Pagina cititorului: Începe ziua cu „Adevărul“

Miriana Suss (30 de ani), din Timişoara, este abonată de aproape doi ani la cotidianul „Adevărul". Ea este contabilă, absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Economice şi îi place să-şi înceapă fiecare dimineaţă cu o cafea şi cu ziarul „Adevărul".

„Îmi place să citesc detalii despre evenimente care par insignifiante şi despre cazuri izolate la prima vedere, dar care sunt vârful icebergului, care reprezintă adevărate fenomene în România şi care ni se pot întâmpla fiecăruia dintre noi. Îmi plac analizele", mărturiseşte Miriana Suss. Timişoreanca spune că îi place şi suplimentul A2, unde găseşte tot felul de lucruri practice şi poveşti interesante, dar citeşte cu interes şi suplimentul de sănătate. „Îmi plac mult şi poveştile despre oamenii obişnuiţi. Aş vrea să văd mai multe poveşti ale românilor care au plecat în alte ţări şi s-au realizat", a mai spus Miriana Suss. 

Reflecţii in memoriam

În zorii zilei de 18 mai 2011, un mare scriitor român, târgovişteanul Mircea Horia Simionescu, la venerabila vârstă de 83 de ani şi după o îndelungată suferinţă, pe neştiute, a părăsit trist această lume românească, uitat de breasla bântuită de orgolii maladive a scriitorimii patriei. Aproape că o asemenea stare ţine de firesc, dacă nu ar fi vorba de un nenorocit nefiresc - într-o vreme de bulversări kafkiene ale psihicului colectiv al românilor, când intelectuali... elitişti neagă cu veselă furie tot ce este valoare, învestită cu perenitate, care ar fi „morţii din debaraua" noastră de la porţile Orientului şi din care pricină cultura românească ar fi una... minoră.

Domniile lor din care cultură vor fi făcând parte? De două decenii încoace, gura nu le mai tace, rătăcită-n răstoace de mânie proletar-elitistă, şi de aia nu le mai place nici Eminescu, nici Caragiale - care, nu-i aşa, se vede de la o poştă, sunt mai actuali ca oricând. Ah, dar ăştia sunt „morţii din debara"! Dar, după câte ştiu din moşi-strămoşi, de morţi spuneai de bine. Sau, în cazul marilor valori ale naţiunii, nu se pune?

Aceste reflecţii mi le-a stârnit sfârşitul celui mai mare prozator român de după cel de-al Doilea Război Mondial, un Borges al românilor, cum l-au văzut unii istorici literari - creatorul metaromanului şi unul dintre întemeietorii de geniu al celebrei „Şcoli de la Târgovişte", un sfârşit învăluit în zăbravnicul unei modeste despărţiri de lumea românilor bântuită în mass-media de cancanuri groteşti. Pe Aleea scriitorilor din Cimitirul Bellu, la înhumarea lui Mircea Horia Simionescu, doar un grup stingher - familia, câţiva admiratori, prieteni din oraşul natal - i-au adus ultimul omagiu. Nimeni din conducerea Uniunii Scriitorilor!? La începutul eternităţii lui Mircea Horia Simionescu a fost tăcere. Este adevărat că scriitorul nu a fost o personalitate publică spectaculară. Nu s-a manifestat zgomotos. Spectacolul său a fost şi va rămâne extraordinara sa operă, şi în proză, şi în versuri. Un „monumentum aere perennius". Şi încă o reflecţie: când îţi faci uitate valorile, rişti să ieşi din istorie.   Dr. George Coandă