Două avioane au făcut ture deasupra unui aeroport grec, în timp ce controlorul aerian dormea
0Două avioane care aşteptau permisiunea de aterizare au fost nevoite să facă ture luni dimineaţă deasupra unui mic aeroport grec, pentru că responsabilul din turnul de control încă dormea şi nu reuşise să ajungă la lucru, informează Administraţia aviaţiei civile, citată de AFP.
Ministerul Transporturilor a ordonat o anchetă asupra incidentului, care a întârziat o cursă internă venită de la Atena, precum şi un charter din Slovacia, deasupra insulei Lesbos, a precizat sursa.
Potrivit televiziunii elene Net, controlorul aerian nu s-a trezit pentru că, după cum a explicat, telefonul mobil nu a mai sunat la ora programată.
În timp ce avioanele făceau ture deasupra insulei, directorul aeroportul i-a telefonat unui coleg al controlorului. După jumătate de oră, cele două aparate au reuşit să aterizeze.























































