Meseria de bonă va fi recunoscută. Experţi: „Este o veste foarte bună pentru părinţi şi copii. În România sunt foarte puţine bone calificate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr de 26 de noi ocupaţii ar putea fi incluse în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR). Printre acestea se află şi meseria de bonă, după cum reiese dintr-un ordin al Ministerului Muncii, lansat în dezbatere publică. Introducerea acestei meserii este una aşteptată şi binevenită, spun specialiştii din domeniu, explicând că România este în criză de bone calificate.

Sindicaliştii explică că introducerea meseriei de bonă în COR va oferi tipul de  protecţie de care beneficiază orice angajat de pe piaţa formală a muncii. 

„Va fi un avantaj pentru ele pentru că vor putea ieşi mai uşor din zona  gri sau neagră a pieţei muncii. Practic, bonele vor beneficia de o formă de protecţie socială, în sensul în care vor presta o activitate reglementată printr-un contract de muncă, care vine la pachet şi cu alte drepturi şi obligaţii. Adică vor plăti taxe şi impozite, vor avea asigurare medicală, vor avea dreptul la indemnizaţia pentru şomaj dacă le dă afară patronul ş.a.m.d. De subliniat este faptul că o meserie, după ce este inclusă în COR, ulterior i se elaborează  un standard ocupaţional. Concret, asta înseamnă că vor fi stabilite responsabilităţile pe care le are angajatul în raport cu angajatorul“,  a explicat Florian Marin, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din România.

„În România sunt foarte puţine bone calificate“

Şi părinţii sunt mulţumiţi de măsură pentru că prin aceasta se crează un cadru legal în vederea existenţei mai multor bone calificate pe piaţa muncii. „ Este o veste foarte bună pentru părinţi şi copii. În România sunt foarte puţine bone calificate. Odată inclusă în nomenclator înseamnă că această meserie va avea cerinţe specifice, dar şi că va putea fi exercitată şi evaluată în mod corect şi transparent. Cei care se gândesc să practice o astfel de profesie vor şti din capul locului ce criterii  trebuie să îndeplinească pentru practicarea acesteia.

În România, se întâmplă o confuzie. La noi, o bonă  este percepută doar ca pe o persoană care poate să se ocupe onorabil de nevoile primare ale copilului: să îl menţină în siguranţă, să îl hrănească, eventual, să îl plimbe şi să îl culce. Însă ea are de fapt mai multe atribuţii, ma ales în afară. Aceasta trebuie să ştie cum să interacţioneze cu copilul, cum să se joace cu el şi să îi stimuleze dezvoltarea psiho-somatică şi emoţională. În plus, bona trebuie să ştie ce înseamnă o nutriţie corectă, în funcţie de vârstă, nu doar să îi bage mâncarea cu lingura în gură. Acestea sunt standardele care se respectă în ţările civilizate“, a declarat Ana Măiţă, preşedintele  asociaţiei „Mame pentru Mame“ .

 „Orice măsură care are în vedere îngrjirea copiilor, mai ales pentru cei între trei şi şase ani, este binevenită. Ştim cu toţii că avem o criză acută de creşe, acestea fiind necesare nu doar pentru satisfacerea nevoilor de bază ale copiilor, ci şi pentru a începe procesul educaţional. Ori o reglementare în vederea profesionalizării bonelor este binevenită pentru că ea poate suplini şi această sarcină“, a afirmat Maria Gheorghiu, expert în Educaţia Timpurie.

Ce meserii mai sunt prevăzute în document

În acelaşi document apare şi ocupaţia bonitor la animalele de fermă, îngrijitor grupă învăţământ preşcolar, manager destinaţie turistică, prezentator TV şi responsabil cu protecţia datelor cu caracter personal. Restul ocupaţiilor, în proporţie majoritară, sunt legate de activitatea Bisericii.

      

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite