Dumnezeul Meu să binecuvânteze America!
0Dr.Mireille RădoiExpert în Studii de securitateDirector General - Editura Tritonic
George W. Bush tocmai şi-a susţinut cel de-al cincilea speech despre Starea Uniunii. Atmosferă de miting, aplauze, urale, entuziasm general şi ridicări în picioare ca la congresele noastre de-altădată, după fiecare slogan sau frază flamboaiantă! America va continua să conducă lumea, va rămâne competitivă, să depăşim pesimismul, îndemnuri la sprijin faţă de prieteni şi aliaţi, recunoştinţă pentru bărbaţii şi femeile în uniformă, să respingem falsul confort al izolării, împreună vom fi mai puternici... Suntem mândri că suntem aliaţii irakienilor în lupta lor pentru libertate! Mai sunt încă locuri pe glob unde trebuie să intervenim pentru a reda oamenilor speranţa... Democraţiile din Orientul Mijlociu pot să nu arate ca ale noastre. Apoi un mesaj adresat cetăţenilor Iranului - America vă respectă pe voi şi ţara voastră. Vă respectăm dreptul de a vă alege viitorul şi de a vă câştiga libertatea...
Dependenţa de petrol a economiei americane, mai ales faţă de petrolul din Orientul Mijlociu, trebuie să devină o amintire. Se fac eforturi pentru utilizarea pe scară largă a surselor alternative de energie (etanolul - în şase ani), creştere economică, noi locuri de muncă, cercetare medicală cu respectarea eticii (Bush cere o lege care să interzică abuzuri precum clonarea umană de orice fel, utilizarea embrionilor pentru experimente, crearea de hibrizi uman-animal). Inovaţie, nanotehnologie, supercomputere şi grijă faţă de starea demografică sau faţă de educaţie. Y compris - continua luptă împotriva terorismului, reautorizarea Patriot Act, creşterea măsurilor de securitate... America!
Admirabil este că spectacolul oferit de preşedinte este susţinut de instituţii puternice! În 18 ianuarie, Departamentul de Stat, prin vocea doamnei Rice, făcea publică noua orientare în politica externă a SUA - Transformational Diplomacy. A început opera de repoziţionare globală a resurselor diplomatice americane. În câţiva ani, sute de posturi vor fi schimbate şi redirecţionate în zone critice ca Asia de Sud şi de Est, Africa sau Orientul Mijlociu. În 2006, prima sută de angajaţi din Europa şi din Washington vor fi mutaţi. Eforturile diplomatice vor fi mai bine orientate, prin Centre Regionale pentru Diplomaţie Publică. SUA vor utiliza mai eficient internetul şi noul mediu comunicaţional pentru reprezentarea diplomatică. Se doreşte o mai largă implicare în viaţa socială în întreaga lume. Un punct critic se află la intersecţia dintre operaţiunile militare, demersurile de reconstrucţie economică şi diplomaţia clasică. Diplomaţii trebuie să consilieze mai intens comandanţii. Noile provocări cer o mai bună cunoaştere a limbilor străine şi o pregătire nu numai teoretică...
SUA se pregătesc pentru un 2006 decisiv... Lumea nu va mai fi deloc la fel peste un an, iar mie îmi vine în minte prima frază a unei cărţi la modă aici: "Conducând lumea" (David Rothkopf) - pentru cea mai mare democraţie din lume, este remarcabil cât de decadent şi de deficient poate fi sistemul nostru politic. O componentă subtilă a acestei deficienţe este ignoranţa electoratului despre guvernământ. Aproape niciodată nu este vorba despre alegeri raţionale! Nu-mi rămâne decât să sper ca domnul Bush şi Condy Rice să fie în toane bune şi încrezători în victorie (de orice fel). Cât despre America, să fie binecuvântată, ca de obicei!
(Corespondenţă din SUA)























































