Pe scurt
0Locuinţe pentru tineri, la Mangalia Un proiect imobiliar care va consta în ridicarea unor locuinţe la preţuri atractive în cartierul Dobrogea I (lângă far) se va derula în parteneriat
Locuinţe pentru tineri, la Mangalia
Un proiect imobiliar care va consta în ridicarea unor locuinţe la preţuri atractive în cartierul Dobrogea I (lângă far) se va derula în parteneriat public-privat, la Mangalia. Primăria oraşului promite că astfel se vor construi garsoniere, cu o suprafaţă de 28 metri pătraţi, la preţul de 14.000 de euro, pentru tinerii necăsătoriţi, precum şi apartamente cu două şi, respectiv, trei camere. Acestea din urmă vor avea suprafeţe cuprinse între 55 şi 75 metri pătraţi şi vor putea fi achiziţionate la preţuri ce variază între 27.500 şi 32.800 de euro. (Miruna Olteanu)
Dezbatere pe tema rasismului
Ieşenii sunt invitaţi, sâmbătă, în cafeneaua Sage Cafe din Copou, între orele 10.00 şi 18.00, să-şi exprime opiniile despre rasism într-un mod inedit. Organizatorii evenimentului vor pune la dispoziţia participanţilor toate materialele necesare, astfel încât ideile despre rasism să ia forma unor desene. Sâmbătă şi duminică, amatorii de fotografie vor avea ocazia să participe în incinta Iulius Mall la o expoziţie organizată pe aceeaşi temă, rasismul. Intrarea este liberă, iar programul de vizitare se întinde de la ora 9.00 până la ora 21.00. (Iulian Bănilă)
Oraş izolat pentru lucrări la drumuri
Oraşul Cristurul Secuiesc va fi izolat pentru traficul greu, după ce s-au impus restricţii pentru circulaţia vehiculelor mai mari de 10 tone. Podul de fier peste Târnava este gata să se prăbuşească, iar pe DN 13 C, distrus de inundaţiile din 2005, se poate circula cu o viteză de 20 de km la oră. În ultimii trei ani au fost reabilitaţi, din lipsa banilor, doar 250 de km ,din cei 400 de drumuri naţionale. (Aranka Balint)
Poliţia curăţă metrourile de cerşetori
Zeci de cerşetori, copii şi adulţi, dar şi persoane care nu îşi justificau prezenţa în staţiile de metrou sau în trenuri au fost luaţi pe sus, ieri, şi duşi la secţiile de poliţie. Aici au fost amprentaţi, fotografiaţi şi, după caz, amendaţi, iar copiii fără adăposturi au fost duşi în centre de ocrotire. Cu toate că cerşetorii au fost sancţionaţi, ei însă nu îşi plătesc amenzile niciodată şi se reîntorc pe peroanele de la metrou. Poliţiştii spun că din acest motiv asemenea razii se fac zilnic. (Valeria Cupă)























































