Iranul vrea să instaleze până la 50.000 de centrifuge la Natanz

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul iranian de externe, Manushehr Mottaki, a exclus din nou, ieri, suspendarea programului de îmbogăţire a uraniului de către ţara sa, făcând apel la marile puteri să accepte "noua

Ministrul iranian de externe, Manushehr Mottaki, a exclus din nou, ieri, suspendarea programului de îmbogăţire a uraniului de către ţara sa, făcând apel la marile puteri să accepte "noua realitate" a Iranului nuclear. Mai mult, Gholam-Reza Aghazedeh, directorul Agenţiei iraniene pentru energie atomică, a anunţat că Iranul este hotărât să instaleze până la 50.000 de centrifuge pentru îmbogăţirea uraniului la Natanz.

"Obiectivul Republicii islamice nu este instalarea doar a 3.000 de centrifuge în uzina de îmbogăţire a uraniului din Natanz, planificăm să instalăm 50.000 de centrifuge", a subliniat el. Aghazedeh şi preşedintele Ahmadinejad anunţaseră, luni, trecerea la îmbogăţirea industrială a uraniului, fără să precizeze numărul centrifugelor instalate. Un alt oficial, Ali Larijani, a sugerat că ar fi vorba despre 3.000. Întrebat de ce nu a anunţat instalarea a 3.000 de centrifuge, în timpul discursului de luni, el a răspuns că nu a dat cifra exactă "pentru a nu se ajunge la ambiguităţi" în legătură cu obiectivele Iranului. "Nu doream să se spună apoi că Iranul a terminat de instalat 3.000 de centrifuge şi totul s-a încheiat", a subliniat Aghazedeh.

Occidentul a sărit ca ars

Washingtonul şi Londra au reacţionat imediat, reafirmând că Iranul trebuie să respecte rezoluţiile ONU ce impun suspendarea activităţilor nucleare sensibile. Casa Albă s-a declarat "foarte îngrijorată" de intenţiile iraniene. Comisia Europeană a cerut Teheranului să "coopereze deplin" cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA). Ministerul rus de Externe susţine că Rusia nu are dovezi că Iranul a realizat progrese tehnologice importante care să-i permită să îmbogăţească uraniul la scară industrială. În Occident, anunţul lui Ahmadinejad este interpretat şi ca un act calculat de sfidare după ce Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a adoptat o a doua rezoluţie prin care impune noi sancţiuni la adresa Iranului şi cere încă o dată Teheranului să renunţe la îmbogăţirea uraniului. Pentru iranieni, cuvintele preşedintelui ar putea fi interpretate drept o tentativă de a ridica miza negocierilor pe marginea programului nuclear al ţării.

Ţinând cont că nici în rândul comunităţii internaţionale, dar nici în al elitei politice iraniene nu există puncte de vedere unitare cu privire la modul de abordare a crizei declanşate de ambiţiile nucleare ale Teheranului, acest nou episod nu face decât să servească drept avertisment cu privire la dificultăţile pe care trebuie să le întâmpine diplomaţii care trebuie să găsească o soluţie, notează BBC.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite