Judet cu judet:Un jaguar a scăpat ieri din cuşcă de la Grădina Zoologică de la Bucov, judeţul Prahova.
Poliţiştii locali din Botoşani îi vor „vâna“ pe cei care aruncă gunoaie în stradă sau pe şoferii care circulă cu numerele de înmatriculare murdare. O poştăriţă a fost jefuită ieri în Reşiţa de un individ mascat care a furat geanta în care se aflau banii de pensii. Câte 300 de persoane s-au internat zilnic, în primele două luni ale anului, la Spitalul de Psihiatrie „Socola“ din Iaşi .
ALBA. Străzile din Zlatna, unul dintre cele mai sărace oraşe din Transilvania, vor fi modernizate cu 41,7 milioane de lei, din fonduri europene. Se vor reabilita şi trotuarele şi se vor construi 35 de podeţe.
ARAD. Un bărbat de 65 de ani a fost rănit ieri, la Arad, de un panou publicitar dărâmat de vântul puternic. El a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă, unde medicii au spus că are traumatism cranian, dar este în stare stabilă. Tot din cauza vântului, câteva plăci din azbociment au căzut de pe acoperişul unei clădiri şi au avariat două maşini.
ARGEŞ. Direcţia Silvică Argeş va împăduri aproape 100 de hectare de teren. Până la jumătatea lunii viitoare, în judeţ vor fi sădiţi peste 400.000 de puieţi forestieri.
BACĂU. Avocatul Neculai Mihăilă a fost reţinut de procurorii băcăuani, pentru şantaj. Bărbatul a fost prins în flagrant când primea 2.000 de euro pentru a nu se depune o plângere în cazul unei altercaţii dintre patronul unui bar şi un client.
BIHOR. Denumirile în maghiară de pe indicatoarele de la intrarea în localităţile de pe ruta Aleşd - Oradea au fost acoperite cu afişe tricolore. Inspectoratul de Poliţie a deschis o anchetă.
BISTRIŢA-NĂSĂUD. Mascota oraşului Bistriţa este un struţ cu potcoavă în cioc. Decizia a fost luată de consilierii locali, după trei ore de dezbateri. Sloganul oraşului a fost ales „Bistriţa, poarta Transilvaniei".
BOTOŞANI. Poliţiştii locali din Botoşani îi vor „vâna" pe cei care aruncă gunoaie în stradă sau pe şoferii care circulă cu numerele de înmatriculare murdare. Amenzile sunt cuprinse între 100 şi 500 de lei.
BRAŞOV. Numai clienţii hotelurilor vor mai intra cu maşina în Poiana Braşov. Ceilalţi turişti vor fi nevoiţi să-şi lase autoturismele într-o parcare cu 545 de locuri care va fi construită în Poiana Mică.
BRĂILA. Doar 500 din cele 5.000 de doze de vaccin împotriva cancerului de col uterin au fost folosite la Brăila. Jumătate au expirat deja, iar alte 2.000 de doze vor depăşi termenul de valabilitatea în această săptămână.
BUZĂU. Patru hoţi specializaţi în furturi din hipermaketuri au fost arestaţi ieri la Buzău, după ce au fost prinşi în flagrant. Unul dintre ei avea un fel de „corset" în care a fost găsită o mare cantitate de alimente.
CARAŞ-SEVERIN. O poştăriţă a fost jefuită ieri în Reşiţa. Agresorul era mascat şi, după ce a trântit femeia la pământ, a fugit cu geanta în care se aflau banii de pensii.
CĂLĂRAŞI. Un nou caz de gripă porcină. Specialiştii de la Institulul Cantacuzino au confirmat faptul că o femeie s-a îmbolnăvit cu virusul AH1N1. Numărul cazurilor din judeţ a ajuns la nouă.
CLUJ. Şeful Serviciului Inspecţie Fiscală de la Direcţia Vamală Cluj este acuzat că a luat mită 4.000 de euro de la un om de afaceri. Alain Florin Modrea, care a fost reţinut ieri, susţine că banii erau un împrumut.
CONSTANŢA. Doi marinari români se află la bordul navei Victoria, sub pavilion liberian, care a fost reţinută de israelieni pentru transport de armament. Pe vaporul care avea destinaţia Gaza au fost găsite mine antinave şi arme.
COVASNA. Au început înscrierile pentru Târgul de artizanat şi meşteșugari care va avea loc la Sfântu Gheorghe, de Zilele Oraşului, la începutul lunii mai. Înscrierile se pot face până la 16 aprilie.
DÂMBOVIŢA. Ministerul Apărării Naţionale va începe anul acesta construcţia de blindate NATO la Automecanica din Moreni, singura fabrica din ţară care poate produce utilaje de acest fel.
DOLJ. Augustin Pop (71 de ani), din Craiova, este primul deţinut politic din judeţ care va primi despăgubiri pentru cei şase ani şi jumătate petrecuţi în închisorile comuniste. Bătrânul va încasa 70.000 de euro din cele 6,5 milioane solicitate.
GALAŢI. S-a deschis prima salină artificială din Galaţi. Construcţia este placată pe interior cu zece tone de sare, adusă de la Târgu Ocna şi de la Cacica. O şedinţă de aerosoli durează 45 de minute şi costă 18 lei.
GIURGIU. A început Târgul de Nunţi de la Giurgiu. Zece expozanţi au venit cu oferte de criză: o rochie din sezonul de anul trecut costă între 350 şi 500 de lei. Pentru modelele de anul acesta preţul porneşte de la 1.000 de lei.
GORJ. Trei chinezi au pus ochii pe fabrica lui Irinel Columbeanu. Asiaticii vor să deschidă o fabrică de reciclare la Târgu Cărbuneşti, iar primarul le-a propus să concesioneze spaţiul fostei întreprinderi de columbeanit.
HARGHITA. Bani europeni pentru sistemul sanitar din judeţ. Se vor investi 6,9 milioane de lei pentru reabilitare termică, instalaţii interioare şi grupuri sanitare la 14 cabinete ambulatorii.
HUNEDOARA. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât ieri reaudierea unor martori şi denunţători în dosarul în care fostul vicepreşedinte al Judecătoriei Petroşani a fost acuzat de trafic de influenţă. Valentin Popescu se află de un an în arest.
IALOMIŢA. Poliţiştii au închis o distilerie improvizată de la periferia oraşului Slobozia. Au fost confiscate peste 200 de litri de alcool rafinat sau medicinal, dar şi zeci de ştampile falsificate. Comerciantul, un tânăr de 25 de ani, este cercetat penal.
IAŞI. Câte 300 de persoane s-au internat zilnic, în primele două luni ale anului, la Spitalul de Psihiatrie „Socola" din Iaşi. Numărul este de trei ori mai mare decât în mod normal. Medicii spun că pacienţii sunt depresivi din cauza lipsei banilor.
ILFOV. Simulare de cutremur în Voluntari. Acţiunea va avea loc astăzi, de la ora 11.00, iar oamenii evacuaţi vor fi adăpostiţi la subsolul catedralei aflată în construcţie. Simularea va dura o oră.
MARAMUREŞ. Gheorghe Gyulai, unul din liderii romilor din Baia Mare, a fost reţinut de procurori, după ce a fost prins când a luat 600 de euro pentru intermedierea unei locuinţe sociale. El este acuzat de trafic de influenţă.
MEHEDINŢI. Primăria Drobeta-Turnu Severin a început amenajarea a 13 parcări, într-un proiect în valoare de şase milioane de lei. Banii provin din bugetul local, iar lucrările vor fi încheiate la sfârşitul anului.
MUREŞ. Demonstraţii de gătit, sculptură decorativă în fructe şi legume sau moduri de preparare a cocktailurilor, cu degustare, îi aşteaptă pe gurmanzi la târgul internaţional Gastropan, care se deschide astăzi la Târgu-Mureş. Vor participa peste 90 de furnizori din ţară şi străinătate şi sunt aşteptaţi peste 8.000 de vizitatori.
NEAMŢ. Alerta de inundaţii a fost înlăturată după topirea podului de gheaţă de pe râul Bistriţa. Gheaţa, care ajunge până la patru metri grosime, persistă doar pe maluri, în amonte de viaductul de la Poaina Teiului.
OLT. Război la tribunal pentru fiica obezei din Drăghiceni. Costel Lăcătuş, soţul celei mai grase românce, decedate anul trecut după ce a născut, a cerut custodia fetiţei, dar Protecţia Copilului refuză să i-o încredinţeze. Tribunalul Olt va decide soarta copilei care se află la bunicii materni.
PRAHOVA. Panică printre angajaţii Grădinii Zoologice de la Bucov. Un jaguar a scăpat ieri din cuşcă, după ce a spart unul dintre geamurile adăpostului. Din fericire, nu erau vizitatori, iar animalul a fost prins în 15 minute.
SATU MARE. Şeful Vămii Halmeu, Gheorghe Ţârle, a fost demis. El este cercetat pentru contrabandă cu ţigări. Noul şef este Mihai Chiş, care a condus vama între 1999 şi 2009.
SĂLAJ. Peste 1.500 de şomeri din judeţ şi-au luat concedii medicale anul trecut. Şomerii care intră în concediu medical nu sunt plătiţi cu indemnizaţia de şomaj, ci cu o sumă care poate merge până la 100% din salariul avut în ultimele şase luni.
SIBIU. O fetiţă de 11 ani, din localitatea Veştem, a fost izolată la domiciliu după ce medicii au diagnosticat-o cu virusul AH1N1. Conform medicilor, starea copilei este bună.
SUCEAVA. 50 de medici de familie au cerut la Direcţia de Sănătate Publică eliberarea certificatului de conformitate, necesar la angajarea în străinătate. În judeţ sunt înregistraţi 289 de medici de familie.
TELEORMAN. Primăria Alexandria a inaugurat ieri o nouă modalitate de comunicare cu cetăţenii. Au fost montate trei cutii poştale, iar autorităţile vor ridica zilnic sesizările.
TIMIŞ. O femeie de 61 de ani a murit de malarie, după ce s-a întors din Ghana. Medicii timişoreni spun că ea a venit prea târziu la Spitalul de Boli Infecţioase. Victima a fost dusă în comă la Spitalul Judeţean.
TULCEA. Consiliul Judeţean preia 15 hectare de la Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării pentru amenajarea miniportului turistic din extravilanul localităţii Murighiol.
VASLUI. Un băiat de 15 ani de la un centru de plasament din Bârlad a fost găsit în comă alcoolică pe stradă. Adolescentul a băut o sticlă de vin primită de la o familie la care lucrase.
VÂLCEA. Scandal în Secţia de chirurgie a Spitalului Judeţean. Doctorul Adrian Cacovean susţine că bolnavii septici sunt ţinuţi alături de cei aseptici, bărbaţi şi femei în acelaşi salon, iar numărul infecţiilor post-operatorii a crescut.
VRANCEA. Plăţi ilegale de un milion de lei la Consiliul Judeţean. Curtea de Conturi a depistat, în urma unui control, că în 2009 instituţia a facturat şi a decontat lucrări la o clădire istorică deşi acestea nu au fost executate niciodată.




















































