Hegemonia Occidentului se apropie de sfârşit

Acceptarea implicaţiilor geopolitice ale crizei va fi dificilă pentru ţările bogate, ele plătind astfel preţul risipei de până acum.

Vina pentru actuala criză financiară poate fi aruncată asupra bancherilor lacomi, felului ineficient în care Alan Greenspan a condus Rezervele Federale ale SUA, asupra oamenilor nesăbuiţi care au făcut împrumuturi pe care ştiau că nu le vor putea achita, asupra politicienilor de pretutindeni, care au închis ochii în faţa valului de probleme. Toţi cei de mai sus sunt, într-adevăr, vinovaţi. Însă uneori este eficientă o privire din partea cealaltă a telescopului. Prăbuşirea sistemului financiar reflectă schimbarea echilibrului geopolitic. Ea reprezintă un semnal de alarmă legat de felul în care ar trebui să reacţioneze Occidentul faţă de noua ordine globală. (…)

Există însă două elemente care conferă unicitate acestei crize financiare. Primul constă în teribila ei gravitate. Comparaţia cu criza din anii 1930 nu este neapărat relevantă, însă este evident că guvernele şi băncile centrale nu aveau experienţa necesară pentru a face faţă şocului şi presiunii exercitate de intensitatea crizei din ultimul an.

A doua diferenţă ţine de geografie. Pentru prima oară, epicentrul crizei a fost în Occident. Privite de la Washington, Londra sau Paris, crizele financiare au fost întotdeauna nenorociri care aveau loc în alte regiuni - în America Latină, în Asia, în Rusia. De data aceasta, criza a început pe Wall Street, fiind declanşată de declinul preţurilor de pe piaţa imobiliară din SUA. Celelalte state au fost mai curând victime decât vinovate.

Acceptarea implicaţiilor

geopolitice ale crizei va fi dificilă pentru ţările bogate, ele plătind astfel preţul risipei de până acum. Erodarea autorităţii morale a Occidentului a început odată cu războiul din Irak, iar între timp s-a accentuat. (…)

Schimbarea către Est a echilibrului puterii economice a devenit un subiect predilect al discursurilor politice din Occident. Aproape toţi politicienii şi analiştii vorbesc cu teamă despre creşterea cunoscută de China, despre ascensiunea Indiei ca important actor pe scena geopolitică mondială, despre rolul din ce în ce mai important jucat de Brazilia şi Africa de Sud în relaţiile internaţionale. (…)

O lecţie importantă este că Occidentul nu mai poate presupune că ordinea globală va fi refăcută după chipul şi asemănarea sa. Timp de peste două secole, SUA şi Europa s-au bucurat de o facilă hegemonie economică, politică şi culturală. Acesta, însă, ia sfârşit. 

Philip Stephens
„Financial Times“
9 octombrie 2008