Drumul crucii porneşte de la Simeria

Crucerii din localitatea hunedoreană câştigă bani de generaţii întregi de pe urma vânzării monumentelor funerare din marmură sau granit. "Hai să-ţi dau o cruce frumoasă!", îmi zice

Crucerii din localitatea hunedoreană câştigă bani de generaţii întregi de pe urma vânzării monumentelor funerare din marmură sau granit.

"Hai să-ţi dau o cruce frumoasă!", îmi zice bătrânica, mângâind granitul negru şi lucios cu degetele ei noduroase şi măsurându-mă cu privirea de sus până jos. Cum sună asta? Macabru, zic eu, însă băbuţa se fâţâie, cu o naturaleţe demnă de un agent de vânzări cu experienţă, printre monumentele funerare care îi împodobesc curtea, făcându-mi o prezentare de ansamblu. "Ah, sunteţi de la ziar? Păi ce să vă spun io...

Face şi bătrâna un ban cât să îmi duc zilele. Nu vreau să mă pozaţi, vă rog frumos! Sănătate!", îmi urează ea, deşi mă îndoiesc că asta îmi dorea cu adevărat...

Simeria e la mama naibii faţă de Bucureşti, în judeţul Hunedoara. Şi nu e o singură Simerie, ci sunt două. Simeria Veche şi cea nouă, care de prin anii "50 are statut de oraş. Cum intri în localitate, te cruceşti. Asta, pentru că în curţile caselor, situate de-a stânga şi de-a dreapta drumului european, nu sunt flori, pomi fructiferi sau legume, ci cruci. Foarte multe cruci. Practic, fiecare casă pare a avea în curte un cimitir în toată regula.

Construirea, pe la 1852, a unui atelier de reparat vagoane şi locomotive şi a unei gări, printre primele din ţară, a dat naştere în acest loc Coloniei Simeria, unde locuiau muncitori români, germani, maghiari, slovaci, polonezi, italieni şi sârbo-croaţi. Odată cu sfârşitul Celui de-al Doilea Război Mondial, în Simeria se refac atelierele de locomotive şi vagoane, se dezvoltă industria de prelucrare a marmurei, cea de pregătire a fierului vechi pentru oţelăriile Hunedoarei, se înfiinţează o fabrică de industrializare a laptelui, se dezvoltă agricultura, pomicultura şi creşterea animalelor. Şi gata.

Devine un oraş industrializat în care chiar se fac bani. Marmosim este fabrica unde a lucrat majoritatea localnicilor. Astăzi, Marmosim este al lui Videanu, edilul Bucureştilor sau "domnul Bordură", cum îi zic până şi simerienii. Simeria este protejată, la nord, de lanţul Munţilor Metaliferi din Carpaţii Apuseni, iar la sud, de Munţii Poiana Ruscă şi Retezat Sureanu. Ideea e că marmura şi granitul pică pe ei. Au materie primă cât să îmbrace tot judeţul numai în plăci de marmură.

Fiecare cruce are clientul ei

Ne-am oprit la prima casă, în curtea căreia stăteau crucile precum piticii de lut ai pensiunilor kitsch-ioase de la Bran. Nea Ion nu ne întreabă dacă vrem să cumpărăm, pentru că îşi lipise ochii de obiectivul aparatului de fotografiat şi nu şi-i mai lua de acolo.

"Poftiţi, intraţi şi vedeţi ce marfă am eu!", spune bărbatul, invitându-l pe fotoreporter să-i tragă-n poză crucile de marmură albă. "Muncesc şi două zile la o cruce ca aia de-o vedeţi acolo în colţ şi apoi o vând cu 3-4 milioane de lei", spune nea Ion.

Localnicul ţine să îmi precizeze, încă de la început, că munca la marmură nu este o afacere din care să te îmbogăţeşti peste noapte. Dacă ai o fabrică precum Marmosimul, poţi să îţi faci vile şi să îţi iei maşini scumpe, însă cu un atelier micuţ poţi doar să trăieşti decent", îmi explică bărbatul. Decent înseamnă vreo zece cruci pe lună, care îi pot aduce spre 1.000 de euro. Însă sunt luni în care abia dacă vinde două monumente. Îl întreb de profilul clientului, încercând, la rândul meu, să fiu cât de macabru pot, însă el îmi răspunde cu seninătate că fiecare client are crucea lui.

"O vedeţi pe aia urâtă de acolo? A venit un om şI, din toate frumuseţile astea pe care le am în curte, el pe aia a vrut-o. I-a picat lui cu tronc, îmi mărturiseşte nea Ion. El spune că a învăţat cum să se poarte şi să vorbească cu clientul pentru a-l determina să cumpere. "Dacă omu' e trist, trist sunt şi eu. Sunt alături de el în suferinţă. Îl întreb dacă e femeie sau bărbat cel răposat şi îi recomand ceva mai cioplit din topor sau ceva mai fin."

Marmosim a făcut "puişori" în toată Simeria

Am trecut la altă curte, care părea mai bogată. Într-adevăr, aici se vindeau monumente din granit, care sunt mai scumpe. O cruce de granit neagră, şlefuită ca la carte costă 2.000 de lei. Doar că marfa nu era "made in Simeria", ci era importată din China, India şi Italia. Businessmanul de pompe funebre a investit doar în spaţiul de depozitare şi într-un aparat de scris crucile.

Mai întâi, compui textul pe calculator, după care o maşină specială îl tipăreşte pe monument. Un tânăr din Cluj se ocupă de toată această afacere şi spune că îi merge foarte bine. Înregistrează o cifră de afaceri de câteva zeci de mii de euro pe an, în condiţiile în care nu face prea multe. Primeşte marfa din străinătate şi o revinde la un preţ mai mare.

În Simeria Veche, există cele mai multe ateliere de acest gen. Sunt peste 25 de firme, asociaţii familiale sau persoane fizice autorizate care prelucrează marmura şi granitul. Trei-patru dintre acestea sunt mai mult decât nişte ateliere. Foşti angajaţi ai Marmosim şi-au deschis propria fabrică de prelucrare a marmurei. Investiţiile s-au ridicat la câteva zeci de mii de euro, maşinile de tăiat sau şlefuit, tractoarele ori construirea depozitului pentru reziduuri costând foarte mulţi bani. Am mers într-o astfel de fabrică, unde am văzut cum blocul de marmură este transformat în monumente funerare, glafuri de geam sau plăci de pavaj.

Câteva hale imense, o curte plină cu blocuri de marmură şi doar şapte angajaţi. Drumul de la bucăţile de piatră din munte până la crucile frumos cioplite şi şlefuite este extrem de greu. Muncitorii sunt albi din cap până-n picioare, lucrează într-un zgomot infernal, iar picioarele stau înfipte toată ziua în şlamul rezultat din amestecul dintre praful de marmură şi apa folosită la şlefuire sau tăiere. Un fel de aracet împânzeşte întreaga hală în care se prelucrează marmura.

Monumentele de la Simeria au umplut cimitirul Bellu

Nu munceşte nimeni cu plăcere la marmură sau granit. E destul să stai 20 de minute lângă lucrători ca să îţi dai seama că e muncă de ocnaş. Am găsit un atelier, totuşi, în care se confecţionau adevărate opere de artă din marmură şi unde se muncea cu drag. Mari, patroana acestui atelier, ne-a arătat câteva fotografii cu ce au realizat angajaţii ei.

Majoritatea lucrărilor merg în cimitire celebre din ţară, cum ar fi Bellu din Bucureşti. Aici nu se lucrează numai cruci. Se fac şi statuete reprezentând îngeri, se sculptează busturi sau adevărate scene din Biblie. Adi e unul dintre băieţii într-adevăr pasionaţi de munca lor. Câştigă 1.000 de lei pe lună, însă e plătit şi la acord, adică un procent din vânzarea fiecărei lucrări speciale. Cu dalta şi cu ciocanul, dă viaţă bulgărelui de marmură. Acum lucra la un bust pe care spera să-l termine în două zile.

Businessul lui Mari este unul de familie, însă destul de profitabil, ca şi al celorlalţi localnici din Simeria. "Suntem foarte mulţi care ne ocupăm cu aşa ceva, dar şi mai mulţi comercianţi care nu fac decât să ne vândă nouă marfa la şosea", spune Mari. "Cu toate astea, e loc pentru toată lumea, pentru că produsele diferă de la un producător la altul. Fiecare are clientela lui", explică femeia.

Eu tot nu m-am dumirit care e diferenţa dintre crucea lui nea Ion, cea a lui Mari sau cea din curtea babei experte în vânzări la drumul mare. Cunoscătorii ştiu însă. Cert este că businessul cu monumente funerare este de la an la an mai profitabil, pentru că, potrivit "jucătorilor de pe piaţă", adică crucerilor din Simeria, cererea este în creştere. Amin!

1.000 de euro pe lună din monumente funerare

Cel mai simplu mod în care poţi face bani din vânzarea monumentelor funerare este să le cumperi angro, de la cei care le fac. La o cruce se câştigă de la 100 până la 300 de lei, în funcţie de preţul cerut de producător. Un astfel de business îţi poate aduce un venit de circa 300-400 de euro pe lună. Singura investiţie pe care trebuie să o faci este transportul crucilor de la atelier până acasă la tine.

A doua variantă este să le produci singur, şi atunci câştigurile se pot tripla. Însă pentru aceasta ai nevoie de o investiţie de circa 5.000 de euro, bani necesari pentru achiziţionarea materiei prime şi a maşinilor de tăiere şi şlefuire. A treia variantă este să imporţi crucile gata făcute din străinătate, unde sunt mult mai ieftine decât în Simeria, să le scrii cu ajutorul unei maşini şi să le revinzi. Câştigul se poate ridica până la 100 de euro pentru un monument mai complex.