Frumosu: Preţurile alimentelor vor creşte, dacă deprecierea leului faţă de euro va continua
0Preţurile produselor alimentare vor creşte în condiţiile în care leul se va deprecia în continuare, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicale din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu, în cadul unei conferinţe de presă.
"Preţurile vor creşte în condiţiile în care deprecierea leului se menţine, pentru că această devalorizare se regăseşte, în mod direct, în tot ce importăm, produse alimentare şi materie primă", a spus Frumosu.
Prezent la conferinţa de presă, preşedintele Romalimenta, Sorin Minea, a precizat că "pe fondul ascendent al monedei euro, preţurile alimentelor nu pot decât să crească".
Pe de altă parte, preşedintele Federaţiei Sindicale Agrostar, Ştefan Nicolae, a explicat că în lunile septembrie-octombrie preţurile la legume au crescut deja cu 3-5%.
"Acest lucru se datorează faptului că legumele din producţia noastră sunt pe terminate, iar cei care mai au produse nu au acces în pieţe. Legumele de acum vin din import şi sunt cumpărate în euro", a spus Nicolae.























































