În apărarea lui Traian Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă un înalt prelat al Bisericii Ortodoxe Române implică cea mai de încredere instituţie în disputele politice Biserica Ortodoxă, instituţia care se bucură de cea mai largă

Încă un înalt prelat al Bisericii Ortodoxe Române implică cea mai de încredere instituţie în disputele politice

Biserica Ortodoxă, instituţia care se bucură de cea mai largă susţinere publică în societate, face un nou pas către viaţa politică. Într-un apel semnat de Mitropolitul Bartolomeu al Clujului, împreună cu alte înalte feţe bisericesti, judecătorilor Curţii Constituţionale li se sugerează să respingă amendamentul la legea referendumului potrivit căruia parlamentul ar trebui să decidă calea de urmat în eventualitatea invalidării consultării populare de la 19 mai.

Semnatarii apelului dau de înţeles că, în caz contrar, si-ar putea reconsidera poziţia de neutralitate politică. O poziţie, de altfel, destul de discutabilă. Oficial neutră politic, Biserica Ortodoxă si-a manifestat, prin reprezentanţii ei de seamă, diverse simpatii - fie că a fost vorba de Adrian Năstase, Gigi Becali sau alţi lideri politici. De asemenea, Biserica a intervenit uneori brutal în dezbaterea politică, atunci când s-a opus vehement dezincriminării relaţiilor homosexuale, legalizării prostituţiei sau retrocedării unor lăcaŢe de cult către greco-catolici. Vă prezentăm în continuare textul integral al apelului semnat de ÎPS Bartolomeu Anania.

"În Declaraţia publică din 27 martie 2007, ne-am exprimat profunda tristeţe pe care ne-o inspira spectacolul de pe arena politică a României si am lansat un călduros APEL către întreaga noastră clasă conducătoare, să caute Ţi să găsească soluţii pentru depăŢirea impasurilor temperamentale si restaurarea lucidităţii responsabile. Am făcut-o mai ales în numele celor peste patru milioane de cetăţeni pe care-i păstorim, preoţi si mireni, cei care împreună cu noi alcătuiesc electoratul din opt judeţe transilvănene. Nu am nutrit însă si iluzia că alesii poporului, prinsi în crâncene lupte fratricide, mai au timp să se gândească si la cei care i-au ales, si cu atât mai puţin la Dumnezeu.

Din nefericire, temerile s-au adeverit, iar păstoriţii nostri ne trimit tot mai numeroase semnale că e timpul să intervenim din nou. O facem, dar fără să le si promitem că vom părăsi echidistanţa politică, asa cum suntem îndemnaţi în disperare de cauză, pentru faptul ca ea este o hotărâre a Sfântului Sinod care se cere respectată în primul rând de membrii acestuia.

Opţiunea electoratului este instanţa supremă

În ultima vreme, statul român a intrat într-o criză fără precedent, prin suspendarea presedintelui. Nu e căderea noastră să ne pronunţăm asupra constituţionalităţii si legalităţii acestor demersuri. Putem înţelege că parlamentul a fost desemnat de popor prin alegeri libere si că avea autoritatea să-l suspende pe presedinte (chiar cu ignorarea avizului negativ al Curţii Constituţionale), că hotărârea lui trebuie să fie validată sau invalidată de un referendum si că, în această problemă, opţiunea electoratului reprezintă instanţa supremă. Toate acestea ţin de legalitate.

Iată însă că parlamentul a adoptat o lege prin care îsi conferă dreptul de a decide a-posteriori, adică după ce poporul se va pronunţa prin referendum, care va fi soarta preŢedintelui suspendat.

Or, aceasta înseamnă abandonarea principiilor democratice ale statului de drept si revenirea la practica bunului plac, specifică regimurilor totalitare.

Este datoria noastră morală de a lua atitudine

Aici nu mai poate fi vorba de legalitate sau ilegalitate, ci de imoralitate politică.

În faţa unui astfel de fenomen, păstorii spirituali ai poporului au obligaţia - cu atât mai mult în condiţii de libertate - de a se face auziţi în viaţa publică a cetăţii, după modelele biblice ale unui Ilie Tesviteanul, Ioan Botezătorul sau Iisus Nazarineanul, cei care au preconizat si instituit vocaţia profetică a Bisericii. Ca urmare, e datoria noastră morală de a lua atitudine si de a-i adresa Curtii Constituţionale îndemnul de a-Ţi asuma, ferm Ţi fără echivoc, competenţa supremă de a identifica pârghiile constituţionale care să facă posibilă soluţionarea morală a actualei crize politice."

ÎPS Bartolomeu Anania
al Clujului, alături de Sinodul Mitropoliei Clujului

BOR este neutră, dar nu indiferentă

"Conform canoanelor Bisericii Ortodoxe, precum si hotărârilor Sf. Sinod al BOR, Biserica este neutră din punct de vedere politic, dar nu indiferentă faţă de viaţa cetăţii… Trăim într-o societate democratică si tot ceea ce se întâmplă în societatea noastră trebuie să respecte regulile democraţiei. Biserica Ortodoxă nu este o instituţie centralizată, fiecare membru al Sf. Sinod si fiecare sinod local, mitropolitan au deplina libertate a opiniilor si a propriilor decizii."

Pr. Constantin Stoica
purtătorul de cuvânt al Patriarhiei BOR

O meditaţie asupra rolului politic al Bisericii

"Decizia Sinodului de la Cluj ne furnizează un cadru prin care s-ar putea dezvolta o bună meditaţie asupra rolului politic al Bisericii. Eu consider acest apel drept un comentariu teologico-politic la faimosul cuvânt biblic: <>. Adică se pledează pentru restaurarea noţiunii de dreptate, într-un cadru corupt din punct de vedere moral. În al doilea lucru indicat cu subtilitate de Sinodul mitropolitan de la Cluj - se arată că legalismul are limitele sale. Este o trimitere la un alt text biblic care spune: <>. În sfârŢit, acest Sinod este mai aproape de dimensiunea comunitară a Bisericii, decât de abstracţia care poate fi manipulată si care se numeste statul."

Mihai Neamţu
cercetător în teologie crestină

Biserica, la picioarele politicienilor

- În urmă cu câteva zile, Gigi Becali a primit o nouă distincţie religioasă - "Crucea Sfântului Apostol Andrei". După slujba de la Mănăstirea constănţeană Colilia, arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, i-a mulţumit lui Becali pentru activitatea sa si l-a comparat cu Sf. Gheorghe.

- La mijlocul lui septembrie 2006, Becali a primit, din partea Mitropolitului Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, "Crucea Andrei Şaguna" pentru ajutorul dat Bisericii.

- Presedintele Traian Băsescu a fost si el invitat, la mijlocul lunii aprilie, de ÎPS Bartolomeu, să participe la slujba de canonizare a Sf. Cuvios Ierarh Pahomie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite