Pe scurt
Proiectele de agrement abia se conturează Primăria Mangaliei, care are arondate şase staţiuni din sudul litoralului, are în desfăşurare o serie de proiecte în infrastructură, a căror
Proiectele de agrement abia se conturează
Primăria Mangaliei, care are arondate şase staţiuni din sudul litoralului, are în desfăşurare o serie de proiecte în infrastructură, a căror valoare depăşeşte nouă milioane de euro. Vestea proastă este că majoritatea termenelor de finalizare sunt pentru 2008 sau mai târziu.
Cel mai important dintre acestea, în valoare de cinci milioane de euro, vizează reabilitarea Portului turistic Mangalia, prima etapă fiind programată să se finalizeze în primăvara anului viitor, după cum a declarat pentru "Adevărul" Zamfir Iorguş, primarul Mangaliei. Pentru acest proiect cu finanţare europeană, bugetul primăriei va contribui cu 16%.
400 de case de vacanţă, inaugurate în 2007
Pentru reabilitarea infrastructurii din Saturn şi Venus, proiect de două milioane de euro, se estimează că lucările vor demara în primăvara anului viitor. "Un alt proiect important este cel al reabilitării zonei de promenadă şi a lacurilor I şi II din Neptun, program estimat la 2,5 milioane de euro, finanţat 100% din fonduri structurale", mai spune edilul Mangaliei.
Ecologizarea acestor lacuri, precum şi finanţarea reabilitării parcurilor din Mangalia şi staţiuni, a bazelor sportive şi a iluminatului public sunt alte programe de investiţii.
Ce noutăţi îi aşteaptă pe turişti la capitolul agrement? Trei minicare, noi şi complet nepoluante. Sau cele circa 400 de case de vacanţă particulare care vor fi inaugurate în acest an. Până la inaugurarea portului turistic şi a celorlalte proiecte, autorităţile locale mizează pe spectacole. "În 2007, pe partea de agrement, insistăm pe spectacole: Festivalul Callatis, pe care îl organizăm în luna iulie, întreceri sportive şi curse de maşini în fiecare săptămână", mai declară Zamfir Iorguş.
"Susţinem construcţia caselor de vacanţă în staţiunile din sudul litoralului pentru a creşte circulaţia turstică şi în lunile de extrasezon"
Zamfir Iorguş, primar Mangalia



















































