"Frumusica" Julia Roberts e detectiv fara voie in "Dosarul Pelican"

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este una dintre cele mai adorate actrite ale ultimului deceniu. Oamenii spun despre ea ca este o enigma, o frumusete unica si toti sunt de acord ca este o femeie a controverselor. Este sexy, dar are

Este una dintre cele mai adorate actrite ale ultimului deceniu. Oamenii spun despre ea ca este o enigma, o frumusete unica si toti sunt de acord ca este o femeie a controverselor. Este sexy, dar are prestanta unei doamne, ludica, dar si sofisticata, fragila si puternica in acelasi timp. Toate aceste calitati si in plus o ambitie uluitoare au propulsat-o in top. Este prima femeie care a reusit sa obtina salarii astronomice rezervate pentru megastaruri ca Harrison Ford si Tom Cruise, prima care a fost numita starul international al anului (in 1998) si actrita cu sase filme cu bugete de peste 100 de milioane de dolari. Pe 8 februarie, ora 20, telespectatorii o pot vedea la PRO TV in "Dosarul Pelican", unde il are partener pe Denzel Washington. Intr-o noapte, doi judecatori de la Curtea Suprema de Justitie sunt ucisi in imprejurari misterioase. Julia Roberts este Darby Shaw, o studenta la Facultatea de Drept care ii descopera in urma unor investigatii pe cont propriu pe asasini. Darby formuleaza o teorie despre implicatiile acestui asasinat care ajung pana la Casa Alba, moment in care viata ii este pusa in pericol. Un ziarist de la Washington Post (Denzel Washington) se ofera s-o ajute. Cum reusesc sa ramana in viata si sa patrunda in reteaua conspiratiei guvernamentale si sa-i deconspire pe responsabilii asasinatului puteti vedea urmarind "Dosarul Pelican". Considerata regina comediilor romantice, Julia Roberts, s-a nascut la 28 octombrie 1967. Tatal ei vindea aspiratoare, era scriitor si actor, mama ei era secretara la o biserica si actrita. Cu toate acestea, Julia nu a visat niciodata sa ajunga actrita. Fiind o mare iubitoare de animale, micuta Julia isi dorea sa ajunga medic veterinar. In adolescenta, Julia a lucrat intr-un magazin de pantofi si apoi a vandut inghetata. In colegiu, se indreapta catre jurnalism. Ispita marelui ecran se materializeaza in fratele sau, cunoscutul actor Eric Roberts. Publicul si critica de specialitate o remarca pentru prima oara in 1988 in doua filme pentru adolescenti: "Mystic Pizza" si "Satisfaction". Julia Roberts avea sa-si rezerve pentru totdeauna un loc in vitrina cu idoli ai Hollywood-ului dupa rolul din "Frumusica" (Pretty Woman). In ultimii ani, ea si-a dedicat o mare parte din timp actiunilor caritabile, donand importante sume de bani copiilor saraci din tarile lumii a treia.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite