Lideri ai planetei, în pericol de a fi asasinaţi
0asasinate. Totodată, publicaţia încearcă să anticipeze cursul pe care l-ar putea lua evenimentele, în cazul realizării scenariilor pe care le trece în revistă. Printre cei mai expuşi lideri
asasinate. Totodată, publicaţia încearcă să anticipeze cursul pe care l-ar putea lua evenimentele, în cazul realizării scenariilor pe care le trece în revistă. Printre cei mai expuşi lideri se află Hamid Karzai, Vladimir Putin, Hugo Chavez, Pervez Musharraf, Regele Abdullah, ayatollahul Ali Sistani. Curios, George W. Bush lipseşte de pe listă.
Hamid Karzai, cel mai vulnerabil
Din punct de vedere al riscurilor, în capul listei se află preşedintele Afganistanului, Hamid Karzai. Acesta este vulnerabil atât ca persoană privată, cât şi ca şef de stat, în calitate de aliat al SUA, pentru că încearcă să-i dezarmeze pe militanţii islamişti şi să instituie ordinea în ţară. Principalii săi adversari sunt extremiştii talibani şi teroriştii reţelei Al-Qaida, însă nu pot fi scoase din calcul nici rivalităţile de la vârful puterii de la Kabul, pentru că Hamid Karzai a intrat în dispută cu mulţi seniori ai războiului. Karzai a supravieţuit la două tentative de asasinat, în 2002 şi 2004. În cazul uciderii sale, va fi greu de găsit un înlocuitor care să fie pe gustul tuturor triburilor afgane. "Foreign Policy", citată de Rompres, nu exclude, în acest caz, reizbucnirea unui război civil în Afganistan.
Putin ar putea fi ţinta unui kamikaze cecen
Politica dură a Kremlinului în Cecenia a sporit antipatia cecenilor şi lumii islamice faţă de Vladimir Putin. "Foreign Policy" consideră că nu poate fi complet exclus scenariul asasinării preşedintelui rus de ceceni sau extremişti islamişti, care se opun politicii sale în mica republică din Caucazul de Nord. Un atacator-kamikaze, în timpul vizitei lui Putin într-una dintre regiunile Federaţiei Ruse, se înscrie într-un scenariu verosimil. Ipotetica asasinare a lui Putin ar duce la destabilizarea situaţiei pe întreg teritoriul acestei ţări imense. Eventuali succesori: amici ai lui Putin din fostele servicii secrete, de care actualul şef al statului rus s-a înconjurat de când a venit la putere în anul 2000.
Mulţi îi poartă sâmbetele lui Hugo Chavez
Lista cu adversari ai preşedintelui venezuelean Hugo Chavez este lungă şi pe ea se regăsesc de la administraţia Bush şi lideri latino-americani până la teleevanghelistul Pat Robertson. Chavez este acuzat că ar cultiva relaţii cu gherila columbiană FARC, dar deranjează şi pentru sentimentele sale antiamericane. Principalii săi adversari se ascund atât în cadrul armatei, unde a făcut epurări în 2002, precum şi printre membrii fostului regim care şi-au găsit refugiu la Miami. În cazul unui atentat la viaţa lui Chavez, indiferent de cine va fi executat, se va da vina pe SUA pentru acest asasinat.
Suveranul saudit Abdullah este şi el în pericol
Regele Abdullah a lansat în 2003 o campanie împotriva Al-Qaida, în alianţă cu Washingtonul. Face tentative de a moderniza regatul, provocând iritarea păturii conservatoare a clerului. Un real pericol la adresa sa sunt extremiştii sunniţi, fie că activează individual, fie în asociere cu Al-Qaida. Un eventual atentat-kamikaze sau un atac din partea vreunui simpatizant al Al-Qaida din aparatul său de securitate a fost luat în calcul de regele saudit. În cazul unui astfel de scenariu, la tron i-ar succede prinţul moştenitor Sultan bin Abdul-Aziz, o figură coruptă şi ştearsă. Deşi Sultan are vederi proamericane, în cele mai multe privinţe este un diletant, de aceea este previzibil ca în afacerile regatului să conducă fratele său mai mic, Nayef bin Abdul Aziz, un dur, conservator şi antiamerican.
Asasinarea ayatollahului Ali Sistani ar fi un dezastru pentru Irak
Ayatollahul Ali Sistani controlează cu mână de fier comunitatea şiită din Irak, în pofida numeroaselor schisme interne şi a provocărilor din partea radicalilor sunniţi. Câţiva locotenenţi ai săi au fost deja ucişi, el devenind ţintă pentru aceia care se opun poziţiei sale pragmatice sau speră să declanşeze un război civil în Irak. El figurează pe lista cu potenţiale ţinte ale multor grupări teroriste din Irak. Abu Musab al-Zarqawi ştie că moartea acestuia va duce la un război total în această ţară şi visează să pună în aplicare acest plan diabolic. Conform "Foreign Policy", Sistani este de neînlocuit, niciun alt lider religios din Irak nu se bucură de autoritatea sa.
Al-Qaida îl vrea mort pe Musharraf
Ofensiva împotriva reţelei Al-Qaida, care şi-a găsit refugiu pe teritoriul pakistanez, i-a atras multe antipatii preşedintelui pakistanez Pervez Musharraf. Terorişti Al-Qaida au încercat de mai multe ori să-l ucidă pe liderul de la Islamabad şi o dată au fost aproape de a-şi vedea visul împlinit. Islamişti radicali din partidele aflate la putere au afinităţi cu Al-Qaida şi l-au criticat pe preşedintele Musharraf că face jocul SUA. Musharraf are adversari şi în rândul armatei, şi în rândul serviciilor speciale. Al-Qaida încearcă de multă vreme să se infiltreze în poliţie şi în armată. Un atentat cu maşină-capcană sau cu implicarea unui atacator din grupul care îi asigură protecţia sunt scenarii verosimile, în opinia Foreign Policy. În caz de asasinare, armata va fi măcinată de lupta pentru putere, iar Pakistanul - ţară nucleară - se va împărţi în clanuri etnice şi religioase. Instabilitatea politică ar putea duce la reizbucnirea unui eventual conflict între India şi Pakistan.























































