Paprika, mai tare ca ardeiul iute

de mărturisire, şutită cu camera ascunsă, de la premierul Gyurcsany, n-are nimic înălţător în ea. Dar tot e peste mărturisirile capitale făcute pe malul Dâmboviţei: "Am fost un dobitoc!"

de mărturisire, şutită cu camera ascunsă, de la premierul Gyurcsany, n-are nimic înălţător în ea. Dar tot e peste mărturisirile capitale făcute pe malul Dâmboviţei: "Am fost un dobitoc!" (apud Tudor Postelnicu) şi "Suntem doi comunişti!" (cf. Traian Băsescu). Cu timpul, poate om deveni şi noi capabili de momente de introspecţie sinceră, gyurcsaniană. Reacţia publicului, până una-alta, ne arată de ce ungurii o duc mai bine, chiar dacă alde Gyurcsany, cum singur spune, îi conduce atât de prost. Un scandal similar am avut şi noi, în 2004, când s-au publicat stenogramele PSD. Faţă de ce-şi spuneau guvernanţii României, în stenogramele PSD, remarca premierului ungar e la fel de nevinovată ca jurnalul "Flori, fete, filme sau băieţi" pe lângă o revistă porno. Ai noştri discutau despre folosirea Justiţiei ca ghioagă de cotonogit Opoziţia, traficau ceva influenţă, puneau la cale mituiri electorale... şi, care-i treaba? A ieşit cineva în stradă? Alegătorii au ieşit şi au dat cu PSD de-a azvârlita, aruncându-l taman pe primul loc la parlamentare, iar, dacă nu se producea defecţiunea, la prezidenţiale, drept pedeapsă, îl puneau iarăşi să le facă guvern. Nimeni nu poate fi de acord cu violenţele. Dialogul nu se poartă bătând morse cu cărămida în geamul de la duba poliţiei. Unele forţe politice din Ungaria au determinat radicalizarea protestelor, au pus benzină pe foc, dar societatea maghiară era deja în fierbere. Cetăţeanul s-a simţit jignit, indiferent de culoarea politică, adunându-se astfel masa critică de frustraţi care putea provoca o explozie socială. Negativă prin formele de manifestare, revolta pune în lumină părţile tari ale spiritului civic ungar. Oamenii simpli nu permit elitelor "să-i facă" nici măcar din vorbe. Dacă deconspirarea nu duce la o demisie de onoare, dacă nu pot să-l sancţioneze pe vinovat, atunci nemulţumiţii ies în stradă. Hai, dom'le, fii serios, or să-şi spună miticii, pentru un cuvânt, acolo, atâta zarvă?! Drept e că la noi s-a produs o inflaţie de cuvinte, şi reacţii - ioc. Ciocu' mic, a recomandat Micky şi n-a mai dat nimeni cu piatra-n geam. "Pulimea trebuie condusă", a gândit Sechelariu cu glas tare despre alegători... şi aceştia l-au pus primar. Marele protest al românilor subţiri faţă de vorbele politicienilor este sila, având drept urmare neparticiparea la vot. Un tip de la Harvard, Mancus Olson, a demonstrat, fără să se refere la ţara noastră, că acest comportament e cel mai păgubos pentru un popor. Efortul individual de a ieşi din casă pentru a vota e totdeauna mai mare decât beneficiul individual obţinut prin sancţionarea incompetenţei şi imposturii. Decizia raţională ar fi deci să rămâi în casă, să-i laşi pe ceilalţi să facă ce vor. Dacă nu pui şi inimă, dacă nu iei foc, izbucnind, măcar o dată la patru ani, toţi au de pierdut. Mai puţini la număr, cei cu interese personale în politică se vor mobiliza uşor, vor păcăli câţiva fraieri şi îşi vor impune jocul. Câştigul lor e întotdeauna mai mare ca efortul făcut, să zicem, pentru a minţi electoratul.