Povestea emoționantă a lui Vasile. Deși și-a pierdut picioarele și o mână, își construiește singur o casă

0
Publicat:

Bărbatul și-a pierdut picioarele și un braț la 37 de ani, însă viața lui nu s-a terminat. Cu toată încrederea în Dumnezeu, a început să-și reia viața și să facă toate acele lucruri car eacum păreau imposibile, dar înainte erau firești. Din scaunul cu rotile a ajuns să-și construiască o casă.

Fără picioare și o mână, și-a construit o casă  FOTO Captură video
Fără picioare și o mână, și-a construit o casă FOTO Captură video

Cu toate că a rămas fără picioare și fără un braț, omul nu s-a dat bătut. „Am rămas cu bunul Dumnezeu”, începe bărbatul din Călărași, ajuns acum la 48 de ani. Visul lui a fost să-și construiască o casă și, cu toate că viața lui s-a schimbat radical, nu a renunțat la acest vis.

După ce a ajuns în scaunul cu rotile, când totul părea pierdut, omul și-a găsit refugiul în zugrăvit. „M-am apucat într-o zi când am zis, Doamne cât să pot să stau eu în căruțul ăsta, o viață întreagă numai în căruț. Ia să încerc să fac. Și dacă am văzut că pot să mă dau jos din pat, să merg la toaletă, adică să fac lucruri care mi se păreau esențiale, am zis bă, nu se poate mă...  am aruncat cu mistria, cădea mortarul jos, îl luam iar aruncam. Nu am renunțat!”, a povestit el pentru Observator.

Boala necruțătoare care l-a lăsat fără membre

Problemele lui de sănătate au început cu primul deget de la piciorul stâng. „Mergeam pe stradă normal, cum merg toți oamenii, jucam fotbal și după ce am venit de la fotbal am simțit dureri în tălpi. Și am consultat un medic specialist, mi s-au făcut toate analizele și diagnosticul a fost artrită obliterantă”, își amintește el despre boala nemiloasă care l-a lăsat infirm.

Bărbatul și-a construit o casă  FOTO Captură video
Bărbatul și-a construit o casă FOTO Captură video

Astfel, în 2012 s-a tezit într-un scaun cu rotile. Însă nu a acceptat ca acolo să fie „sfârșitul”, așa că, odată cu noua lui viață, a început și să-și construiască o casă.

O cameră este adaptată nevoilor sale. „Toate sunt făcute, că de aia îi spun camera specială, la nevoile mele. Totul este construit așa. În poziția asta sar în al meu căruț, îl dau în față, merg spre aragaz, îl aprind de unde trebuie, îmi pun aici ce trebuie”, a explicat el.

Deși o are pe mama aproape, a ales să locuiască singur. Nu s-a căsătorit și nici copii nu are. „Când am crezut că încep să mă liniștesc și eu ca omul că aveam 28, 29, 30 de ani s-a întâmplat cu degetele și când s-a întâmplat cu degetele și la 5 ani diferență cu primul picior am zis, doamne, decât să zic vai de noi, mai bine să zic vai de mine”, a mai povestit el.

Dar, odată cu boala, au început să dispară și oamenii din jurul lui. „Am avut foarte mulți prieteni, foarte mulți, dar în momentul în care mi s-a amputat primul picior, am simțit că încet încet rămân singur, singurel. Dar nu am rămas singur, am rămas cu Bunul Dumnezeu”, spune el plin de credință.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite