"Medicul meu de familie nu este domnul Iliescu"
0"Daca vom creste impozitele la 80%, problema saracilor nu va fi rezolvata"
Din punctul de vedere al colegilor sai de cabinet, Adrian Nastase este "mai curand neobosit", lucru care se vede prin faptul ca programul premierului incepe de obicei la ora 8 si jumatate dimineata si se incheie cel mai devreme la 11 noaptea. Aceasta a fost replica pe care seful guvernului i-a dat-o presedintelui Iliescu, care afirmase intr-o emisiune televizata ca premierul "manifesta semne de oboseala, poate prea devreme". Fara a incerca sa-si ascunda ironia, Nastase a raspuns in aceeasi nota la comentariile presedintelui. "De doi ani lucrez doua ture in aceeasi zi.(...)Totusi, ca sa ma asigur ca lucrurile stau bine, am discutat de dimineata cu medicul meu de familie (care este Sorin Oprescu) si l-am intrebat daca gaseste ca sunt obosit, daca a descoperit ceva care-i creeaza vreo problema", a spus Nastase, lasand sa se inteleaga ca sanatatea sa nu e treaba presedintelui. Si pentru a face mai clar acest lucru, in aceeasi nota ironica, Nastase a continuat: "Vreau sa va spun ca medicul meu de familie nu este domnul Iliescu, ci domnul Sorin Oprescu si va asigur ca, in masura in care voi avea nevoie de vitamine, voi sti de unde sa le iau". Premierul a mai recunoscut ca munca la Guvern ar putea crea "o anumita stare de oboseala, insa membrii Guvernului nu-si pot permite sa fie obositi". Pentru a da mai multa consistenta replicii sale, premierul nu si-a ascuns iritarea fata de unele formule folosite de catre presedintele Iliescu atunci cand vorbeste despre Adrian Nastase. "Eu am incercat sa am o relatie buna cu presedintele si o am. Insa, in ceea ce priveste formulele de exprimare, cred ca ar trebui sa fie mai atent controlate in ceea ce ma priveste", a spus apasat seful Executivului. Mai mult, acesta s-a aratat deranjat de atitudinea populista a sefului statului, manifestata mai ales cand vine vorba de impozitare. "Pare ca presedintele Iliescu vrea sa promoveze solutiile asteptate de catre populatie, in timp ce Guvernul le franeaza, le blocheaza, pentru ca ar reprezenta alte tipuri de interese. Or, astfel de suspiciuni nu ne fac deloc bine. E normal ca populatia sa perceapa bine reducerea anumitor taxe, acreditandu-se ideea ca, din motive obscure, Guvernul nu sprijina populatia. Ne-am putea bucura sa facem reduceri de taxe, dar nu este vorba de reaua credinta a Executivului, ci de o situatie obiectiva", a precizat Adrian Nastase. El a adaugat ca "atunci cand iesim in public cu astfel de mesaje" Presedintia si Guvernul ar trebui sa-si coreleze punctele de vedere. "Nu este vorba de o diferenta de generatii, ci de modul de abordare a problemelor" a conchis Nastase. Temperandu-si apoi tonul, Adrian Nastase a demonstrat cu argumente tehnice ca solutia de impozitare cu pana la 80% a veniturilor mai mari de 10.000 de dolari pe luna si micsorarea cotelor de TVA la unele produse de baza (idei promovate de presedintele Iliescu) sunt total neviabile. "Nu este vorba de formule in favoarea celor cu venituri mari. Din punct de vedere politic, o astfel de formula este de inteles, dar i-am spus presedintelui ca Romania nu mai este in situatia Suediei de acum 50 de ani, pentru ca atunci pietele erau inchise, in timp ce acum capitalurile circula rapid, la fel ca si forta de munca", a spus premierul. El a adaugat ca anuntul unei potentiale cresteri a impozitarii veniturilor cu pana la 80% a creat deja o mare nervozitate, "nu numai in Romania, in randul celor cateva sute de oameni, care oricum isi vor ascunde veniturile daca vor fi date alte reglementari". In plus, numarul celor care s-au inregistrat cu salarii mari este relativ mic, motiv pentru care impozitarea acestora cu 80% nu va rezolva problemele saracilor. In al doilea rand, premierul a vorbit despre o competitie foarte dura cu statele din jur pentru atragerea investitorilor straini. "Am discutat la telefon cu presedintele si alaturi de mine se afla si Mihai Tanasescu, ministrul Finantelor. I-am spus presedintelui Iliescu ca ar trebui redus nivelul minim de impozitare de la 18% la 12%-13% pentru a colecta astfel bani mai multi si a-i ajuta pe cei cu probleme. Cu toate ca i-am prezentat cifre si date exacte, presedintele a reluat aceasta tema pe mai multe posturi de televiziune", a spus Adrian Nastase. In acelasi timp, premierul i-a reamintit presedintelui Iliescu angajamentul luat fata de FMI, care prevede ca politica fiscala sa nu fie schimbata in cursul acestui an. "Cand am vazut ca presedintele insista pe impozitarea cu 80%, i-am zis, mai in gluma, mai in serios, lui Mihai Tanasescu sa se duca cu un proiect de lege la Parlament. El mi-a spus ca, daca va fi obligat sa faca acest lucru, isi va da demisia", a dezvaluit Adrian Nastase, adaugand ca in opinia sa solutia impozitarii cu 80% "ar fi sinucigasa". Si in ceea ce priveste cotele diferentiate la TVA premierul a adus argumente pentru a arata de ce acest lucru nu e posibil acum. "Ion Iliescu stie exact ce am discutat cu FMI, ca noi am insistat pentru TVA diferentiat, dar cei de la Fond ne-au spus (si cred ca au avut dreptate) ca nu suntem capabili sa colectam cotele diferentiate", a mai afirmat seful Executivului. "In orice caz, exista anumite diferente de opinii pe care trebuie sa ni le asumam, insa nu se poate vorbi despre diferente de generatie, ci de abordare", a incheiat seful Guvernului.























































