Google îl omagiază pe Alan Turing, părintele informaticii, printr-un nou logo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Astăzi se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Alan Turing
Astăzi se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Alan Turing

Google şi-a modificat, sâmbătă, logoul pentru a-l omagia pe savantul britanic Alan Turing, considerat părintele informaticii moderne, de la a cărui naştere se împlinesc 100 de ani.

Comunitatea ştiinţifică internaţională sărbătoreşte, sâmbătă, centenarul naşterii părintelui informaticii moderne, britanicul Alan Turing, savantul care a reuşit, printre altele, să descifreze codurile secrete naziste în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, titrează Mediafax.

Noul logo al motorului de căutare Google este o reprezentare a „dispozitivului Turing", un sistem care a stat la baza informaticii moderne. Acest dispozitiv citea o serie de cifre „unu" şi „zero" de pe o bandă, care descria sarcina ce trebuia îndeplinită.

La împlinirea a 100 de ani de la naşterea savantului britanic, numeroase oraşe vor organiza conferinţe şi expoziţii pentru a aduce un omagiu operei ştiinţifice a lui Alan Turing, considerat un Einstein al matematicii, dar care a fost persecutat în timpul vieţii pentru că a fost homosexual.

Alan Turing a decedat la vârsta de 41 de ani, în 7 iunie 1954, prin otrăvire cu cianură, după ce a fost condamnat, în 1952, pentru „ultraj adus bunelor moravuri", din cauza homosexualităţii sale, pe atunci ilegală în Marea Britanie, şi constrâns la castrare chimică.

Nu puţine sunt vocile care afirmă că renumitul savant, celebru pentru excentricitatea sa, s-a sinucis mâncând un măr otrăvit cu cianură. Această ipoteză nu a putut fi însă dovedită niciodată în mod oficial. Memorialul care îi este consacrat, în apropiere de Universitatea din Manchester, îl prezintă, de altfel, aşezat pe o bancă, ţinând în mână un măr.

Alan Turing a pus fundamentele informaticii moderne, a definit criteriile inteligenţei artificiale şi a descifrat codurile folosite de armata germană, fapt care, potrivit multor istorici, ar fi salvat vieţile a milioane de oameni, prin scurtarea duratei războiului, şi a fost foarte aproape de a rezolva o enigmă biologică care îi pasionează şi în zilele noastre pe oamenii de ştiinţă.

În 1936, Alan Turing, care anunţase că vrea să „construiască un creier", a publicat un articol în care a descris „maşina universală Turing". Atunci când maşina lui a fost construită efectiv de alţi savanţi în 1950, prima versiune a modelului Automatic Computing Engine (ACE) creat de Turing era cel mai rapid calculator din lume.

După Al Doilea Război Mondial, Turing a explorat domeniul inteligenţei artificiale, definindu-i criteriile logice, aflate încă în vigoare şi în zilele noastre, concepând celebrul „test Turing", care se bazează pe capacitatea unei maşini de a susţine o conversaţie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite