regiuni ale lumii care sunt un risc pentru securitatea noastră naţională", a spus el, referindu-se la Venezuela şi ţări din Orientul Mijlociu.
EDUCAŢIE
Obama: "Părinţii trebuie să dea dovadă de mai multă responsabilitate, să închidă televizorul, să lase deoparte jocurile video şi să le inducă elevilor dorinţa de cunoaştere".
McCain: "Să cheltui bani nu este rezolvarea problemei. Unele dintre cele mai proaste şcoli americane primesc cea mai mare sumă de bani pe cap de elev".
CRIZA FINANCIARĂ ŞI ÎNGHEŢAREA CHELTUIELILOR
Obama: "Avem dezacorduri în ceea ce priveşte o suspendare generală a cheltuielilor. Pare o idee bună, este propusă frecvent, dar nu se aplică niciodată. În realitate, o suspendare generală a cheltuielilor este o lovitură de sabie, când noi avem nevoie de fapt de un bisturiu".
McCain: "Ce cheltuieli aş reduce? Mai întâi aş pune în aplicare o suspendare generală a cheltuielilor. Unii zic că este o lovitură de sabie. După lovitura de sabie, voi scoate bisturiul".
IMPOZITE
Obama: "Nimănui nu-i plac impozitele. Aş prefera ca niciunul dintre noi să nu plătească impozite, nici chiar eu. Dar până la urmă, trebuie să plătim pentru a putea face investiţiile necesare, care fac ca această economie să fie puternică".
McCain: "Ceea ce se ascunde în spatele propunerii lui Obama este un război între clase".
CAMPANIE
McCain: "Această campanie a fost dură, foarte dură. (...) Regret anumite aspecte negative pentru ambele tabere, dar adevărul este că evenimentele au luat turnuri pe care le consider inacceptabile. (...) Este un lucru dovedit că senatorul Obama a cheltuit mai mulţi bani pentru campania negativă decât în orice campanie electorală din istorie".
Obama: "Cred că americanii sunt mai puţin interesaţi de rănile noastre morale în timpul campaniei, le pasă mai mult de problemele care îi afectează atât de profund".
BILL AYERS
McCain: "Nu îmi fac griji pentru fost terorist bătrân, dar aşa cum a spus senatoarea Clinton în cursul dezbaterilor cu dumneavoastră, trebuie să ştim cât de apropiată a fost relaţia sa cu dumneavoastră", i-a spus McCain lui Obama despre legăturile sale cu fostul militant de extremă-stânga William Ayers.
Obama: "Să lămurim lucrurile. Bill Ayers este profesor la Chicago. În urmă cu 40 de ani, când eu aveam opt ani, a comis acte demne de dispreţ împreună cu o mişcare extremistă. Am condamnat aceste acte". "(...) Cred că faptul că a devenit un element atât de important în campania dumneavoastră, domnule senator McCain, spune mai multe despre campania dumneavoastră decât despre mine".




















































