Politicienii se ceartă, COVID-ul prosperă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul noilor infectări zilnice continuă să fie imens, chiar şi dublu faţă de cel înregistrat în luna aprilie, în primul vârf al pandemiei. Şi numărul deceselor este unul important, iar dacă ritmul de creştere rămâne acelaşi, recordul celor care pierd lupta cu boala poate fi şi el depăşit în scurt timp

Epidemia cu noul coronavirus a marcat, ieri, o nouă victorie pe frontul deschis în România. Alte 637 de cazuri de infectare au fost raportate de la ultima informare transmisă de autorităţi, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând marţi la 33.585. Conform datelor oficiale, volumul noilor îmbolnăviri este cu mult superior celui înregistrat în primul vârf al pandemiei, în luna aprilie, când erau contabilizate, în medie, nu mai puţin peste 300 de cazuri în fiecare zi, cu foarte rare vârfuri de 400 de cazuri. Foarte important, numărul morţilor a crescut şi el foarte mult. Concret, în ultimele 24 de ore, 30 de bolnavi de COVID-19 au pierdut lupta cu boala. 

Este vorba de 13 bărbaţi şi 17 femei, pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Ialomiţa, Maramureş, Bucureşti, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş şi Vâlcea. Un deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani; 3 decese - la categoria de vârstă 50-59 ani; 11 - la categoria de vârstă 60-69 ani; 10 decese - la categoria de vârstă 70-79 ani şi 5 - la persoane de peste 80 de ani. 

Un număr atât de mare de persoane răpuse de COVID-19 nu s-a mai înregistrat din luna aprilie, când eram pe primul vârf al pandemiei. Atunci, recordul s-a înregistrat pe 25 aprilie, cu 34 de decese. 

Iohannis trage în PSD: „Sunt siderat de cum acţionează”

Tocmai din cauza acestor cifre, astăzi, Executivul va decide prelungirea stării de alertă. În acelaşi timp, preşedintele Klaus Iohannis a lansat un atac virulent la adresa PSD, în contextul creşterii numărului de români infectaţi cu COVID-19, în paralel cu tergiversarea de către social-democraţi a legii carantinei şi izolării iniţiate de Guvern. „Sunt siderat de felul în care PSD a reacţionat şi reacţionează în Parlament acum, când este în discuţie o lege foarte importantă, legea care reglementează izolarea persoanelor bolnave şi carantinarea persoanelor”, a afirma preşedintele, argumentând că motivul pentru care Guvernul nu a venit mai devreme cu această lege este că a aşteptat argumentele Curţii Constituţionale. „Vă spun drept – este extrem de trist, este şocant, fiindcă această tergiversare, prin care PSD probabil vrea să pară important sau interesant, poate să coste viaţa a zeci, Doamne fereşte, poate chiar a sute de român”, a mai adăugat Iohannis.

În încheiere, preşedintele şi-a reluat apelul către Parlament: „Finalizaţi discuţiile! Aprobaţi o formă bună pentru această lege! Altfel, veţi fi, moralmente, răspunzători de moartea poate a zeci sau chiar a sute de români! Acest comportament, această tergiversare este intolerabilă”, a conchis şeful Statului. 

Răbufnirea medicilor

La rândul lor, experţii în sănătate susţin că acest val de infectări şi decese vine pe fondul general de relaxare înregistrat în rândurile populaţiei, iar pe fondul epuizării medicilor sunt tot mai multe voci din rândul acestora care îi critică dur pe corona-sceptici. „Îi aşteptăm în spitale, unde avem şi lumânări”, a transmis şeful Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, Cristian Oancea. El a dat şi exemplul unui pacient infectat cu COVID-19 care nu mai are multe şanse de supravieţuire după ce a refuzat tratamentul. „Avem în ATI un pacient care a refuzat tratamentul cu Remdesivir, ne-a spus că nu vrea să facem experimente pe el. Din păcate, acum este la terapie itensivă şi nu putem decât să îi dăm tratament suportiv”, a mărturisit medicul.

La rândul ei, Simin Aysel Florescu, medic la Spitalul „Victor Babeş” din Bucureşti, a transmis un mesaj extrem de dur celor care susţin teoriile inexistenţei virusului şi care refuză să poarte masca sanitară. „Nu crezi în COVID. Ok. Nu crezi că trebuie mască. Ok. Păi atunci, hai cu noi în terapie intensivă, lângă vreo 2 bolnavi din ăştia «închipuiţi», care «se fac» că au COVID. Intri fără mască (că e inutilă, zici, nu?) şi stai acolo 10 minute, timp în care respiri profund. Lângă bolnavii care «nu au» COVID.(...) Ăia care se zbat să tragă aer în plămâni, cu disperarea unui om care se îneacă.... Aaa, parcă e altfel decât în piaţa Victoriei, unde te caţeri pe lăzi şi urli aiurea, nu? Aşa, respiră aaadââânc, trage aer în piept, dă-l afară.(…) Aşaaaaa, acum aşteptăm 6-7 zile. Ne chemi tu când te apucă....cum ce, COVIDU’ ăla care nu există”, precizează medicul Simin Aysel Florescu.

Se înmulţesc restricţiile, se înteţeşte lupta pentru teste COVID-19

În acest context, şi alte state au luat măsuri de restrângere a unor drepturi pentru cetăţenii români. Astfel, de mâine sunt interzise zborurile dinspre România spre Austria, iar Belgia a inclus România în zona portocalie a statelor cu risc de răspândire COVID-19. Asta înseamnă că autorităţile belgiene pot stabili în orice moment măsuri specifice care ar putea limita chiar şi intrarea în ţară a cetăţenilor români. 

În plus, de astăzi, la plecarea în vacanţă în Grecia trebuie să aveţi un test RT-PCR negativ, iar progamarea pentru realizarea acestuia se dovedeşte de cele mai multe ori o grea încercare. În general, cele 113 centre de testare acreditate, clinici private sau spitalele de stat din toată ţara, abia mai fac faţă cererilor. În Bucureşti, Oradea sau în Craiova, de exemplu, oamenii au de aşteptat câteva zile pentru a face testele după programarea de rigoare. La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova nu se mai pot face teste la cerere pentru că până la sfârşitul lunii iulie nu mai sunt locuri. Şi la Spitalul Judeţean Bihor lista de aşteptare este lungă. „Cererea de teste a crescut exponenţial din partea celor care doresc să meargă în concediu”, a declarat Gheorghe Carp, managerul unităţii spitaliceşti. 

În Bucureşti, unele spitale pur şi simplu nu îl fac, în timp ce la altele listele de aşteptare sunt foarte lungi. La Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, de exemplu, nu este o coadă foarte mare, dar aici testul costă 650 de lei, de două ori mai scump faţă de o clinică privată.

Testele se achită şi „la stat”

Totuşi, există şi zone ale ţării în care solicitările pentru aceste teste „turistice” nu sunt prea numeroase. „Avem în oferta noastră realizarea de teste la cerere pentru cei care vor să călătorească, dar nu prea avem cerere, cu toate că preţul nu este mare, de 290 de lei” a declarat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” Iaşi.  

Chiar dacă se fac la privat sau la stat, costul testelor nu este de neglijat mai ales dacă avem de-a face cu o familie cu doi copii, de exemplu. În acest context, Horaţiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a explicat de ce aceste teste se fac contra cost chiar şi în unităţile sanitare de stat. „Turiştii nu au calitate de pacienţi. Ministerul Sănătăţii oferă gratuitate numai la pacienţi, la oamenii suspectaţi că sunt bolnavi”, a explicat Horaţiu Moldovan. În general, preţul unui test variază între 280 şi 390 de lei.

Unde merg copiii din familiile afectate de COVID-19

Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA) a anunţat ieri că dacă părinţii sunt afectaţi de COVID-19, copiii respectivei familii vor putea beneficia de îngrijire din partea statului în apartamente sau case de tip familial. „Măsura se va lua obligatoriu cu acordul părinţilor şi numai dacă nu există rude sau prieteni care pot lua în îngrijire minorul”, mai arată ANDPDCA. (Iulian Bîrzoi)

Certificate false care atestă un test „negativ” de COVID-19, vândute cu 30-40 de euro la Promachonas

Documente false care certifică un test negativ pentru COVID-19 erau vândute ieri la punctul de trecerea frontierei din Bulgaria în Grecia Promachonas, cu doar câteva ore înainte de intrarea în vigoare a unei măsuri care prevede obligativitatea acestor documente, la miezul nopţii de marţi spre miercuri, dezvăluie presa greacă. Postul de televiziune Meha TV dezvăluie într-un reportaj că inspecţii în zona de frontieră au scos la lumină „noi afaceri” constând în vânzarea unor certificate false turiştilor care vor să treacă frontiera în Grecia. Potrivit postului, unii turişti ar fi cumpărat certificate false şi le-ar fi prezentat autorităţilor elene, pentru a evita testarea la Promachonas, o plasare în izolare pe o perioadă de 24-36 de ore sau o plasare în carantină pe o perioadă de 14 zile, într-un hotel special, în cazul în care testul se dovedeşte pozitiv.

Aceste certificate false atestă că deţinătorul a fost testat „negativ” cu COVID-19. Un certificat fals costa între 30 şi 40 de euro.

Potrivit televiziunii, persoane care deţin astfel de certificate - ce nu au fost emise de către laboratoare acreditate - schimbă numele şi alte date esenţiale şi le vând celor care vor să intre în Grecia. Autorităţile elene sunt la curent cu aceste certificate false şi intenţionează să efectueze teste aleatorii turiştilor, la frontieră.

MAE: 28 de români care lucrează în Marea Britanie, testaţi pozitiv 

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat marţi că 28 de români care lucrează la o fermă din Herefordshire au fost testaţi pozitiv la COVID-19. Potrivit informaţiilor preliminare obţinute din partea reprezentanţilor agenţiei de plasare a forţei de muncă, la ferma în cauză îşi desfăşoară activitatea aproximativ 100 de cetăţeni români, arată MAE, într-un comunicat de presă. Cei 28 de români sunt asimptomatici, starea lor de sănătate este bună, au fost plasaţi în izolare şi beneficiază de monitorizare zilnică de către Serviciul de Sănătate Publică. „Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Londra s-a autosesizat ca urmare a informaţiilor apărute în presa locală cu privire la testarea pozitivă a 73 de lucrători care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei ferme din Herefordshire şi a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, Departamentul pentru Sănătate Publică şi pe lângă angajator pentru a obţine mai multe informaţii cu privire la cetăţenia, identitatea şi starea de sănătate a persoanelor în cauză. Totodată, Biroul Ataşatului pe Probleme de Muncă şi Sociale a sesizat Autoritatea pentru Sănătate şi Siguranţă la locul de muncă şi Autoritatea pentru Inspecţie şi Combatere a Abuzurilor în Muncă, solicitând date suplimentare cu privire la situaţia persoanelor menţionate şi măsurile aplicabile în acest context”, arată reprezentanţii MAE. Ministerul precizează că „potrivit informaţiilor preliminare obţinute în cursul serii de ieri, 13 iulie, a.c., din partea reprezentanţilor agenţiei de plasare a forţei de muncă, la ferma în cauză îşi desfăşoară activitatea aproximativ 100 de cetăţeni români, iar 28 dintre aceştia au fost testaţi pozitiv pentru infecţia cu COVID-19. Cetăţenii români sunt asimptomatici, starea de sănătate este bună, beneficiind de monitorizare zilnică de către Serviciul de Sănătate Publică”.

Potrivit datelor comunicate ambasadei de către reprezentanţii companiei britanice prin intermediul căreia unii dintre cetăţenii români îşi desfăşoară activitatea la ferma respectivă, lucrătorii au fost plasaţi în izolare, fiindu-le asigurate alimente şi alte bunuri necesare. Lucrătorii plasaţi în izolare au fost scutiţi de la plata chiriei în această perioadă. „Totodată, la ferma în cauză sunt prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor locale britanice, inclusiv traducători. De asemenea, MAE precizează că, la acest moment, niciun lucrător nu mai desfăşoară activităţi în cadrul fermei. Ambasada României la Londra continuă dialogul cu autorităţile locale şi este pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale şi cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autorităţile britanice în contextul pandemiei de COVID-19”, conform sursei citate.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite