Muzica are efect calmant | adevarul.ro

Muzica are efect calmant

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Explicaţiile potrivit cărora muzica influenţează vindecarea pacienţilor cu diverse afecţiuni se re-găsesc pentru prima dată în înscrisurile lui Aristotel şi Platon. Primul program de

Explicaţiile potrivit cărora muzica influenţează vindecarea pacienţilor cu diverse afecţiuni se re-găsesc pentru prima dată în înscrisurile lui Aristotel şi Platon. Primul program de meloterapie s-a înfiinţat în 1944 la Universitatea de Stat din MichiganCine nu e sensibil la freamătul naturii sau la zbuciumul valurilor mării? Cine nu tresare la acordurile muzicii clasice, electronice sau la ritmul unei melodii pop? În fiecare dintre noi există o rezonanţă a sunetelor: muzica ne emoţionează, ne încurajează.

Sunetele muzicii influenţează pulsul, tensiunea arterială şi respiraţia. Muzica stimulează eliberarea de substanţe la nivelul creierului, cu ajutorul cărora putem deveni mai optimişti. Astfel, stările de oboseală şi de panică pot dispărea, iar ritmul cardiac şi tensiunea arterială pot fi ameliorate.
În 1998 a luat fiinţă Asociaţia Americană de Terapie prin Muzică, ce a introdus meloterapia în sistemul de sănătate. În multe state din SUA, terapia prin muzică e "decontată" prin asigurările medicale.

Cui se adresează terapia prin muzică?

Copiii, adolescenţii şi adulţii răspund în aceeaşi măsură la efectul muzicii. Dizabilităţile fizice sau mentale, boala Alzheimer, problemele legate de abuzul de alcool sau droguri, afecţiuni ale sistemului nervos, durerile acute sau cronice şi chiar cele legate de travaliu pot fi uşor ameliorate prin muzică.

Ce fel de muzică ascultăm?

Chiar dacă în spitalele din ţara noastră terapia prin muzică nu se practică încă, putem apela la efectele muzicii acasă. Specialiştii au identificat anumite compoziţii beneficce:
- calmarea stărilor de agitaţie: "Oda bucuriei" de Beethoven şi "Corul pelerinilor" de Wagner.
- relaxare: "Sonată pentru flaut, alto şi harpă" şi "Clar de lună" de Debussy, "Nocturnele" lui Chopin, Ceaikovsky -"Frumoasa din pădurea adormită".
- hipertensiune arterială: Frantz Liszt - "Rapsodie maghiară" şi W.A. Mozart - "Don Juan".
- calmarea durerilor: Maurice Ravel - "Bolero" şi Ludwig van Beethoven - "Pastorala".

Meloterapia - specialitate medicală în SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite