Harta localităților din România vizate de risc seismic. Care sunt regiunile unde există pericol de cutremur
0Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat, marți, că România va avea „de astăzi” prima hartă cu localitățile vizate de riscul seismic, care le va permite locuitorilor să știe în ce zonă stau, iar autorităților locale, să acceseze fonduri pentru consolidări.

„Siguranța seismică a clădirilor constituie una dintre principalele priorități ale Ministerului Dezvoltării și, începând de astăzi, România va avea prima hartă cu unitățile administrativ-teritoriale vizate de riscul seismic, care vor putea cere finanțare de la minister pentru consolidarea clădirilor”, a precizat ministrul Cseke Attila, marți, în cadrul unei conferințe de presă.
Harta va fi una interactivă și va ajuta atât locuitorii, care vor ști, astfel, în ce zonă stau, cât și autoritățile locale, care vor putea să acceseze fonduri pentru consolidări, în contextul în care Guvernul României a aprobat, în perioada 2022-2023, o serie de programe de investiții care se derulează la nivelul MDLPA, atât pentru clădiri publice, cât și pentru blocuri de locuințe, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării.
„Prin aceste programe, avem deja în derulare 98 de proiecte care vizează siguranța seismică a școlilor, spitalelor, a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice, și fac un apel ferm către autoritățile locale să conlucreze pentru a expertiza clădirile, cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării, care prezintă vulnerabilități, astfel încât, în cel mai scurt timp posibil, să acceseze fondurile puse la dispoziție de Minister”, a transmis ministrul Cseke Attila, potrivit comunicatului.
Finanțarea lucrărilor este asigurată 100% de la bugetul de stat
Ministrul a reiterat că finanțarea lucrărilor este asigurată 100% de la bugetul de stat, inclusiv expertiza de risc seismic necesară cererii de finanțare.
Astfel, în cadrul Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, au fost semnate 66 de contracte de finanțare, în valoare de 1.126.198.835 de lei, din care 7 contracte, în valoare de 258.497.594,34 de lei, pentru blocuri de locuințe.
Prin Programul național de investiții „Școli sigure și sănătoase” au fost semnate 30 de contracte de finanțare, în valoare totală de 845.218.081,52 lei, iar prin Programul național de investiții pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino”, au fost semnate două contracte de finanțare, în valoare totală de 15.370.151,27 de lei, precizează același comunicat.
Suplimentar, din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Ministrul Dezvoltării finanțează consolidarea a 39 blocuri de locuințe și 165 clădiri publice.
„Guvernul a creat instrumente de finanțare pentru siguranța seismică, este responsabilitatea autorităților locale să aducă documentația necesară pentru proiecte mature care pot fi finanțate”, a subliniat Cseke Attila.
Doar 11 blocuri de locuințe și 3 școli din municipiul București sunt finanțate
Potrivit Ministerului Dezvoltării, dintre toate contractele semnate prin cele trei programe, doar 11 blocuri de locuințe și 3 școli din municipiul București sunt finanțate.
„Avem prea puține contracte la nivel național și la nivelul municipiului București, în condițiile în care Capitala țării este printre primele 10 Capitale din lume expuse riscului seismic. Pentru că viața și siguranța oamenilor este cea mai importantă, trebuie să reușim să consolidăm cât mai multe dintre aceste clădiri, în fiecare an, inclusiv în București”, a spus ministrul.
Din numărul total de unități administrativ-teritoriale din România, 80% (2.681) au fost incluse pe harta riscului seismic, care poate fi accesată pe pagina Ministerului Dezvoltării la https://www.mdlpa.ro/subarticles/8/hartariscseismic și au fost incluse și zonele cu grad de accelerație a terenului mai scăzut, precum cea din județul Gorj, unde au fost cutremure neașteptate, cu pagube materiale considerabile la clădiri publice și școli.