Medicii au depus documentele necesare pentru a face miting pe 1 septembrie: „Va fi cel mai mare protest al medicilor!”
0În ciuda negocierilor purtate cu ministrul Sănătăţii şi a procentului de 25% pe care îl vor primi la salariu din luna octombrie, medicii organizeaza un miting, pe 1 septembrie, la ora 08.00. Aceştia au depus joi dimineaţă documentaţia necesară la Primăria Capitalei şi la Poliţia Municipiului Bucureşti şi spun că sunt slabe şanse să nu primească autorizaţie pentru protest.
Documentele au fost depuse după ce câţiva medici au avut o serie de negocieri preliminare cu ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, în cursul zilei de miercuri. „Am spus că suntem jicniţi de majorarea de 25%. Vrem dublarea salariilor”, a explicat doctorul Gabriela Cucu.
Toţi angajaţii din sistemul sanitar vor avea lefuri mai mari cu 25% de la 1 octombrie după ce Executivul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă promisă în urmă cu o săptămână.
Atunci medicii s-au supărat pentru că judecătorii Curţii Supreme au hotărât că doctorii nu pot primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi. Au ameninţat cu greva, iar guvernanţii au promis măriri de salarii. Majorarea îi nemulţumeşte însă pe medici, şi avertizează că nu renunţă la ideea de a pune halatele în cui săptămâna viitoare. Doctorii vor cel puţin salarii duble, dar premierul Victor Ponta i-a asigurat că, atâta vreme cât va beneficia de sprijin, vor aceştia vor avea salarii duble în 2017. Tot la 1 septembrie ameninţă că vor ieşi în stradă şi bugetarii, dar şi angajaţii Romatsa.
Promisiuni şi pentru Educaţie
„Prevedem de la 1 octombrie creşterea cu 25% a salariilor actuale pentru tot personalul din sistemul sanitar. E vorba de salariile actuale, 25% la salariile actuale, nu la alte calcule, poveşti. Dacă s-ar fi putut să facem cu 100%, 200%, 300%, aş fi făcut din toata inima, că era corect. Putem astăzi cu 25%, la anul 25 şi putem să avem o anumită perspectivă”, a spus ieri premierul.
El a adăugat că nu vrea să apară discrepanţe între salariile profesorilor şi ale medicilor şi orice mărire acordată în Învăţământ să apară şi la Sănătate. Şi invers. De asemenea, el i-a cerut ministrului Muncii, Rovana Plumb, să găsească o soluţie pentru mărirea salariilor asistenţilor sociali.
„La ei au crescut salariile şi pensiile proporţional cu reforma din sistem?”
Imediat după anunţul făcut de Guvern, medicii şi-au exprimat nemulţumirea pe Facebook unde a fost creat un grup din care fac parte zeci de mii de cadre medicale. „Nu avem cum să cedăm cu doar 25%. Să crească salariile proporţional cu reforma din sistem? Dar la ei au crescut salariile şi pensiile proporţional cu reforma din sistem?”, a scris un medic membru pe grupul de pe Facebook.
Revolta medicului a pornit de la faptul că premierul Ponta a declarat, la începutul şedinţei de Guvern, că aceste creşteri salariale anunţate în Sănătate depind de reformarea sistemului şi de introducerea obligatorie a cardului de sănătate. „Creşterile trebuie să fie paralele cu reformele din sistem”, a precizat Ponta. Nici angajaţii Romatsa nu renunţă la grevă.
Ponta: „Nu-mi plac poziţiile de forţă”
Mutarea lui Ion Aurel Stanciu, directorul general al ROMATSA, în funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor nu i-a convins pe controlorii de trafic să renunţe la planurile de grevă generală, anunţată pentru 1 septembrie.
Aceştia susţin că plecarea lui Stanciu nu rezolvă toate revendicările. Iritat de încăpăţânarea angajaţilor de la Romatsa, premierul i-a cerut ieri, în şedinţa de Guvern, ministrului Transporturilor, Iulian Matache, să găsească soluţii, precizând că aceştia câştigă mai mult decât alţii şi nu-i plac poziţiile de forţă "facem", "dregem”.
Marţi seara, Guvernul a rezolvat una dintre revendicările sindicaliştilor, respectiv plecarea lui Stanciu, din postul de director general. Cu toate acestea, controlorii de trafic aerian susţin că vor intra în grevă generală din 1 septembrie, ora 11.00, dacă cele 14 revendicări pe care le au nu vor fi soluţionate, ei susţinând că problemele lor sunt "de viaţă şi de moarte" şi privesc siguranţa călătorilor.
"Vom proceda la declanşarea grevei, dacă până în acel moment organele statului abilitate nu vor reuşi să revolve problemele pe care le avem la ROMATSA. Şi pot să vă spun că sunt probleme de viaţă şi de moarte de la ROMATSA, deci nu este vorba de bani, nu e vorba de absolut nimic, ci chiar de viaţă şi de moarte, de siguranţa pasagerilor", a spus Tudorache.
Alianţa Sindicatelor Bugetarilor se solidarizează cu angajaţii ROMATSA
La rândul lor, reprezentanţii Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor "Sed Lex" au anunţat că se solidarizează cu salariaţii Romatsa şi că demareză procedurile de susţinere prin acţiuni de protest.
Reprezentanţii "Sed Lex" spun că au scopuri comune cu angajaţii ROMATSA şi că vor mobiliza 400 de sindicate. "În funcţie de cât de rapid vom reuşi să parcurgem paşii legali, la nivel naţional, în toate instituţiile şi companiile în care Alianţa «Sed Lex» are sindicate, sperăm ca aproximativ 85.000 de salariaţi ai sistemului bugetar să participe la această acţiune", se mai spune în comunicatul alianţei.
Salariile asistenţilor sociali, neschimbate
Decizia prin care au fost majorate salariile din Sănătate nu îi vizează însă şi pe asistenţii sociali. Nemulţumit de faptul că ministrul Muncii, Rovana Plumb, nu a găsit o soluţie pentru a le mări lefurile asistenţilor sociali, premierul Victor Ponta i-a cerut acesteia explicaţii, însă nu le-a primit. „De ce n-aţi reuşit? Vă aştept atunci cu o soluţie pentru că, totuşi, asistenţii sociali au o activitate la fel de importantă ca şi cei din sistemul sanitar”, a spus Ponta.