"Nasul" mafiei vietnameze, condamnat la moarte
0Printre alti condamnati: un fost director al Biroului Suprem al Procuraturii; un ex-vicepremier si un fost director al postului public de radio
Capul mafiei din Vietnam, Nam Cam, 56 de ani, a fost condamnat joi la moarte de un tribunal din Ho Shi Min pentru asasinat si coruptie. Gangsterul nu a parut deloc emotionat in timpul citirii verdictului, care era, de altfel, asteptat. Nam Cam, alias Truong Van Cam, dispune de doua saptamani pentru a face recurs. Protagonistul celui mai mare proces penal derulat vreodata in Vietnam, in care au fost implicati 155 de acuzati, a fost gasit vinovat de comandarea asasinarii unui rival, in octombrie 2000, si de mituirea mai multor responsabili din cadrul politiei si din guvern in schimbul protejarii activitatilor sale criminale. In cei zece ani de activitate, el a construit un imperiu de afaceri in domeniile jocurilor de noroc, alimentatiei publice, prostitutiei si traficului de persoane, care ii aduceau doua milioane de dolari lunar. Intre ceilalti acuzati s-au numarat un fost director al Biroului Suprem al Procuraturii, un fost viceministru pentru probleme de securitate si un fost director general al postului public de radio Vocea Vietnamului, ultimii doi - membri ai Partidului Comunist. Ei au primit cate sase, respectiv patru si zece ani inchisoare.























































