McCain şi Obama, ultima dezbatere
Candidatul republican la Casa Albă, John McCain, nu a reuşit miercuri să-şi stăpânească furia şi iritarea în timp ce înceca în zadar să-şi forţeze adversarul democrat să comită vreo greşeală, în ultima dezbatere dinainte de alegerile prezidenţiale din 4 noiembrie, relatează AFP.
Deşi l-a atacat constant pe Obama, acuzându-l că nu spune adevărul americanilor, senatorul de Arizona nu a reuşit să-şi destabilizeze adversarul, calm în timpul aceste ofensive.
Potrivit CNN, la sfârşitul celor 90 de minute ale dezbaterii care a avut loc la Universitatea Hofstra din Hempstead, New York, 58% dintre telespectatori au considerat că senatorul de Illinois a câştigat confruntarea, faţă de cei 31% care l-au desemnat învingător pe McCain.
Şi un alt studiu, realizat de postul de televiziune CBS în rândul alegătorilor nehotărâţi, îi acorda un avantaj clar senatorului de Illinois (53% faţă de 22% McCain).
Totuşi, comentatorii de la principalele posturi de televiziune consideră că McCain a avut miercuri cea mai bună prestaţie în faţa lui Obama, în comparaţie cu dezbaterile televizate precedente.
În timpul dezbaterii, senatorul de Arizona a făcut o afirmaţie care va rămâne în memoria americanilor: "Domnule senator Obama, nu sunt preşedintele Bush. Dacă voiaţi să candidaţi împotriva preşedintelui Bush, ar fi trebuit să faceţi campanie acum patru ani."
Pe măsură ce minutele treceau, însă, atitudinea combativă a lui McCain s-a transformat în furie exasperată. McCain, incapabil să-şi control emoţiile, nu şi-a putut ascunde intenţia de a-l contrazice pe Obama, gesticulând constant, clipind din ochi şi zâmbind uneori.
Potrivit lui Kathleen Kendall, profesor la Universitatea Maryland şi expert în comunicare politică, unul dintre candidaţi a avut o atitudine prezidenţială, ia celălalt nu. "În timpul dezbaterii, am avut impresia că Obama este candidatul care va câştiga" alegerile, a comentat ea.
Înaintea confruntării televizate, experţii afirmau că această întâlnire faţă în faţă a celor doi senatori reprezintă ultima ocazie pentru John McCain de a recupera diferenţa faţă de adversarul său. În caz contrar, McCain ar mai putea inversa tendinţa favorabilă rivalului său, potrivit specialiştilor, numai în cazul unei grave crize internaţionale, al unui act terorist sau al unei greşeli fatale a lui Obama.
Cu 19 zile înainte de scrutinul prezidenţial din 4 noiembrie, Obama are un avans între nouă şi 14 puncte procentuale în diferitele sondaje de opinie.
"Nu sunt sigură că McCain este mulţumit de prestaţia lui din această seară, pentru că a petrecut prea mult timp lansând atacuri legate de subiecte care nu îi interesează pe cetăţeni", a comentat, la sfârşitul dezbaterii, Jennifer Granholm, guvernatoare democrată a statului cheie Michigan. Granholm a făcut astfel referire la atacurile lui McCain privind presupusele legături dintre Barack Obama şi William Ayers, un fost fost militant de extremă-stânga din anii '60, considerat de republicani un terorist.
Din cauza prăbuşirii pieţelor financiare, situaţia economică reprezintă principala preocupare a americanilor, însă McCain a petrecut o mare parte din timp vorbind despre un dosar vechi de 40 de ani. McCain "părea cu adevărat disperat, nervos şi, sincer, nu avea deloc o atitudine prezidenţială", a adăugat Granholm.
Totuşi, la sfârşitul dezbaterii, unii membrii ai Partidului Republican şi-a exprimat dorinţa ca McCain să-şi menţină atitudinea ofensivă. "Există în continuare multe semne de întrebare în ceea ce priveşte legăturile dintre Obama şi Ayers", a afirmat Mike Duncan, preşedintele Partidului Republican. Rezultatul alegerilor prezidenţiale va fi hotărât pe baza încrederii, a adăugat el.
Barack Obama a purtat la dezbatere o cravată roşie cu dungi albe, prinsă cu un ac cu steagul american. El a oftat din când în când şi a zâmbit de mai multe ori atunci când McCain spune ceva cu care nu era de acord.Candidatul democrat i s-a adresat lui McCain folosindu-i prenumele, şi s-a uitat direct la cameră în timpul discursurilor de început şi de încheiere sau atunci când vorbea despre propunerile sale.
La rândul său, John McCain a purtat o cravată bleumarin cu dungi albe. El a preferat să i se adreseze adversarului său folosind pronumele de persoana a II-a, nu i-a rostit niciun moment prenumele şi a preferat să-i spună "domnule senator Obama". Candidatul republican s-a agitat pe scaun, a gesticulat frecvent cu mâinile şi s-a jucat cu stiloul. De mai multe ori, McCain a privit în cameră adresându-i-se lui "Joe instalatorul", un personaj ce reprezintă clasa de mijloc americană şi care este victima a crizei economice. McCain a ridicat din sprâncene şi a l-a întrerupt uneori pe Obama când acesta spunea lucruri cu care el nu este de acord. În plus, McCain a greşit numele instituţiilor bancare Fannie Mae şi Freddie Mac, aflate în centrul crizei.
La finalul dezbaterii, republicanul l-a felicitat pe contracandidatul său, spunându-i "foarte bine, foarte bine" lui Obama.




















































