Media deceselor produse de Covid la un milion de locuitori este de 50 de ori mai mare în România decât în Danemarca
0Trendul în privinţa numărului deceselor zilnice se va menţine în continuare, a declarat, marţi, medicul Valeriu Gheorghiţă, care a precizat că în ultimele şapte zile, media la un milion de locuitori este de 50 de ori mai mare în România decât în Danemarca şi de aproape 68 de ori mai mare decât în Portugalia.
"Dacă ne uităm la situaţia din ultimele zile, vedem că numărul pacienţilor în ATI rămâne relativ constant, dar asta nu înseamnă că nu sunt pacienţi care ajung în terapie intensivă pentru că azi de pildă au fost peste 590 de pacienţi care au decedat, locul lor a fost luat de alţi pacienţi care au avut nevoie de terapie intensivă. Practic în fiecare zi, chiar dacă aparent numărul celor din terapie intensivă rămâne constant, locul celor care decedează imediat este luat de alţi pacienţi care sunt în aşteptare în unităţile de primiri urgenţe.
Sunt de asemenea pacienţi care vin cu insuficienţă respiratorie încă de la domiciliu. Majoritatea sunt pacienţi nevaccinaţi, pacienţi cu boli cronice, în special diabet, supraponderali sau vârstnici, care ajung cu o stare generală foarte, foarte deteriorată.
Este cât se poate de evident că acest trend se va menţine cel puţin în privinţa numărului de decese, pentru că ştim foarte clar că evoluţia cazurilor grave în ATI şi a deceselor este parţial decuplată de evoluţia număruluiui de cazuri noi, în sensul în care există o întârziere de două săptămâni între evoluţiile celor două criterii pe care noi le evaluăm zilnic”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.
Medicul militar a afirmat de asemenea că există o diferenţă uriaşă între numărul de decese pe care noi le înregistrăm, respectiv al deceselor din ţările cu rată mare acoperire vaccinală.
„Media deceselor pe ultimele 7 zile la un milion de locuitori în România este de peste 50 de ori mai mare decât în Danemarca, care are o rată de acoperire vaccinală de peste 80% şi de aproape 68 ori mai mare decât în Portugalia, ţară care are o rată de acoperire vaccinală de peste 90%. Acestea sunt diferenţele dintre ţările cu rată mare de acoperire vaccinală şi ţările cu rată redusă de acoperire vaccinală”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.
Preşedintele CNCAV a menţionat de asemenea că este foarte importantă predictibilitatea din punct de vedere epidemiologic, pentru că încă nu putem controla evoluţia acestui val epidemiologic.
„Şi din acest punct de vedere evident că în situaţia actuală nu avem cum să avem predictibilitate din punct de vedere epidemiologic, pentru că imunizarea la nivel colectiv nu e suficient de mare că să putem pe de o parte controla evoluţia acestui val epidemiologic, acestui val patru, pentru că suntem în sezon rece şi lucrurile se vor accentua din acest punct de vedere în sensul în care expunerea şi interacţiunea aproapiată dintre persoane va creşte. Vine momentul când mai mulţi vor sta în spaţii închise, vor fi mai puţin aerisite (camerele) ca urmare a temperaturilor scăzute de afară şi şi evident din acest punct de vedere riscul de infectare se menţine, ba chiar se creează un mediu propice care practic favorizează şi întreţine transmiterea virusului. Din acest punct de vedere cred că este foarte important să înţelegem că prin vaccinare putem reduce acest impact al infectării la nivel individual dar şi la nivel colectiv în senesul în care să prevenim cazurile grave care au nevoie de spitalizare şi să prevenim decesele" a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid.
Valeriu Gheorghiţă: Dispare aproape o generaţie de bunici
Medicul militar a afirmat totodată că majoritatea deceselor erau prevenibile şi ce se întâmplă acum e o „dramă”, şi ar trebui să existe o implicare colectivă.
"Este o dramă incredibilă. Dispare aproape o generaţie de bunici, de vârstnici, de seniori, din cauza faptului că rată de vaccinare este mult prea redusă la această grupa de vârstă. Ca atare cred că trebuie să ne implicăm cu toţii în a promova pe de o parte reponsabilitatea şi solidaritatea în ceea ce priveşte respectarea măsurilior igienico sanitare şi de asenemenea în ceea ce priveşte creşterea ratei de acoperire vaccinală. Nu mai este cazul să ne jucăm cu propagarea de idei inexacte, inutile, informaţii care nu fac altceva decât să descurajeze, să creeze panică şi confuzie în rândul populaţiei pentru că toate aceste informaţii vin pe fondul unei neîncrderi extrem de crescute a populaţiei şi de asemenea pe fondul unei sărăcii din punct de vedere al educaţiei medicale. Pentru că sistemul de prevenţie ani de zile a fost neglijat, iar din acest punct de vedere dacă nu ne vom implica cu toţii în jurul acestui obiectiv şi anume să controlăm această pandemie, din păcate perioada lunilor următoare ne va fi al fel de dificilă pentru că nu este exclus aşa cum am mai afirmat să se genereze o variantă virală adaptată care să fie mai transmisibilă şi poate chiar să fie mai rezitentă la activitatea neutralizantă a anticorpilor care apar după boală sau care apar după vaccinare.
Cred că obiectivul la acest moment este să reducem cât putem de mult numărul de cazuri noi şi numărul de spitalizări din ATI şi de decese, dar şi să ne gândim şi la perioada următoare şi anume să prevenim impactul noilor valuri de îmbolnăvire”, a conchis el.