Dulceaţa de Saschiz, un brand românesc care a înnebunit Italia

Localnicii din comuna mureşeană s-au făcut cunoscuţi în lume prin dulceţurile de rubarbăr, zmeură sau căpşuni Turismul gastronomic este ultima fiţă din domeniu, mai ales pentru

Localnicii din comuna mureşeană s-au făcut cunoscuţi în lume prin dulceţurile de rubarbăr, zmeură sau căpşuni

Turismul gastronomic este ultima fiţă din domeniu, mai ales pentru europenii occidentali. O mână de oameni dintr-o mână de sate din România s-au prins de chestia asta şi au trecut la atac.

Englezii, nemţii sau italienii, hămesiţi după tot ce-i ecologic, bun şi ieftin, dau năvală în destinaţii de vacanţă unde se pot îndopa cu cârnaţi de Pleşcoi, brânză de Sibiu sau plăcintă de mai ştiu eu ce. La Saschiz, dulceaţa de rubarbăr făcută de localnici reprezintă locomotiva economiei acestei comune.

Saschiz. Un sat de saşi, la câţiva kilometri de Sighişoara. Aproape toate casele, biserica evanghelică şi cetatea de pe deal sunt patrimoniu UNESCO. Cu toate acestea, nicio pensiune turistică, ci doar câteva care care primesc turişti în gazdă. Cum să atragi vizitatori la Saschiz, dacă nu ai cu ce? Primarul, dimpreună cu o fundaţie, au găsit metoda: dulceaţa de rubarbăr.

Săsoaicele fac, de sute de ani, dulceaţă, compot, ba chiar şi ciorbă din planta asta, care arată exact ca un brusture. Dar şi gemurile de zmeură, cireşe sau căpşuni le ies al naibii de bune. Au pregătit vreo patru gospodine borcanele cu dulceaţă de rubarbăr şi au plecat în Italia, la un concurs de preparate tradiţionale, unde au rupt gura târgului.

Salonul Del Gusto este un eveniment care adună la un loc peste cinci mii de fabricanţi de produse tradiţionale din toată lumea. Săsoaicele noastre au reuşit să vândă participanţilor peste 1.500 de borcane în numai trei zile. Carlo Petrini, preşedintele Slow-food, a pus ochii pe Saschiz, în urma acestui eveniment. "Ne-a zis că oricât am produce, el ne cumpără. Tone, zeci de tone de dulceaţă, nu contează", povesteşte Johan, un tânăr sas, care se ocupă de fundaţie.

Astfel, localnicii au început să facă bani din dulceaţa pe care, până acum, o pregăteau doar pentru consumul propriu. Nu mulţi, dar suficienţi cât să-i motiveze să planteze rubarbăr în curte în continuare, să nu renunţe la tradiţii şi să îşi dorească mai mult. Acum, fundaţia care se ocupă de promovarea Saschizului duce o campanie de promovare a dulceţurilor ecologice produse în localitate şi a altor produse tradiţionale pentru a atrage turişti.

Profa de mate face dulceaţă acum şi turism de la anu'

Maria Gârlea este pensionară, româncă şi mai ales mamă. Soţul, tot pensionar, tot profesor şi bucuros de oaspeţi. E singura gospodărie unde am găsit în grădină rubarbăr. "Nu e timpul lui acum", ne spune Maria, dar haide să vă dau să gustaţi.

Pun eu mâna pe tulpina aceea ca de brusture, o curăţ cu un cuţit, aşa cum mi s-a indicat, şi gust. O chestie dulce-acrişoară, dar cam sălcie la gust şi cam înţepătoare. "El e bun să-l mănânci până în luna iunie, că după aia poate fi otrăvitor", îmi spune profa, neînţelegând de ce am rămas cu un nod în gât.

I-am mulţumit totuşi că mi-a spus numai după prima înghiţitură şi am mers să-i vedem camera pe care a pregătit-o pentru turişti. "Vreau să îmi fac mai întâi pagină pe internet, iar apoi o să primim şi musafiri. Normal, eu am făcut camera asta pentru copilul nostru, dar până când va ieşi el la pensie, o să mai dureze", îmi explică Maria.

Deşi acea cameră nu era amenajată respectând tradiţia locului, cu siguranţă va avea turişti şi asta e important. De la profa de mate am plecat la sediul fundaţiei pentru a-i cunoaşte pe cei care au reuşit să ducă numele de Saschiz în străinătate.

Au mai rămas 30 de saşi neaoşi la Saschiz

Băiat tânăr, sas, absolvent de facultate, cu posibilităţi.... îl cheamă Johan şi stă la Saschiz. În loc să se ducă într-un oraş mare, să câştige bani, pune săgeţi pe stradă care să indice centrul de informare turistică. "Atât ne-am bucurat cu dulceaţa asta, no, că o aflat lumea de Saschiz", spune Johan. Se vede că e mândru de satul lui, că i se luminează faţa atunci când vorbeşte de proiectele de viitor.

La fel şi Florentina, o altă tânără care a lucrat în presă, iar acum se ocupă de partea de promovare. Aşa cum a susţinut şi primarul, Ovidiu Şoaită, dulceaţa e numai primul pas care va aduce turiştii în comună.

Urmează ca unele case săseşti să se transforme în pensiuni, să se facă trasee turistice, altele şi altele. Când îi auzi pe cei care îţi vorbesc despre aceste proiecte, chiar crezi că multe se vor realiza. Discursul lor nu este ca acela al politicienilor. Este credibil prin înseşi faptele care-l însoţesc.

Comunităţile săseşti erau harnice, conservatoare şi foarte bine organizate. Clopotul de la biserică bătea la ora 12.00 (un obicei păstrat încă în unele sate, precum Viscri) şi din nou la ora 18.00, oră la care era stingerea, când toată lumea trebuia să fie în sat, primind o amendă în caz contrar.

Varza se tăaia numai într-o anumită zi, iar fiecare contribuia la sarcinile comune de curăţenie, de îngrijire a spaţiilor verzi sau de construit edificii de interes public. Majoritatea saşilor din satele româneşti au plecat şi s-au stabilit în Germania.

Mai vin acasă la festivaluri, atunci când îmbracă din nou costumul popular tradiţional şi dansează într-un loc special amenajat în sat. La Saschiz, care s-ar traduce "mâna de fier a sasului", au mai rămas doar 30-40 de saşi.

Afacerile de Saschiz

De la producător, dulceaţa de Saschiz pleacă cu trei euro. De la fundaţie, cu cinci euro. În străinătate, această dulceaţă ajunge la magazine tot cu un preţ în jurul a cinci euro. Preţul destul de mare este dat de ambalajul special (un borcănel de 270 de grame, importat din Anglia) şi de brandul de produs ecologic.

O gospodină din Saschiz nu vinde mai mult de 150 de astfel de borcănele pe an. De această afacere, momentan, se ocupă doar 15 familii, dar care sunt împrăştiate în peste 30 de sate de pe Valea Târnavei.

După finalizare bucătăriei din sat, localnicii vor putea vinde mii de borcane pe an, sporindu-şi astfel veniturile considerabil. În afară de dulceţuri şi gemuri, localnicii din Saschiz mai vând brânză tradiţională şi pâine de casă în coajă bătută, dar care se face numai la comandă.

Dulceaţa de rubarbăr branduită se vinde cu 10 lei borcanul

Borcan, e mult spus. O mostră, de fapt de 270 de grame, care se vinde cu 10 lei. E scumpă, pentru că e branduită.

Ambalajul este importat din Anglia şi costă în jur de 60 de cenţi. Mai apoi există o etichetă interesantă cu poza producătorului, harta României unde e însemnată localitatea Saschiz şi nişte coşuleţe de nuiele, care se dau gratis la 4 borcănele cumpărate. Dacă nu cunoşti niciun localnic şi totuşi vrei să cumperi dulceaţă, mergi la Centrul de Informare Turistică. O casă tipic săsească, cu poartă de lemn şi interior cu grinzi groase.

Casa este prevăzută cu un beci, compartimentat în două camere, în care un francez care s-a aciuat pe aici face experimente cu brânză locală maturată. În spatele casei se construieşte o hală mare, care va fi fi bucătăria de dulceaţă. Producătorii vor prepara gemurile şi dulceţurile de Saschiz în această bucătărie, iar fundaţia se va ocupa de desfacerea lor.

Katharina Schaaser este una dintre săsoaicele care au fost anul trecut în Italia. "Erau înnebuniţi după dulceaţa noastră", spune Katharina. Johan, fiul Katharinei, ne explică fenomenul. "Străinii pun foarte mult zahăr la dulceaţă, iar fructul din care e făcută nu mai poate fi sesizat. Tot ce simţi e un gust dulce, fără aromă. Noi punem la un kilogram de rubarbăr jumătate de kilogram de zahăr şi de aia are un gust bun".