Două noi seriale turceşti în grila Kanal D
0Încurajaţi de audienţele filmelor difuzate în prezent, postul continuă pe aceeaşi linie . “Înainte de sfârşit” şi “Ginere de import”, două poveşti de viaţă, sunt producţiile cu care turcii speră să-i ţină pe telespectatorii români în faţa micilor ecrane.
În acest moment, grila de programe a televiziunii patronate de familia Dogan cuprinde patru seriale turceşti, în toate intervalele orare ale zilei. Astfel, “1001 de nopţi” este difuzat în fiecare luni şi marţi de la 20.15, “Asi.
Împotriva destinului” este prezentat în fiecare miercuri şi joi de la 20.15, “Havin. Două vieţi, o dragoste” rulează de luni până vineri de la 13.15, iar “Iubire de argint” este difuzat de luni până vineri de la 16.45.
„Havin - Două vieţi, o dragoste” a avut, potrivit unor surse din piaţă, peste 160.000 de telespectatori în medie pe minut, în luna octombrie. Astfel, pe targetul all-urban, filmul a fost urmărit de 164.000 de telespectatori, în medie pe minut, ceea ce înseamnă un rating mediu de 1,44%.
Un alt serial cu audienţă, care a încurajat postul turcesc să mizeze mai mult pe această nişă, este „1001 de nopţi”, cu aproape 490.000 de telespectatori din all-urban, în medie pe minut. Producţia a avut în luna octombrie o medie de 487.000 de telespectatori pe minut, adică 4,28% rating.
“1001 de nopţi” serialul considerat a fi cea mai de succes producţie turcească a tuturor timpurilor a depăşit chiar şi ratingurile obţinute de meciurile echipei naţionale de fotbal a Turciei, potrivit postului Kanal D.
Două lansări luna viitoare
Din 2 decembrie, Kanal D începe difuzarea unui nou serial produs anul trecut în Turcia: “Înainte de sfârşit”. Printre actori se numără Ece Uslu, Burcu Kara (protagonista din serialul “Havin). Două vieţi, o dragoste”, Gökhan Tepe, Sinan Sümer. Lale ( Ece Uslu) - medic pediatru, soţie şi mamă, trăieşte o viaţă liniştită alături de familie.
În urma unei mici ameţeli viaţa sa fericită alături de soţul său, Ege (Sinan Sumer), şi de cele două fetiţe devine un coşmar. În urma analizelor, Lale află că are cancer şi că tumoarea descoperită îi mai lasă foarte puţin timp de trăit.
Al doilea serial nou din grila Kanal D este “Ginere de import” (2005) şi va fi lansat în luna decembrie. Din distribuţie fac parte Erdal Özyagcılar, Sumru Yavrucuk, Nehir Erdogan, Özgür Çevik. Filmul prezintă o poveste în care lupta istorică dintre turci şi greci devine o piedică în relaţia de dragoste dintre Niko (Özgür Çevik) şi Nazli (Nehir Erdogan), atât la nivel tradiţionalist, cât şi religios.
Nazli, o tânără absolventă de facultate, întoarsă de curând din Ankara, este pusă de familie în faţa unui fapt împlinit: intenţia de a o căsători cu un prieten din copilărie. Surprinsă de această hotărâre şi lovindu-se de refuzul familiei de a-şi schimba decizia, Nazli fuge de acasă la prietena ei din Bodrum, Zeynep.
Prin aceste importuri, Kanal D doreşte să lanseze moda filmelor turceşti şi concurează cu producţiile
sud-americane.