La cules de cireșe, în patria merelor. Cât te costă să îți culegi singur fructele în plantația de la Voinești FOTO

0
Publicat:

Cunoscută pentru producția de mere, zona Voinești din Dâmbovița începe să producă și alte soiuri de fructe, cum ar fi cireșe, vișine, caise sau pere. La Stațiunea Pomicolă Voinești, o plantație de cireșe înființată anul trecut, este atracția momentului pe Valea Dâmboviței.

Stațiunea Pomicolă Voinești produce și cireșe. FOTO Dan Comănescu
Stațiunea Pomicolă Voinești produce și cireșe. FOTO Dan Comănescu

Aici s-a dat startul la cules de cireșe. Amatorii de cireșe își pot culege singuri fructele, iar un kilogram costă doar 7 lei, față de 20 de lei cât costă fructele la piață, în acest moment.

„E prima dată când deschidem porțile la cules de cireșe, pentru că abia anul trecut am intrat pe rod și de asta îi și putem chema pe oameni să culeagă. Sunt pomii mici și nu au nevoie de scări. Avem 8 soiuri de cireșe, cum ar fi Regina, Cordia, toate soiurile consacrate de cireșe”, arată directorul Stațiunii Pomicole Voinești, Dan Comănescu.

Fiind atât de tânără, plantația le permite și copiilor să se întindă după fructe. Campania este valabilă până la terminarea cireșelor.

„Este o plantație tânără, iar pomii nu sunt dezvoltați, tocmai de aceea pot culege și copiii. Chiar ieri a fost prima zi în care am primit un grup organizat de tineri de la Universitatea Valahia. Doritorii se pot relaxa în plantație, iar prețul este unul mic, spunem noi. Pot și cumpăra cireșe culese de noi, dar prețul este de 10 lei”, a adăugat Comănescu.

Acesta spune că producția serioasă abia la anul se preconizează.

„Nu avem chiar multe cireșe și nu ne ajută nici vremea, pentru că plouă tot timpul. Dacă mai plouă câteva zile se face totul praf. Asta e o chestie mai mult de distracție, de petrecere a timpului liber, nu neapărat pentru profit. Am avut studenți până acum, de la Universitatea Valahia – Geografie. Și astăzi trebuia să vină alt grup, dar au renunțat din cauza ploii”, precizează el.

Merele, la mila vremii

Plantațiile de mere, pentru care este, de fapt, cunoscută în toată țara zona Voinești, cu celebrul soi de măr „Frumosul de Voinești” stă la mila vremii. Dacă în anii trecuți a fost secetă, acum înghețul și ploile abundente dau mari bătăi de cap pomicultorilor.

„Anul ăsta este un an greu, pentru că am avut în primăvară accidentele acelea climatice cu temperaturi de -7 grade Celsius în plin înflorit, iar acum ploile ne omoară, pentru că favorizează apariția rapănului, care e boala principală la măr. Stăm cu tratamentele și nu le putem da în plantații. Alternanța asta de ploaie/soare/căldură face dezastru în plantațiile de meri. E un an greu din acest punct de vedere. La anumite soiuri este producție, dar nu știm ce va mai urma”, explică Dan Comănecu.

Dacă anul trecut a fost unul cu o producție de mere peste așteptări, anul acesta s-ar putea să vedem iar mere aduse în cantități mari din străinătate, în supermarketurile românești. Circa 80 de tone la hectar a fost media în livezile din Voineşti în 2022, iar producţia mare a făcut ca merele să zacă în beciuri până în luna aprilie.

Pomicultorii din Voineşti s-au plâns atunci că au distrus mare parte din producția de mere sau, în cele mai bune cazuri, au transformat-o în țuică sau suc.

„Se vinde foarte-foarte slab comparativ cu anii trecuţi. Preţul este foarte mic. Dacă stăm să calculăm cât investim, cât ne costă preţul de producţie al unui kg de mere, undeva la 60-70 de bani, aşa la limită, la cheltuielile de anul trecut. Anul ăsta suntem pe pierdere 100%”, se plângeau, anul trecut, pomicultorii.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite