Greşelile din alimentaţia românilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românii se îngraşă de la an la an FOTO Shutterstock
Românii se îngraşă de la an la an FOTO Shutterstock

Românii sar peste micul dejun, mănâncă zilnic pâine, sunt mari amatori de dulciuri şi de produse de patiserie şi nu sunt fani ai sportului. Aceasta este concluzia care se desprinde din cel mai recent studiu făcut de Ponderas Academic Hospital privind percepţiile şi atitudinea românilor cu privire la alimentaţie.

Cercetarea evidenţiază că românii iau în greutate de la an la an, astfel că peste 55% din adulţi se confruntă deja cu kilogramele în plus, procentul fiind în creştere. 

La baza supraponderii şi obezităţii stau, de fapt, greşelile frecvente pe care le fac românii în alimentaţie.Spre exemplu, studiul arată că un milion de români mănâncă o singură dată pe zi. Micul dejun, considerat a fi cea mai importantă masă a zilei, este omis de 35% din români. 

Produsele de patiserie, preferate de români

Ceea ce îi îngrijorează pe specialişti e faptul că, pentru 90% din români, principala masă a zilei a devenit cina. În ceea ce priveşte alimentele pe care românii obişnuiesc să le consume, nici acestea nu sunt dintre cele mai sănătoase. Opt din zece români mănâncă zilnic pâine şi patru din zece preferă produsele de patiserie. 

„Oamenii nu mai ştiu ce e bine şi ce e rău. Merg pe stradă, miroase frumos, cumpără merdenele şi placinte, îmbuibate cu zahăr, la preţuri mici, dar periculoase. Toată alimentaţia de pe stradă e făcută cu cele mai proaste ingrediente, invizibile şi ieftine. Adică grăsimi şi zahăr. Cu siguranţă că şi cantitatea de substanţe aditive pentru a potenţia gustul, mirosul, care sunt apreciate de consumatori, a crescut”, a explicat, pentru „Adevărul”, profesorul Constantin Ionescu-Tîrgovişte, diabetolog şi nutriţionist.

Carnea, legumele şi fructele se numără, totuşi, printre alimentele consumate într-o mare măsură la noi în ţară. Produsele de tip fast-food nu sunt nici ele ocolite, arată studiul Ponderas, conform căruia 12% din români mănâncă fast food cel puţin odată pe săptămână. 

Diabetici şi hipertensivi

„Datele studiului efectuat ne arată ce obiceiuri defectuoase atrag cu sine kilograme în plus pentru români de la un an la altul. Obezitatea este o boală cronică, cu implicaţii severe asupra calităţii vieţii, ca atare este nevoie să fim conştienţi de existenţa ei pentru a o putea trata”, a declarat profesorul Cătălin Copăescu, medic chirurg. 

Diabetul zaharat de tip 2 e tot mai frecvent diagnosticat de medici. În prezent, 13% din români au deja această boală şi 20% au în familie astfel de cazuri. „Vedem în cabinete tot mai multe cazuri de diabet zaharat şi de obezitate, inclusiv la copii”, a completat profesorul Tîrgovişte. Pe lângă diabet, românii cu suprapondere şi obezitate suferă de hipertensiune arterială şi dureri articulare.

Cea mai mare rată a obezităţii se înregistrează în Moldova, urmată de Oltenia şi Muntenia, apoi de Banat şi Crişana. Cele mai puţine persoane care suferă de obezitate sunt în Transilvania, arată cele mai recente statistici ale Asociaţiei Române pentru Studiul Obezităţii. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite