Eternitatea României tembele

E vorba de faptul că într-o societate proclamată de propaganda comunistă ca stând sub semnul arderii pe altarul ideilor şi idealurilor revoluţionare, trăiau şi acţionau inşi care furau, înşelau, îşi abandonau copiii şi plecau în lume.

România anilor 1973-1974.

Nicolae Ceauşescu se află  la jumătatea drumului său de 20 de ani: de la debutul strălucit din 1965 la prăbuşirea sângeroasă din 1989.

Deşi departe de liberalismul anilor 1965-1971, regimul n-a ajuns încă la dictatura posomorâtă şi monotonă de după 1980.

În consecinţă, textele oficiale (relatări ale vizitelor de lucru ale lui Nicolae Ceauşescu, documente de partid şi de stat, comunicate privind popasurile unor delegaţii străine în România) nu acoperă complet, asemenea unei calote de mediocritate, întreaga suprafaţă tipografică a unui ziar precum
Scînteia.

Citind şi fişând oficiosul PCR din 1973-1974, descopăr astfel, ca pe o oază  într-undeşert tipografic, rubrica Faptul divers, în care se regăseşte şi o altă Românie decât cea a dragostei faţă de Partid şi a entuziasmului faţă de îndeplinirea sarcinilor la locul de muncă:

România infracţională 

Ce era Faptul divers?

O rubrică dinadins intitulată astfel pentru a sublinia că în hotarele ei se regăsesc fapte mărunte, care nu-şi merită prezenţa în restul ziarului, consacrat - se înţelege - faptelor măreţe.

Scînteia se străduia să publice zilnic această rubrică sub forma unei coloane de texte mici, întocmite în redacţie după corespondenţele primite din ţară.

Constituia Faptul divers o oglindă autentică a României infracţionale?

Fireşte că nu.

Citind şi fişând Faptul divers publicat pe parcursul anilor 1973-1974, am remarcat următoarele:

Faptele cumplite ale realităţii îşi găseau loc cu greu în Scînteia de la vremea respectivă.

Din când în când, apăreau note despre câte o crimă (redusă la o singură victimă) sau câte un viol (relatat cu maximă pudoare).

Crime multiple, accidente cu mai mult de un mort, explozii din neglijenţă, jafuri, violuri în grup nu existau în România, dacă ar fi să ne luăm după Faptul
divers.

Din acest punct de vedere, rubrica nu ne spune mare lucru despre adevărata Românie din acei ani.

Ea ne spune însă un adevăr de care conducătorii comunişti de la vremea respectivă nu-şi dădeau seama.

Când l-au conştientizat, Faptul divers a dispărut din Scînteia.

E vorba de faptul că într-o societate proclamată de propaganda comunistă ca stând sub semnul arderii pe altarul ideilor şi idealurilor revoluţionare, trăiau şi acţionau inşi care furau, înşelau, îşi abandonau copiii şi plecau în lume, trândăveau sau - lucrul cel mai important - se căpătuiau.

Dacă ar fi să întocmesc un top al infracţiunilor după frecvenţa apariţiilor lor la rubrica Faptul divers, pe primele locuri s-ar situa întâmplările care ne dezvăluie o Românie tembelă:

Urcarea unui cetăţean care nu ştie să conducă la volanul unei maşini care nu-i aparţine.

De regulă, beat, dar sunt şi cazuri când autorii sunt treji, românul pare a nu rezista ispitei de a lua prima maşină întâlnită în cale (automobil, camion, autobasculantă, autobuz, tractor, automacara, motocompresor) şi a o porni cu ea hai-hui prin lume, sfârşind mai totdeauna într-un stâlp.

Nu de puţine ori maşina e plină cu amici sau neamuri.

Incendierea voluntară sau involuntară a casei, a şurii, a stânii, a magaziei, de cele mai multe ori cu victime.

Românii din Faptul divers se culcă cu ţigara în gură, folosesc dispozitive de aprindere improvizate sau, pur şi simplu, dau foc casei, şurii, magaziei, pentru că s-au certat cu nevestele.

Electrocutarea mortală din încercarea de a conecta direct la stâlp aparatele electrice, televizoare, îndeosebi sau apa unui lac plin cu peşti.

Există însă o categorie de infracţiuni pe care tânărul cititor de azi nu le-ar  înţelege:

Cele care ţin exclusiv de realitatea economiei de stat.

Folosirea mijloacelor întreprinderii în interes personal, delapidarea, pitirea mărfurilor sub tejghea, vânzarea preferenţială, proasta aprovizionare.

Nu cred că vreun cititor tânăr ar putea înţelege satisfacţia jurnaliştilor de la Scînteia de a surprinde o vânzătoare de la Alimentara spunând că n-are bulion, în timp ce borcanele stau pitite în magazie pentru a fi vândute  preferenţial.

Să presupunem însă că un cititor al Scînteii din 1974 ar fi proiectat în anul de graţie 2012.

Credeţi că el ar înţelege infracţiuni precum votul multiplu, mita electorală şi ruperea reciprocă a afişelor electorale?!

Ion Cristoiu este scriitor şi jurnalist, autor al mai multor cărţi de proză, de studii de istorie literară şi de eseuri.