Invazia insectelor de vară. Ce consecinţe are asupra sănătăţii și ecosistemului

Sezonul cald aduce bucuria serilor lungi în aer liber, a vacanţelor şi rochiilor vaporoase, dar şi o realitate pe care mulţi o ignoră până când devine imposibil de trecut cu vederea: vara este şi sezonul invaziilor de insecte. Ţânţarii, muştele, căpuşele, ploşniţele, furnicile şi alţi dăunători îşi fac simţită prezenţa cu o insistenţă aproape agresivă, mai ales în contextul schimbărilor climatice, al urbanizării şi al lipsei unor măsuri coerente de prevenţie. Dincolo de disconfortul creat, aceste insecte sunt purtătoare de boli, afectează animalele şi pot distruge inclusiv grădinile şi culturile oamenilor.

Dincolo de disconfort, aceste insecte sunt purtătoare de boli FOTO Shutterstock

Ţânţarii sunt, fără îndoială, vedetele negative ale verii. Pe lângă înţepăturile supărătoare şi reacţiile alergice pe care le pot provoca, ei pot transmite boli virale periculoase, precum West Nile, Dengue, Zika sau chikungunya. În România, virusul West Nile este cel mai răspândit, fiind responsabil de zeci de cazuri anuale de encefalită, uneori cu evoluţie fatală.

Muştele, aparent inofensive, pot transmite bacterii precum Salmonella, E. coli sau Shigella, contaminând alimentele şi favorizând apariţia toxiinfecţiilor alimentare. Sunt un pericol mai ales în zonele rurale, unde contactul cu gunoiul de grajd, dejecţiile animale şi lipsa colectării regulate a deşeurilor le oferă un mediu ideal pentru reproducere.

Căpuşele sunt o altă ameninţare, mai ales în zonele verzi din jurul oraşelor sau în păduri. Pot transmite boala Lyme sau encefalita de căpuşă – boli grave, greu de diagnosticat şi uneori imposibil de tratat complet. Infestarea se face rapid, adesea fără ca victima să-şi dea seama.

Adesea asociaţi exclusiv cu animalele de companie, puricii sunt paraziţi hematofagi (care se hrănesc cu sânge) cu un potenţial mult mai mare de răspândire şi de disconfort decât s-ar putea crede. Discreţi, agili şi extrem de rezistenţi, aceşti mici invadatori se pot transforma într-o problemă serioasă, mai ales în lunile calde, când ciclul lor de viaţă se accelerează exponenţial.

Puricii preferă blana câinilor şi pisicilor, dar pot trăi şi în covoare, saltele, fisuri de parchet, fotolii sau în aşternuturile de pat. Contrar percepţiei populare, puricii pot muşca şi oamenii, în special în lipsa animalelor prin preajmă. Înţepăturile sunt în general grupate, provocând mâncărimi intense, inflamaţii şi, în unele cazuri, infecţii secundare sau reacţii alergice severe.

Soluții bio: între tradiție și inovație

În faţa acestor invazii, prima linie de apărare este prevenţia. Iar metodele bio, naturale, rămân cele mai sigure pe termen lung, atât pentru oameni, cât şi pentru animale sau mediu.

În mediul rural, acolo unde insectele proliferează din cauza grămezilor de compost, a bălţilor sau a adăposturilor de animale, cele mai eficiente metode sunt cele vechi, dar funcţionale: păstrarea curăţeniei în gospodărie, acoperirea surselor de apă, folosirea plantelor repelente (mentă, busuioc, lavandă, citronella), dar şi a uleiurilor esenţiale, aplicate pe piele sau în difuzoare. Puii de găină sunt buni vânători de căpuşe, iar broaştele şi păsările îşi fac treaba excelent în grădinile care le oferă habitat.

În mediul urban, provocările sunt altele: aglomeraţie, gunoaie necolectate, canalizări înfundate – un paradis pentru insecte. Aici, soluţiile naturale implică, pe lângă igienă riguroasă, montarea plaselor de insecte la ferestre, folosirea plantelor aromatice pe balcon şi evitarea acumulării de apă în ghivece sau farfurioare. Uleiul de eucalipt lămâios, diluat şi aplicat pe piele, este o alternativă bio excelentă pentru sprayurile chimice, la fel şi amestecurile de oţet cu lavandă sau ulei de neem, folosite pentru curăţarea suprafeţelor.

Produsele din comerț, o soluție?

Comerţul abundă în soluţii de protecţie împotriva insectelor. Sprayurile de piele sunt cele mai populare, iar cele cu DEET, icaridină sau citriodiol sunt recunoscute ca eficiente. Totuşi, aplicarea lor trebuie făcută corect şi cu moderaţie. Concentraţiile mari de DEET pot cauza iritaţii sau reacţii alergice, iar copiii sub două luni nu ar trebui expuşi deloc la aceste substanţe. Variantele pe bază de plante sunt mai blânde, dar necesită reaplicare frecventă.

Sprayurile de cameră, plăcuţele electrice sau vaporizatoarele cu insecticid acţionează eficient pe termen scurt, dar vin cu un preţ ascuns: calitatea aerului din locuinţă. Inhalarea repetată a substanţelor precum transflutrina sau pralletrina poate fi nocivă pentru persoane cu astm sau alergii, dar şi pentru animalele de companie. Utilizarea trebuie făcută cu precauţie, în încăperi bine aerisite şi fără expunere constantă.

Lămpile cu lumină UV, care electrocutează insectele, funcţionează doar noaptea şi nu au efect asupra ţânţarilor, care se orientează după mirosul corporal. Dispozitivele cu ultrasunete sunt adesea promovate ca soluţie miraculoasă, dar studiile ştiinţifice arată că eficienţa lor este aproape nulă.

Pe termen lung, cele mai sigure şi mai sustenabile metode rămân cele fizice şi preventive: plasele de insecte, ventilatoarele (ţânţarii nu pot zbura în curenţi de aer puternici), curăţenia riguroasă şi eliminarea apei stagnante.

Ce pot face autoritățile

Combaterea reală a dăunătorilor verii nu poate fi lăsată exclusiv în seama cetăţenilor. Autorităţile locale ar trebui să desfăşoare campanii regulate de dezinsecţie, în special în zonele cu vegetaţie abundentă, lacuri sau canalizări, dar şi să educe populaţia cu privire la riscuri şi metode de prevenţie. În multe oraşe din România, însă, intervenţiile sunt sporadice, prost comunicate sau întârziate, iar achiziţiile de servicii de deratizare şi dezinsecţie ajung adesea în centrul scandalurilor. În mediul rural, responsabilitatea este şi mai dispersată, iar oamenii trebuie adesea să improvizeze din lipsă de sprijin. O strategie naţională coerentă de combatere a vectorilor ar putea reduce nu doar disconfortul verii, ci şi povara bolilor transmisibile. Lupta împotriva insectelor dăunătoare trebuie dusă pe mai multe fronturi: cu responsabilitate individuală, cu soluţii bio şi echilibrate, dar şi cu politici publice clare şi coerente.