Fermierii pot lăsa animale moarte pe câmp
0Parlamentul European a votat săptămâna trecută modificarea legii care interzice fermierilor să lase animalele moarte pe câmp drept hrană pentru vulturi. Societatea Ornitologică Română (SOR) a salutat această iniţiativă printr-un comunicat de presă emis zilele trecute.
Potrivit SOR, vulturii sunt cunoscuţi drept „sanitari ai naturii“, eliminând rapid leşurile abandonate pe câmp, înainte ca acestea să devină focare de infecţie. Legea UE care interzicea fermierilor să lase animalele moarte pe câmp a dus, conform SOR, la o diminuare a numărului vulturilor, „cele mai impresionante păsări de pradă din Europa“. Alte animale necrofage, precum urşii şi lupii vor beneficia, de asemenea, de modificarea acestei legi.
Aceste schimbări au fost susţinute în Parlamentul European de Chris Davies (Marea Britanie), Sattu Hassi (Finlanda), Jens Holm şi Asa Westlund (Suedia).
Reprezentanţii SOR spun, totuşi, că rămâne în responsabilitatea guvernelor, acum, să implementeze legea în beneficiul populaţiei de vulturi din Europa.























































